9 martie 2024
Tare m-am bucurat când am citit că s-a inaugurat la sfârșitul lunii octombrie anul trecut, un nou traseu în Munții Gilăului, zonă pe care noi o frecventăm des și chiar voiam să mai descoperim ceva nou pentru că destinațiile au început să se repete de mai multe ori.
Acum, în primăvară, i-a venit rândul și cred că a fost cel mai bun moment, pentru că traseul a fost presărat cu floricele, iar vremea a fost surprinzător de caldă și însorită, contribuind la relaxarea noastră pe parcursul circuitului cu o lungime de 12 kilometri.
Accesul la traseul marcat foarte bine, se face din cătunul Rusești, comuna Mărișel, județul Cluj (la aproximativ 15 km de lacul Tarnița) - trebuie să vă luați ca punct de reper Cabana Denny, treceți pe lângă o troiță și vă apare în față panoul informativ cu traseul marcat pe hartă.
Mașina am lăsat-o în mica parcare de lângă drum, pe partea stângă marcată cu indicator, imediat după panoul informativ, unde observăm marcajul traseului nostru, cu punct roșu.
Așadar am intrat în traseu de aici, pe un drum de țară lat, pe care la un moment dat ne-au ieșit în cale două veverițe jucăușe.
Traseul continuă pe drumul care urcă paralel cu Someșul Cald pe partea dreaptă și pe care în scurt timp îl traversăm pe o punte de lemn.
De aici încolo traseul se transformă într-unul de basm, urcăm prin pădure, cu Someșul Cald pe partea stângă care dezvoltă multe căderi de apă sub forma unor mini cascade și ochiuri de apă care mă duce cu gândul la scăldat.
Foșnetul frunzelor ruginii pe care călcăm printre bolovanii îmbrăcați în mușchiul verde, floricele mov și albe de pe lângă cărare, păsările care ciripesc, zgomotul făcut de apa de munte a Someșului Cald, ne-au dat în foarte scurt timp o stare de relaxare și fericire că suntem acolo. E foarte frumos!
Am văzut o familie cu copii mici plimbându-se pe acolo, așadar partea din aval a circuitului, printr-o porțiune a defileului Someșului Cald, poate fi parcursă cu ușurință și merită din plin să vedeți peisajul.
O urcare abruptă își face apariția destul de rapid, dar nu vă speriați pentru că aceasta este amenajată cu cablu de susținere, este scurtă iar coborârea este de asemenea facilitată de amenajarea acesteia cu cablu de oțel.
Cărarea se îngustează, continuă la înălțime deasupra Someșului Cald prin defileu, călcăm pe frunzele ruginii cu atenție și înaintăm relaxant.
Chiar înainte să ajungem în Poiana Dâlbocii, au început să apară pe lângă potecă ghiocei iar după câțiva pași am observat că pădurea pe lângă care treceam era acoperită cu un covor alb de ghiocei.
Așa o bucurie mare mi-a cuprins sufletul! Erau foarte frumoși!
În câțiva pași am ajuns la un indicator care ne informa că ne aflăm în Poiana Dâlbocii până la care am făcut în pas agale o oră și jumătate din Rusești, exact cum scria pe indicator.
În Poiana Dâlboaca am observat o casă din lemn și resturile unei mori vechi.
Aici este o intersecție în care ne apare indicatorul spre primul punct de belvedere care se află la o distanță de 5 minute, la Dâlboacă sau moara veche.
De asemenea un alt indicator din același loc, Poiana Dâlbocii, ne arată direcția spre Colții Șoimului.
Am hotărât să ne abatem de la traseu ca să vedem primul punct de belvedere.
Acolo am făcut cunoștință cu dâlboaca, care conform dicționarului este un loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, un loc unde se adună apa.
Pe malul dâlboacei, la punctul de belvedere am văzut brândușe și ghiocei, ca un decor natural gingaș și colorat înfrumusețând peisajul încă neînfrunzit.
Ne-am întors la indicatorul din Poiana Dâlbocii și am început parcurgerea părții a doua a circuitului, respectiv urcușul până la traseul de creastă prin Munții Gilăului, spre vârful Colții Șoimului, marcat în continuare tot cu punct roșu.
Urcarea prin pădure, în prima parte, se face pe un drum forestier lat, care înaintează șerpuit în munte spre localitatea Dealu Mare (Râșca).
Trecem pe lângă câteva cabane din lemn unele în stare avansată de degradare.
Pe potecă vedem un foișor, ca un punct de observare deasupra în copac.
Cam în decurs de o oră ajungem la primul punct de belvedere din creasta Dealu Pietrelor, pe care am descoperit șase puncte de belvedere. Aici deschiderea nu e așa de mare din cauza copacilor.
Continuăm plimbarea spre al doilea și cel mai spectaculos punct de belvedere, Colții Șoimului.
De aici, panorama superbă care se deschide de la orizont cu munții împăduriți, îți taie răsuflarea.
Un avertisment de pericol de cădere în gol este amplasat în mai multe porțiuni. Am observat acum de ce nu este recomandat traseul de creastă iarna.
După ce ne încărcăm sufletul cu frumusețea peisajului, ne îndreptăm spre al treilea punct de belvedere al traseului, care alături de al patrulea și al cincilea sunt foarte apropiate.
Din aceste puncte de belvedere se vede cătunul Rusești, defileul Someșului Cald, numeroasele stânci calcaroase care își etalează muchiile ascuțite și versanții Apusenilor de la orizont.
Pe acest traseu de creastă, la un moment dat, poteca o cotește spre stânga, iar al cincilea punct de belvedere se află în afara cărării, pe partea dreaptă, unde este și de marcajul cu punct roșu, pe un copac.
De aici urmează să mergem pe terenuri agricole, fânețe și pe lângă grădini îngrădite, urmărind stâlpii cu marcajul punct roșu pe Dâmbul Lung.
Ne îndreptăm pașii spre Colțul Tarniței, al șaselea punct de belvedere și ultimul, până la care mai avem aproximativ o oră de mers conform indicatorului.
Au început să apară pe traseu, din când în când, brândușele de primăvară mov. Vremea a fost foarte frumoasă, cu soare care cu razele lui ne mângâia și ne dădea un pic de căldură, atât cât ne trebuia ca să ne simțim bine.
Am ajuns și la punctul de belvedere Colțul Tarniței, îngust, la care trebuie să cobori pe o potecă mai abruptă prin pădure, unde este afișat din nou avertismentul cu pericol de cădere în gol.
Pentru a încheia circuitul mai avem de coborât prin pădure pe un drum lat până în Rusești, cam o jumătate de oră.
Ca o concluzie, vă recomand circuitul pitoresc Rusești – Dâlboacă -Colții Șoimului - Rusești care este unul complex, ușor în prima parte prin Defileul Someșului Cald și un pic mai solicitant în a doua parte când se urcă destul de mult prin pădure până în creastă, diferența cumulată de altitudine fiind de aproximativ 600 metri.
Traseu tip circuit
Distanța totală – 12,5 km
Durată – 6 ore cu multe pauze incluse
Diferență de nivel – 600 m (pe indicator apare 820 de metri)
Marcaj – punct roșu
Dificultate – ușor/mediu (traseul este închis iarna)
Accesul – Rusești - Cabana Denny.
Călătorii plăcute!
Puteți viziona mai jos un scurt film din circuitul Rusești – Dâlboacă - Colții Șoimului - Rusești: