iulie 2020
Fotografiile în care sunt surprinse spectaculoasele priveliști cu Cheile Nerei străbătute de Râul Nera, ne-au făcut să ne dorim să ajungem să le parcurgem și pe jos.
Am citit depre faptul că domnul Dorel de la Pensiunea Dora prestează servicii de transport până la punctul de pornire în traseu, sau în cazul acestei drumeții de aproximativ 20 de kilometri, cât de mult poate intra cu mașina pe drumurile forestiere.
Pentru că parcurgerea traseului durează multe ore, pentru efectuarea acestuia, domnul Dorel ne-a așteptat la Podul Beiului pentru a ne duce înapoi la pensiune, adică în Sasca Montană. Fără acestă combinație în care să vă aștepte cineva cu o mașină în partea opusă, nu puteți efectua traseul complet, pentru că nu aveți timpul necesar. Sunt totuși 23 km doar pe un singur sens.
Traseul oficial începe de la Șipotul Nou și se termină la Podul Beiului, pe o lungime de 23 km. Pentru a ne ajuta, domnul Dorel a mai înaintat în traseu încă trei km, lăsându-ne pe un drum forestier. Pentru că au fost ploi, drumul prin pădure a fost foarte alunecos, noi coborând în prima parte pante abrupte. Nu sunt amplasate puncte de sprijin, dar marcajele sunt dese.
Neapărat aveți nevoie de al treilea punct de sprijin când e ud pe jos, un băț de trekking fiind foarte potrivit.
Am ajuns la un indicator care ne îndrepta înainte, spre Lacul Dracului, iar altul spre stânga spre Podul Beiului, destinația noastră finală după parcurgerea Cheilor Nerei.
Lacul Dracului
Pentru a vizita Lacul Dracului, trebuia să parcurgem 8oo m, în douăzeci de minute, pe traseul marcat cu bandă roșie, conform indicatorului.
Drumetia este ușoară și scurtă, jumătate din traseu se urca iar celaltă jumătate se coboara. Partea neplăcută a fost coborârea întrucât era alunecoasă.
Lacul Dracului este cel mai mare lac carstic din țară. Acesta este situat în Munții Locvei, în partea de început a Cheilor Nerei, în județul Caraș – Severin.
Lacul este considerat monument al naturii și face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.
Noi am văzut lacul de două ori, în două zile consecutive. În prima zi culoarea acestuia era de un albastru intens ca cerneala. În ziua următoare, când l-am vizitat în pauza din rafting, culoarea acestuia era de smarald.
Adâncimea lacului este de 13 metri, afișată pe un indicator.
Amplasarea lui într-un cadru pitoresc înconjurat de pereții calcaroși verticali, albi, îl fac unul dintre cele mai frumoase lacuri carstice pe care le-am văzut.
Drumeția prin Cheile Nerei
De la lac ne-am întors spre direcția de pornire a traseului spre Podul Beiului. Aici indicatorul ne informează că traseul spre Podul Beiului dureză între 6 - 9 ore, lungimea este de 12,9 km, iar marcajul este cu bandă roșie. Noi am făcut acest traseu in 6 ore și jumătate.
Traseul prin Cheile Nerei se desfășoară în prima parte prin pădure, cu porțiuni de coborâre și urcări abrupte, urmate de porțiuni plane. Traseul este dificil din cauza terenului alunecos. Aveam talpă dublă la bocanci, deci nu se punea problema să nu alunecăm pe noroi, ca pe gheață. Am căzut din cauza aceasta, pe rând, majoritatea celor din grup.
Alte obstacole în calea înaintării, au fost copacii căzuți pe traseu, pietrele, stăncile și rădăcinile alunecoase.
Totuși am avut un avantaj pe traseu, că acesta s-a derulat la umbra copacilor. Afară erau peste 30 de grade. Pe traseu am găsit izvoare de unde ne-am reîmprospătat proviziile de apă.
Când am ajuns la Ogașul Porcului, deja eram toti înnoroiți și murdari ca niște porci.
De la Izvorul Iordanului să rămâneți pe lângă Râul Nera, pe banda roșie. Distanța de aici până la Podul Beiului este de 10,2 km și de 5,30h - 7,30h, conform indicatorului.
Tot aici este o bifurcație care vă conduce pe semnul de triunghi roșu, la Sasca Romană, în 3:30 ore, în cazul în care doriți să renunțați la acest traseu lung și anevoios.
Poteca coboară de câteva ori până aproape de Nera, alte ori trece pe marginea prăpăstiilor unde sunt amplaste niște cabluri de susținere. Pentru copii porțiunile abrupte sunt dificile si trebuie ajutați.
Atunci cănd cărarea trece pe porțiunile săpate în stâncă și prin tuneluri, înaintarea este mai spornică. În locurile mai înguste aflate la înălțime deasupra Nerei, sunt montate lanțuri de sprijin.
Aceasta este partea cea mai frumoasă și spectaculoasă, a Cheilor Nerei pe care îți dorești să o revezi.
De pe marginea cheilor poți admira forma pereților albi, stâncoși care se scufundă în Nera, a piscurilor care se înalță semeț spre albastrul cerului, verdeața pădurii, culoarea și forma schimbătoare a Nerei. Totul este sublim. Oricât de mare este efortul, frumusețea peisajului te face să spui că da, mai vreau să mai fac traseul și altă dată.
La ora 16 (după patru ore de mers prin pădure) am ajuns în locul în care trebuia să trecem peste Nera prin apă. Acest lucru ne este semnalat pe indicatorul pe care scrie: Vad Trecere spre Cârlige.
Aici majoritatea oamenilor se descalță ca să traverseze apa care poate să treacă de genunchi.
Eu am pus pentru copil o pereche de șlapi cu baretă, iar eu am trecut încălțată și îmbrăcată cu pantalonii de drumeție. Oricum de aici și până la destinație mai aveam de făcut doar 2,30 ore și 7,1 km conform indicatorului.
Plimbarea prin poieniță după traversarea râului, este plăcută, traseul este ușor, plat și parfumat de floricele.
Porțiunea La Cârlige este o trecere pe pereții stâncoși cu ajutorul unor cabluri. Aici însă înălțimea față de Nera este mai mică.
Pe traseul până la Cantonul lui Damian mai există un izvor cu apă rece și bună.
De la Cantonul lui Damian drumul se lărgește, iar până la Podul Beiului mai sunt doar 3km, adică aproximativ o oră - deja greul a trecut.
Recomandarea
Traseul prin Cheile Nerei este unul dificil pe alocuri, obositor ca lungime, cu cateva porțiuni mai periculoase, dar cu toate acestea bucuria priveliștilor este neprețuită. Noi dorim să mai parcurgem acest traseu după un timp. Merită tot efortul!
p. s. Acesta este traseul prin Cheile Nerei si aici nu veți vedea cascade și lacuri. Lacul Ochiul Beiului, cascadele Beușnița, Văioaga sunt pe alt traseu, pe cursul râului Beușnița, din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița.
Date tehnice:
Marcaj - bandă roșie
Durata – aproximativ 7 ore
Dificultate – ușor spre mediu
Apă pe traseu – sunt izvoare.
[…] prin Cheile Nerei și Cascadele de pe Valea Beiului au fost obiectivele fixate de acasă pentru concediul din vara […]
[…] l-am vizitat în două zile diferite, o dată când am parcurs Cheile Nerei și în altă zi când am făcut rafting pe […]