Circuit prin Cheile Vârghișului

22 aprilie 2023

După această drumeție am rămas într-o stare euforică mult timp, pentru că întreg traseul a fost încărcat cu surprize plăcute, a fost așa cum îmi place mie, cu de toate, iar la capătul acestuia l-am întrebat pe Dan când vom reveni la Cheile Vârghișului și cu Andrei, juniorul nostru.

În Munții Perșani, unde am mai vizitat și Complexul Geologic Racoș cu Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald și Vulcanul Stins, se află și Rezervația Naturală Cheile Vârghișului, pe care le puteți descoperi parcurgând un traseu ușor și scurt de doar 4 kilometri pe sens, cu o  diferență de nivel mică.

Nouă ne plac circuitele, nu ne grăbim să scăpăm de drumeție, ci preferăm să savurăm cât mai pe îndelete ceea ce întâlnim în cale dar și în proximitate.

Astfel, după circuitul Cheilor Vârghișului, ne-am îndreptat spre un alt obiectiv aflat pe traseul spre casă, și anume Stejarul Secular de la Mercheașa.

Traseul Cheilor Vârghișului poate fi abordat din două direcții, atât dinspre comuna Merești din județul Harghita, cât și din localitatea Vârghiș din județul Covasna.

Din Vârghiș până la intrarea în chei sunt aproximativ 12 kilometri, care se parcurg pe o șosea îngustă, dar în stare bună, prevăzută cu multe alveole. Din păcate avem și aici un ultim kilometru neasfaltat până la destinația finală, dar care poate fi parcurs cu grijă, de orice mașină, chiar și cu gardă joasă.

Noi am lăsat mașina în parcarea improvizată, după clădirea Centrului de Vizitare, loc unde am observat că se poate și campa.

Intrarea în traseu se face pe lângă o barieră, unde vă așteaptă un pădurar foarte simpatic, căruia îi plătiți taxa de vizitare a Cheilor Vârghișului.

Acesta vă explică cu lux de amănunte ceea ce puteți vizita pe traseu și vă răspunde cu amabilitate la toate întrebările.

Dânsul este și un talentat sculptor, arătându-ne la insistențele noastre o parte dintre lucrările sale.

La începutul traseului este un panou util, pe care l-am fotografiat, cu harta traseelor turistice din Cheile Vârghișului, marcajele, lungimea și durata parcurgerii acestora.

Chiar la intrarea în chei, o familie cu doi copii, care începuseră traseul cu câteva minute înaintea noastră, se întorcea din drum pentru că s-au intersectat cu un urs care a fugit în pădure.

Pățania i-a speriat și i-au făcut să renunțe la drumeție, chiar dacă noi am încercat să îi convingem să ne însoțească.

Noi am hotărât să facem circuitul care începe pe cruce albastră pe firul apei pârâului Vârghiș, să ne abatem pentru a vizita Peștera Merești (sau Orban Balazs), Peștera Șura Cailor și Grota Gaura Tătarilor.

Urma apoi să ne întoarcem prin Poiana Pietrii pe marcajul cu bandă galbenă pe la Capela Tătarilor și Punctul de Belvedere II.

 La final am coborât pe Poteca Lupilor, pe punct roșu pe la Belvedere I, traseu care se unește ulterior cu cel marcat cu cruce albastră, realizând astfel un circuit al Cheilor Vârghișului.

Din păcate am ratat Punctul de Belvedere I deoarece nu este semnalizat și nu am observat nicio potecă secundară umblată spre dreapta. Am sesizat această neplăcere domnului de la salvamont care era la ieșirea din traseu și a spus că urmează să monteze un indicator spre Belvedere I.

Acum vă redau traseul Cheilor Vârghișului mai detaliat, cu speranța că veți reuși să parcurgeți integral punctele de interes ale acestuia și vă promit că merită să le vedeți pe toate, chiar dacă trebuie să urcați câțiva pași pe o pantă mai înclinată, sau să urcați scări metalice suspendate.

Traseul marcat cu cruce albastră denumit Poteca Cheii se întinde pe o distanță de 4 kilometri până în Poiana Canton Țiglărie, pe parcursul căruia va trebui să traversați 9 punți ,unele mai lungi și balansate, altele scurte și fixe.

Mie mi-a plăcut foarte mult traseul pe poteca prin pădure pe lângă Pârâul Vârghiș, care pe alocuri dezvoltă mini-cascade sau căderi de apă zgomotoase, împodobit cu floricele colorate, în compania trilurilor păsărilor, străjuit de pereții calcaroși care se înalță maiestuoși spre albastrul cerului.

Ești ca într-o poveste care te farmecă și cucerește, oferindu-ți la intervale scurte de timp, noi provocări menite să îți țină treaz interesul și îți stârnesc curiozitatea.

O atenție sporită trebuie să aveți în dreptul celui de-al treilea pod, pentru că aici se află Peștera Merești, Peștera Șura Cailor și Grota Tătarilor. Dacă primele două sunt relativ ușor de descoperit, Grota Tătarilor este mai ascunsă privirilor și poate fi ușor ratată.

Pentru a ajunge la Peștera Merești traversați podul numărul trei și la câțiva metri veți observa mai multe scări metalice care urcă până la intrarea în peșteră, a cărei galerii însumează 1527 metri.

Aceasta este neamenajată, astfel că trebuie să aveți la voi lanterne, pentru că în interior pe partea stângă puteți intra într-un circuit speologic care vă poartă în subteran prin săli înalte și spațioase, dar să fiți atenți pentru că solul este alunecos.

Chiar la intrarea în peșteră veți observa un grilaj care împiedică accesul turiștilor în Sala Caldă care adăpostește o colonie de naștere a trei specii de lilieci.

Am observat mulți lilieci pe care am încercat pe cât am putut să nu îi deranjăm, dar nu ne-am putut abține să nu îl fotografiem pe unul care părea că nu ne bagă în seamă.

Domnul de la salvamont, ne-a spus că însoțiți de el, puteam continua traseul prin peșteră, pe o distanță de încă 700 de metri.

Pe mine mă fascinează lumea subterană care se află sub pământul pe care pășesc, acel mister ascuns privirii, pe care sunt nerăbdătoare să-l descopăr de fiecare dată.

După ce am vizitat Peștera Merești, am traversat din nou podul numărul trei pe partea de unde am venit și de această dată la aproximativ 10 metri mai sus, o potecă nemarcată urcă pe celălalt versant al cheilor, spre Grota  Gaura Tătarilor.

Ea este poziționată vis-a-vis de Peștera Merești.

Poteca este bătută, dar nu trebuie să urcați foarte mult, la un moment-dat se bifurcă spre dreapta și ne conduce până la intrarea în grotă.

Grota Tătarilor este impresionantă, văzută din față are forma unui craniu cu ochi, adică două tuneluri scurte pe care le traversezi ca și cum ai intra în orbitele oculare, despărțite de o coloană, ca o piramidă nazală.

Aceasta seamănă cu Grota Studenților, pe care am vizitat-o destul de des în drumețiile noastre din Munții Trascăului.

După o nouă serie de fotografii, coborâm la poteca marcată și ne continuăm traseul pe aceeași parte a râului aproximativ 100 de metri și ajungem la intrarea în Peștera Șura Cailor, care se află în dreptul podului numărul 4. Ea este poziționată aproximativ sub Grota Tătarilor.

Aici nu am mai zăbovit așa de mult, am făcut câteva fotografii și ne-am continuat traseul prin chei.

Multe dintre cele 122 de peșteri din Cheile Vârghișului au fost locuite de omul preistoric încă din paleolitic, apoi în epoca cuprului și bronzului, iar obiectele găsite în Peștera Șura Cailor, Peștera Merești și în alte peșteri sunt expuse la Muzeul Depresiunii Baraolt. În epoca medievală, peșterile au servit ca adăpost oamenilor, pe timpul războaielor.

Tot aici iubitorii de via ferrata pot parcurge traseul amenajat ’’Șoim călător’’.

La sfârșitul traseului prin defileu pe malul apei, ajungeți la Cantonul Țiglărie, de unde urmați indicatorul bandă galbenă spre Poiana Pietrii.

Urmează apoi o urcare susținută până în Poiana Pietrii, dar care vă va răsplăti cu un peisaj minunat, o poiană plină cu ciuboțica cucului și alte flori am găsit noi aici, precum și o vedere spectaculoasă spre stâncile semețe care formează Defileul Vârghișului.

În poiană este amenajat un refugiu montan, iar lângă acesta este o masă și scaune, unde am făcut o pauză de alimentare, după care am abordat urcarea pieptișă, dar scurtă, pe cărarea bătătorită dar nesemnalizată, până la Punctul de Belvedere II.

Aici este instalat un binoclu mare, prin care puteți să vedeți cheile și o parte din podurile care le traversează - e splendid! Merită să urcați.

Am urmat poteca și am coborât de la Belvedere II în poiană, întorcându-ne un pic din drum, ca să vedem ruinele rămase din Capela Tătarilor, care a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

În apropiere se află Șanțul Tătarilor care este un val de pământ care se întinde pe o lungime de 350 metri, cu latura îndreptată spre Capela Tătarilor, care a fost construit cu rol defensiv, în secolul al XIV-lea, conform fragmentelor ceramice descoperite sub structura acestuia.

Apoi am revenit la traseu, urmând de data acesta marcajul cu punct roșu, care ne conduce prin pădure pe Poteca Lupilor.

Aici, cu mare regret, am ratat Punctul de Belvedere I, pentru că nu era indicator și nici nu am observat vreo cărare bătătorită spre dreapta, către acesta. Data viitoare vom fi mai vigilenți.

După o coborâre susținută prin pădure, traseul ne-a scos în dreptul primului pod din chei, acolo unde am început traseul dimineața.

Întreg traseul cu poduri suspendate deasupra apei, pe pereții stâncoși sau între maluri, scările metalice, balustradele și lanțurile de susținere, indicatoarele, refugiile montane, chiar și mesele cu scaune, punctele de belvedere, din care unul amenajat cu binoclu, indicatoarele și marcajele dese, vă ajută să vă simțiți confortabil și în siguranță pe timpul drumeției.

Abia așteptăm să ne reîntoarcem pe acest traseu, pe care vi-l recomand din tot sufletul!

Călătorii plăcute!

Date tehnice - Cheile Vârghișului

Traseu tip circuit

Distanța totală – 11 km

Durată – 4:30 ore cu pauze incluse

Diferență de nivel – aproximativ 350 m

Marcaj – cruce albastră prin chei + bandă galbenă spre Poiana Pietrii, Capela Tătarilor și Punctul de Belvedere II + punct roșu spre Punctul de Belvedere I și coborârea prin pădure pe Poteca Lupilor până la intrarea în chei

Dificultate – ușor

Accesul – la 12 kilometri de localitatea Vârghiș, județul Covasna.

Puteți viziona mai jos un scurt film din drumeția noastră prin Cheile Vârghișului: