Cazemate, tranșee, cuiburi de mitraliere și alte rămășițe din Al Doilea Razboi Mondial

ianuarie si noiembrie 2021

Cred că fiecare dintre noi, în copilărie, s-a jucat de-a razboiul – și-a construit “cazemate, tranșee” imaginare sau nu, și-a confecționat săbii și mitraliere din lemn sau metal. Crescuți cu poveștile bunicilor care au trecut prin război, în imaginația noastră s-au clădit adevarate episoade de luptă, transpuse apoi pe dealurile și prin pădurile copilăriei, de care, uneori, de ce să nu recunoaștem, ne aducem aminte cu plăcere și nostalgie și acum la maturitate.

   Într-un moment de nostalgie și inspirație în același timp, soțul meu a început să se documenteze cu privire la existența unor cazemate în județul nostru (Mureș) și în apropiere, în vederea explorării lor.

Așa a ajuns să citeasca un articol mai vechi de pe internet din care a aflat lucruri interesante (https://www.ziaruldemures.ro/drumul-spre-victoria-din-9-mai-1945-evenimentele-care-au-marcat-direct-lunca-bradului/) cu privire la fortificatiile din zona Lunca Bradului – Sălard, precum și o parte din istoria acestora:

“…În ceea ce priveşte comuna Lunca Bradului, armatele horthyste s-au aşezat aici, în septembrie 1940, amplasându-şi pentru început trupele în „Poiana Socului”. Perioada imediat următoare s-a dovedit nefastă pentru locuitorii comunei. Şi aici, ca de altfel pe întreg teritoriul transilvan ocupat, s-a recurs la concentrarea „bărbaţilor cu vârsta peste 20 de ani” în cadrul campaniilor de lucru. Aceste campanii, în deplasarea spre vest, au fost nevoite să efectueze diferite munci precum săparea de tranşee de apărare şi comunicaţii, canale, catacombe, construirea de cazemate din beton, căi ferate…

Trupele horthyste şi hitleriste (armata 8 germană) erau amplasate la vărsarea Sălardului, constituind aliniamentul dinspre Poiana Fântânelului, Dealul Nădăsoi, Sărăcin şi Sălard, unde armata horthystă a construit după ocuparea Transilvaniei o linie de fortificaţie, de unde putea controla defileul. Din aceste adăposturi, armatele nemţeşti şi maghiare au opus rezistenţă timp de şase săptămâni. În zona Sălardului, râul Mureş a fost închis cu sârmă ghimpată, capre de fier şi mine, pentru a nu se putea trece mai jos de Sălard. Aici, nemţii dispuneau de un tun mare, pe care l-au amplasat în tunelul CFR, de unde „aruncau câte două obuze”, provocând pagube enorme în tabăra inamică şi în spatele acesteia. Materialul de luptă, hrana şi apa necesare, le transportau spre cazemate cu ajutorul unei linii CFR amplasate la Panduri. Între cele două tabere inamice s-au desfăşurat numeroase confruntări, însă cea mai crâncenă s-a derulat pe locul numit Căpăţâna, astfel încât „Valea Ilvei a devenit roşie de sânge”…” – sursa: https://www.ziaruldemures.ro/drumul-spre-victoria-din-9-mai-1945-evenimentele-care-au-marcat-direct-lunca-bradului/.

Odată parcurse aceste informații, cercul de căutare s-a restrâns, și astfel, cu ajutorul internetului a putut să determine mai precis locația căutată și a găsit pe net și câteva fotografii cu câteva cazemate și tranșee din al doilea razboi mondial.

Bineinteles că toate acestea au reaprins flacăra copilăriei și l-a determinat ca împreună cu un prieten să purceadă la drum pentru a vedea cu ochii lor ceea ce a mai rămas din acele timpuri.

Călătoria începe din defileul Mureșului, zona Sălard, cu o urcare abruptă înspre stâncile Sărăcin. Din acea zona, deja se văd urmele fostelor tranșee, catacombe, dar pe măsură ce te adâncești în pădure, urmând cursul tranșeelor, surprizele încep să apară. Însă toate acestea au un preț, întrucât nu urmează cărarea bătută, trebuie să te “pierzi” prin pădure, să urci și să cobori, să mergi înainte și să te întorci, să aluneci și să te zgârii în desiș.

 Cu toate acestea, nici nu ne-am dat seama când au trecut  aproape cinci ore, timp în care ne-am întrebat de nenumărate ori, cum au reușit oamenii să transporte materialul de construcție și armamentul în vârful muntelui.

Dar, dacă îți plac drumețiile și dacă te documentezi despre ceea ce s-a întâmplat în aceste zone, vei fi răsplătit pe măsura – aproape la tot pasul vei găsi cazemate, tranșee, cuiburi de mitraliere și alte rămășițe din Al Doilea Razboi Mondial.

 Multe dintre acestea au fost distruse în timpul războiului, altele s-au ruinat în cei peste 80 de ani care au trecut de atunci, dar cu toate acestea, sentimentele care te încearcă în momentul în care le „descoperi” sunt multiple: bucurie, emoție dar și tristețe în același timp, pentru că nu poți să nu te gândești la miile de oameni care au luptat și și-au dat viața în aceste locuri.

De asemenea, te gândești la faptul că aceste „comori ascunse” nu sunt restaurate și nu sunt incluse într-un circuit turistic, pentru ca cei mici și nu numai, să vadă și să înțeleagă mai bine istoria acestor locuri, îmbinând în același timp istoria, cu geografia și chiar cu sportul.

Dar, in acelasi timp, tinand cont de educatia si de comportamentul unor turisti care incearca sa lase urme pe unde au trecut (de la gunoaie la insemne pe copaci si pereti), poate ca e mai bine ca acestea sa ramana ascunse si nestiute.

Eu cred că aceste locuri merită sa fie descoperite doar de acei oameni care chiar se bucura si apreciaza natura si istoria, oameni care probabil prin acest tip de excursii isi vor implini un vis din copilarie.

 Călătorii plăcute!    

Puteți viziona mai jos un scurt film din drumeția noastră: