Castelul Corvinilor

august 2021 și aprilie 2017

Scurt istoric

Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara.

Castelul Corvinilor îi poartă blazonul, corbul cu aripile uşor desfăcute şi cu un inel în plisc.

Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai bogați domnitori români, care pe lângă suprafețele impresionante de pământ (aproximativ 5 milioane de jugăre în anul 1440), mai deținea 57 de orașe și 930 de sate, 28 de cetăți și castele medievale.

Pe bazele unei fortificații de piatră, voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, pornește în anul 1440, construcția castelului cu destinația de fortăreață militară.

 După ce devine guvernator al Ungariei, acesta modifică planurile de construcție ale castelului, bazându-se pe extinderea construcțiilor cu destinații civile.

Castelul Corvinilor sau a Huniazilor este unul dintre cele mai frumoase castele medievale din România, fiind construit cu dublă destinație civilă și militară.

După moartea lui Iancu de Hunedoara, în anul 1456, soția sa Elisabeta Szilagyi continuă lucrările la castel, efectuează lucrări de amenajare în partea de nord a castelului compusă din logii, ridicând o logie cu două etaje în stilul Renașterii.

 Ea, pe lângă extinderea construcțiilor la castel se ocupă și de înfrumusețarea capelei și a altor încăperi aducând meșteri francezi și italieni, împodobind castelul cu picturi atât în interior cât și în exterior.

Castelul intră ulterior în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara.

Vizita

Când am văzut Castelul Corvinilor exact ca în poze, nu îmi venea a crede ce frumos este, cu o arhitectură gotică-renascentistă, cu acoperișul roșu din țiglă glazurată, o cromatică contrastantă în raport cu griul zidurilor, care îl pune în valoare.

Imaginea Castelului Corvinilor este uimitoare, nu degeaba face parte din lista celor mai frumoase zece castele din Europa recomandate de către Tourism Review a fi vizitate neapărat. De asemenea, acesta ocupă locul doi în topul celor mai înspăimântătoare locuri din lume, conform unor articole găsite pe net.

Am ales să vizităm castelul într-o zi de luni, pentru a evita aglomerația de weekend.

Am sesizat că biletele pentru intrarea la castel nu se mai achiziționează din interiorul castelului cum a fost la ultima noastră vizită, ci de la o tonetă aflată pe partea dreaptă înainte de intrarea pe pod.

Acum nu mai sunt oameni care să ocupe înghesuiți podul și se pot face fotografii și admira castelul în voie.

După ce am parcurs podul de lemn suspendat pe 4 piloni peste pârâul Zlaști, am intrat în curtea interioară de unde se poate vizita castelul accesând mai multe intrări.

Noi am început circuitul cu prima încăpere de pe partea dreaptă din curte, Sala Cavalerilor.

Aceasta face parte din palatul propriu zis, este construită în stil gotic târziu, în perioada 1446-1456, situându-se pe latura vestică a Palatului Mare, la parter.

Această sală împărțită în două de un șir de coloane octogonale, funcționa ca sală de mese la ocazii festive sau ca sală de judecată și întruniri pentru nobili, după model germanic.

În Sala Cavalerilor este o trapă pe care era așezat condamnatul la judecată și dacă era găsit vinovat, cădea metri buni în beci, deci torura se desfășura în mai multe locuri din castel.

În timpul vizitei Sălii Cavalerilor, am ascultat de la un trubadur care ne cânta la mandolină atât de plăcut,  povestea interesantă a clopotelor de la miezul zilei, relatare pe care am descoperit-o și pe net și pe care v-o expun mai jos.

 Papa Calixt al III-lea a decis ca în cinstea lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, apreciat pentru victoriile în războaiele cu otomanii, la miezul zilei (ora 12.00 a.m.), să fie trase clopotele tuturor bisericilor catolice din întreaga lume,.

Acest lucru se întâmplă neîntrerupt de peste cinci sute de ani şi are o legătură directă cu victoria acestuia la Belgrad, împotriva armatei turce condusă de Mahomed al II-lea în anul 1456.

Am continuat vizita pe lângă ziduri prin spații strâmte, pe sub arcade joase, pe scări abrupte din lemn, am văzut o încăpere destinată fierăriei, cu multe unelte, apoi am ajuns la baia castelului, o încăpere mare și goală după care am vizitat Sala Dietei.

Sala Dietei schimbă destinația Cetății în reședință nobiliara fortificată, singura din Transilvania acelei vremi. Găsim aici același șir de coloane octogonale amplasate pe axul central, ca în Sala Cavalerilor. Aici coloanele sunt îmbrăcate cu steaguri reprezentând diferite blazoane, sala este mobilată cu mese și scaune sculptate din lemn, cu draperii bordo din catifea la ferestre, cu marmură pe jos. Încăperea a fost restaurată între anii 1956-1968 după ce a fost distrusă de incendiul din 1854.

De aici, pe o scară spiralată, îngustă și abruptă din piatră am urcat acum 4 ani în Turnul nou de poartă, de unde priveliștea este deosebit de frumoasă, dar din păcate acum toate turnurile sunt în proces de renovare și accesul este interzis.

Camera domnițelor a fost inițial doar un etaj de aparare al turnului, situat în actualul Turn nou de poartă. Odată cu deschiderea noii intrări, acest spațiu își pierde funcționalitatea militară și este transformat în cameră de zi pentru doamnele ce locuiau în castel.

Aripa Matia se află pe partea nordică a acualului castel, unde, în perioada în care cetatea a fost în proprietatea lui Matei Corvin, s-a construit un nou etaj.

 Acest nou nivel era constituit din Camera de aur, cu rol de dormitor, două balcoane și o loggie, Loggia Matia, cu influențe renascentiste, prima din arhitectura laică a Transilvaniei, împodobită cu fresce atât la interior cât și la exterior.

În dormitor se află un pat matrimonial, frumos împodobit cu perdele din catifea roșie, un jilț princiar, șemineu, podeaua este din marmură, pe jos este o blană, o masă de rugăciune din sec. XVI, două lăzi Florentine din sec. XVI și trei rochii princiare din catifea îmbrăcate pe manechine.

Capela în stil gotic târziu, este formată dintr-o singură navă, precedată de un mic pronaos. Hramul acestui lăcaș catolic este al Sf. Ioan Botezatorul. Capela a fost construită de Iancu de Hunedoara, cu hramul pe care îl are în prezent.

În altarul capelei se află doar o replică a sarcofagului lui Iancu de Hunedoara unde urma să fie înmormântat acesta. Sub altar se află o încăpere cu funcționalitatea de criptă, dar nu a fost folosită niciodată.

Iancu de Hunedoara fiind o personalitate puternică: guvernator al Ungariei, voievod al Transilvaniei, căpitan general al armatelor regatului, înmormântarea lui nu mai are loc la Hunedoara, ci are loc în Alba Iulia, capitala Transilvaniei în acea vreme.

Alte încăperi pe care le-am vizitat au fost: bucătăria, pivnița de vinuri, sala trofeelor, Turnul Alb (construit în 1619 în vremea principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, cu rol de apărare, prevăzut cu guri largi de tragere pentru artilerie grea), Turnul vechi de poartă (construit între anii 1440-1444 în vremea lui Iancu de Hunedoara, cu două niveluri de apărare prevăzute cu creneluri).

În curtea interioară, pe partea estică, lângă Turnul Tobosarilor este o fântâna în stâncă, care conform legendei, a fost săpată de trei prizonieri turci până au dat de apă, la o adâncime de 28 metri, timp de 15 ani, după care au fost decapitați din ordinul reginei Elisabeta Szilsgyi.  

,,Apă ai inimă n-ai”, i-ar fi spus un prizonier reginei care nu și-a respectat cuvântul dat, adică să îi elibereze dacă sapă până ajung la apă.

Turnul Buzdugan sau Turnul Pictat, construit cu rol de observație, este cel mai înalt turn din prima fază de construcție. Exteriorul acestui turn este acoperit cu o pictură geometrică în trei culori. În vârful acoperișului se află statuia din bronz a unui cavaler medieval, care ține un steag de luptă pe care scrie anul în care a fost plasată statuia acolo, adică 1873.

De la fântână se urcă pe niște scări și se ajunge pe un pod din piatră îngust, cu balustrade de protecție, deasupra esafodului și a locurilor de tortură aflate la mare adâncime.

Am lăsat pentru finalul vizitei Temnița Castelului cu Sala de tortură care este înfiorătoare, cu instrumente de tortură, cu exemplificări pe manechine a metodelor de tortură folosite la Castel: trasul în țeapă, masa de tortură, decapitarea, trasul pe roată, moartea prin ardere, biciuire, schingiuire, scaune de tortură... e prea îngrozitor să mai continui... mergeți și vedeți.

Până în anul 1787 cand tortura a fost interzisă în Transilvania, prin Codul Iosefin, atrocitățile la care erau supuși condamnații erau practici curente, reglementate prin lege.

În concluzie, Castelul Corvinilor parcă a fost mai frumos la a doua vizită și abia aștept să-l văd iar după renovarea turnurilor … încep să mă familiarizez cu încăperile și-mi plac tot mai mult.

În încheiere vă recomand să vizitați Castelul Corvinilor, frumos și înspăimântător deopotrivă, un loc unde noi vom reveni cu siguranță!

Călătorii plăcute spre Castelul Corvinilor!