iunie 2019
Plimbarea spre Cascada 7 izvoare precum și posibilitatea de a bea din "cea mai pură apă din lume" conform legendelor, era deosebită. Această puritate este dobândită ca urmare a trecerii apei peste un zăcământ de argint sau printr-un câmp magnetic, nu se cunoaște exact. Oricum ar fi, ideea de a bea “apă vie” acum când apele devin din ce în ce mai contaminate, ne-a entuziasmat atât de tare încât am luat cu toții la noi recipiente ca să avem provizii și pentru mai târziu.
Traseul
Pentru a ajunge la Cascada 7 izvoare, am plecat dimineață spre Campingul Zănoaga, locul de pornire al drumeției, cu speranța că vom scăpa de ploile violente prognozate.
Mașinile se parchează fără taxă în apropierea râului Ialomița. Traversați podul și apoi înaintați spre Cheile Zănoagei. Intrarea în Cheile Zănoagei este semnalizată de un panou informativ. Pe un indicator scria că suntem în Rezervația Naturală Zănoaga – Lucăcilă.
Altitudinea la care sunt situate Cheile Zănoagei este de 1350 m, lungimea acestora este de 2km și sunt considerate “minunile Bucegilor”.
Nu veți întâlni niciun indicator spre Cascada 7 Izvoare, dar dacă urmați poteca marcată cu cruce albastră veți ajunge la destinație.
Noi am parcurs o distanță de 8,70 km într-un timp de 4 ore dus - întors, cu pauze incluse. Trebuie să precizez că ne-a prins o furtună violentă, cu fulgere și tunete, după ce am ajuns la cascadă și ne-am adăpostit sub acoperișul unei cabane părăsite de lângă lacul Scropoasa.
O colegă a cronometrat parcurgerea traseului prin pădure și a fost surprinsă că l-am făcut la întoarcere în doar 40 de minute. Dar să știți că ritmul a fost unul alert, pentru că mai ploua mărunt și ne temeam să nu reînceapă furtuna pentru că se auzeau tunete.
Să descriu acum traseul. Am înaintat pe poteca din pădure, prin Chei, de-a lungul apei, printr-un peisaj superb și sălbatic. Am traversat primul pod de pe traseu, singurul care era intact, restul traversărilor le-am făcut pe bușteni răsturnați în apă sau pe pietre și chiar prin apă. Am întâlnit pe traseu persoane care au abandonat traseul când au observat lipsa podurilor. Poteca este solicitantă pentru ca se derulează într-o succesiune de urcări și coborâri, pietrele sunt alunecoase, trebuie în anumite locuri să traversați bolovani uriași, să vă ajutați cu tovarășii de drum, să treceți pe sub copacii căzuți de-a curmezișul pe potecă, chiar prin urzici, dar toate aceste situații dificile dau farmec drumețiilor.
De-a lungul potecii sunt panouri informative despre flora pe care o puteți recunoaște în Rezervația Naturală Cheile Zănoagei: Scorușul, Crinul de Pădure, Fagul, poate că sunt mai multe dar atâtea am observat și fotografiat eu.
Lacul Scropoasa
După parcurgerea traseului prin pădure, ajungeți la Lacul Scropoasa. Acesta este un lac de baraj artificial de culoarea smaraldului, înconjurat de brazi și fagi. Lacul a fost construit în anul 1929, acesta alimentând hidrocentrala de la Dobrești construită în anul 1936.
Lacul Scropoasa are o adâncime maximă de 15 metri, o lungime de 2,5 km și o suprafață de 5,7 ha.
Treceți podul peste baraj, de unde puteți admira esteticul Lac Scropoasa. De aici continuați drumeția, o luați pe un drum forestier pe partea stângă. În aproximativ 20 de minute ajungeți la Cascada 7 Izvoare.
Cascada 7 Izvoare
Aceasta este foarte frumoasă, spectaculoasă prin bogăția căderilor de apă din munte. Sunt 7 izvoare care țâșnesc din munte.
Am urcat prin pădure până la locul de unde izvorăște cascada și unde veți observa că sunt instalații de captare a apei.
Merită efortul ca să urcați până la locul de unde izvorăște cea mai pură apă. Imaginea căderii apei în cascadă este spectaculoasă văzută și de sus în jos.
Concluzia mea este că o drumeție spre Cascada 7 izvoare, este una frumoasă, care se derulează prin pădure, cu câteva probe atletice pe traseu, care-l fac mai interesant și totodată memorabil iar căderile de apă ale Cascadei 7 Izvoare cu apa în jurul căreia s-au creat multe mituri mai mult sau mai puțin demonstrate, formează un peisaj superb.
[…] în care am urcat și foarte multe scări, în vizitele noastre la Cascada Obârșia Ialomiței, Cascada 7 Izvoare, Peștera Ialomiței și Canionul Șapte […]
Foarte frumoasă descrierea.
Multumesc pentru aprecieri!
Descrierea a fost adevărată, merită văzută! Mi-a plăcut foarte mult traseul.avem o țară frumoasă!
Bună ziua! Poate reușește cineva sa ma ajute. În urca cu câțiva ani am fost la cascada 7 izvoare, într-o excursie cu șofer localnic. Eram vreo 6 persoane. În apropierea cascadei era un drum de picior care ne-a dus cumva puțin în interiorul muntelui, acolo unde efectiv apa ieși din munte. Mi-a placut foarte mult.Anul ăsta am fost din nou la 7 izvoare, dar nu mai mi-am amintit cum și unde am urcat. Ma puteți ajuta cu poze?
Mulțumesc