Cabana Suru (1450 metri) înconjurată de brândușe și ghiocei

29.04.2023

Ultima sâmbătă din aprilie ne-a prins pe potecile spre Cabana Suru din Munții Făgăraș, în căutarea covorului mov de brândușe care erau amestecate sporadic cu ghiocei.

Pe o vreme splendidă, cu soare și fără vânt, am urcat pe o potecă destul de abruptă, dar plăcută, prin pădure, prin Valea Moașei până la Cabana Suru.

Întrucât am plecat destul de târziu de acasă și fiindcă doream să ajungem înapoi înainte să se facă întuneric, am ales să urcăm din Avrig cu mașina pe drumul forestier, pe care se desfășoară o parte din traseul marcat cu triunghi albastru.

Astfel, din Avrig, pe strada principală am rulat 9 kilometri pe drumul asfaltat, până la biserica din lemn de pe Valea Avrigului.

În dreptul bisericii ne-am încadrat pe partea dreaptă, pe drumul forestier Strada Izvorul Florii, marcat cu triunghi albastru.

Am urcat cu mașina încă 7 kilometri pe acest drum până am ajuns în Poiana Izvorul Florii.

Cam pe la jumătatea drumului forestier, se ajunge la un pod (unde este amplasată o barieră), iar de aici trebuie să vă încadrați pe drumul care o ia la dreapta, pe lângă cabana verde a ocolului silvic.

Drumul se poate parcurge cu grijă de orice mașină.

În Poiana Izvorul Florii am parcat mașina în dreptul podului de lemn de pe partea dreaptă, pe care după ce l-am traversat, am început urcarea pe jos, pe marcajul cu triunghi albastru.

Marcajele sunt în stare foarte bună, dese, iar după aspect sunt recent refăcute.

Începem urcarea pe Valea Moașa Avrigului.

Chiar prima și a doua pantă pe care urcați, sunt cele mai înclinate din tot traseul. Cu răbdare și treabă bună, le parcurgeți.

Vă mai umpleți sufletul de bucurie cu peisajul Făgărașilor albi care încă sunt acoperiți de zăpadă, mai faceți poze și gata porțiunea aceasta solicitantă.  

Urcarea continuă apoi prin pădure, unde poteca este urmată des de pasaje mai plate intercalate cu cele înclinate, astfel nu vă veți epuiza energia.

Cam după o jumătate de oră ne intersectăm cu poteca marcată cu triunghi roșu care urcă din Sebeșu de Sus și ne continuăm traseul spre Cabana Suru, marcată cu ambele triunghiuri (roșu și albastru).

Traseul este foarte frumos prin pădure, printre ramuri observăm munții, nu este greu deloc, poteca se îngustează în unele porțiuni, dar e ok.

Soarele se strecura printre ramuri, păsările ciripeau, traseul nu ne mai chinuia cu urcări abrupte, totul era foarte plăcut.

La un moment dat, a început să apară zăpada pe potecă și din loc în loc se iveau brândușe și urme de urs.

După o oră și jumătate ajungem la Piatra Fericirii, cred că numele acesta este dat pentru a marca finalul urcușului, deoarece după acest bolovan mare de pe marginea potecii, se zărește Cabana Suru.

Odată cu imaginea cabanei observăm un covor de brândușe și ghiocei cum se întinde cât vezi cu ochii.

O bucurie instantă se instalează în sufletele noastre și un zâmbet larg ni se așterne pe chip. Începem să filmăm, să fotografiem, să luăm o parte din acest paradis cu noi acasă. Nu ne venea a crede ochilor!

Am intrat în cabană, am întrebat ce au pregătit de mâncare și pentru că nu ne era foame încă, la îndemnul cabanierului, ne-am pornit spre Monumentul Alpinistului, la care ne-a spus că ajungem în 40 de minute. Un fleac! Nu eram obosiți, așa că am hotărât să urcăm acolo.

Deasupra Cabanei Suru, zăpada era mare, dar am pornit. Eu fiind mai ușoară, nu intram cu picioarele mult în ea, dar Dan se adâncea bine de tot.

În prima parte urcarea s-a derulat pe o potecă prin pădure.

Am ajuns la un moment dat la o poiană plină de brândușe de la care se deschide un peisaj larg către Sibiu, Tălmaciu și observăm un fir lung albastru - strălucitor al Oltului.

Ne continuăm urcarea care intră iar pe traseul abrupt prin pădure. Ne mai cade în cap din când în când zăpada de pe cetina brazilor, suntem doar noi doi și o liniște deplină.

După ce ieșim din pădure, situația se schimbă, întrăm în golul alpin unde zăpada este foarte mare, iar Dan intră complet cu picioarele în ea făcând gropi adânci.

Eu nu mai pot să calc pe urmele lui, făcându-mi propriile urme. Bețele intră foarte ușor în zăpada moale, încălzită de soarele amiezii.

Am ajuns până la 1700 metri altitudine de la 1450 metri cât sunt la Cabana Suru, dar de aici am abandonat urcarea, cu toate că eram destul de aproape de Monumentul Alpinistului, considerând amândoi că traseul nu mai prezenta siguranță, zăpada fiind tot mai mare și mai moale, iar panta destul de abruptă.

Peisajul de acolo de sus, e fabulos! Munții împăduriți cu văi adânci ce se întrepătrund într-un tablou fantastic de frumos.

Ajunși la Cabana Suru am mâncat fiecare câte o ciorbă de legume cu smântână și ardei iute, foarte bună. Am primit apoi din partea casei câte o bucată de cremeș.

Am primit permisiunea, ca încălțată cu papucii de casă, să vizitez cabana.

Eram curioasă cum este înăuntru, dacă la un moment dat vom opta să ne cazăm acolo.

Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut. Era foarte curat, în dormitoare erau saltele foarte bune, cu pături. Baia de asemenea era foarte curată, cu săpun lichid la chiuvete.

În sala de mese am văzut cărți din bibliotecă, jocuri de societate, am înțeles că Ioana care se ocupa de cabană, cântă la chitară alături de turiști.

Am rămas cu o impresie bună despre Cabana Suru și peisajele de acolo.

Am mai fost la brândușele de la Cabana Sâmbăta de Sus, iar acum am vrut să mergem într-un loc nou, pe care vi-l recomand din tot sufletul.

Călătorii plăcute!

Date tehnice: Poiana Izvorul Florii - Cabana Suru și retur (fără urcarea spre Monumentul Alpinistului)

Distanța totală – 7 km

Durată – 3 ore

Diferență de nivel – aproximativ 520 m

Marcaj – cruce albastră

Dificultate – ușor Accesul – Poiana Izvorul Florii, la 7 km de Valea Avrigului.