ZIGZAG

PE HARTĂ

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova

Timp citire articol: 4 minute
Articol publicat in: /

Octombrie 2019

Complexul datează din secolele XVIII - XIX, Mănăstirea Curchi fiind întemeiată de către frații Iordache și Mihail Curchi în anul 1773.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 173016

O vizită la una dintre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii moldovenești și-a pus amprenta nu numai asupra conștiinței dar mai ales asupra sufletului, prin povețele primite de grupul nostru, de la călugărul care ne-a fost ghid în această vizită.

Nu știu ce fac moldovenii de dincolo de Prut, dar ne-au impresionat la fiecare pas și au lăsat amprente în sufletele noastre.

Localizarea

Mănăstirea Curchi este poziționată în Codrii Orheiului, satul Curchi, raionul Orhei, Republica Moldova.

Acesta este o mănăstire de călugări.

Am parcat mașina și am intrat, însoțiți de un călugăr care ne-a fost ghid, cred că s-a vorbit în prealabil cu dânsul despre grupul nostru, pe sub o poartă cu turnul clopotniță, într-un univers arhitectural minunat și liniștitor sufletesc.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 173137

Totul în interiorul complexului este foarte ordonat, curat, frumos amenajat. Pășind în interiorul curții, după ce am urcat scările din marmură albă, ne-a apărut în frumusețea ei unică, îmbrăcată festiv în culorile roșu – alb, cu turle gri, minunata Biserică Nașterea Maicii Domnului.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 164052

Biserica Nașterea Maicii Domnului

Aceasta se mai numește biserica de vară și a fost construită între anii 1866 – 1872, în stil neobizantin. Ea este considerată cea mai înaltă, frumoasă și cea mai vestită mănăstire din Basarabia.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 164047

Interiorul bisericii este mare, picturile perfect realizate, sunt foarte frumoase iar strălucirea aurului prezent din abundență în decorararea acesteia te lasă fără cuvinte. Trebuie să o vedeți ca să realizați cât este de frumoasă.

Acesta este copia fidelă a bisericii Sf. Andrei din Kiev.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 170934

Regele Mihai I și Mănăstireea Curchi

Printre ctitorii bisericii figurează și Regele Mihai I al României, care a vizitat această mănăstire de câteva ori înainte e devastarea, de către trupele sovietice din anii 1940-1941, la care a fost supusă de către ostașii care i-au dat foc și au jefuit-o. Un bombardament a prăbușit două dintre cele patru clopotnițe, incendiul distrugând pictura de pe pereți.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 164200

Regele Mihai I vizita des mănăstirea, în timpul restaurării făcând importante donații de bani. Odată și-a serbat ziua de naștere acolo, la stăreție. Călugărul ne-a arătat balconul unde Regele Mihai obișnuia să bea ceaiul. Acesta a participat la sfințirea bisericii restaurate în data de 8 septembrie 1943. Se spune că atunci localnicii care-l iubeau pe rege, au așternut covoare pe jos de la Curchi până la Orhei pentru rege.

Chipul Regelui Mihai a fost pictat pe peretele din vest al pronaosului bisericii, în dreapta fiind pictat Mitropolitul Efrem Tighieanu, ambii fiind considerați ctitori ai lăcașului.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 171721

În anul 1958 mănăstirea a fost închisă, averea ei a fost confiscată și călugării alungați.

În perioada 1959 – 1992 când aici se afla un spital de psihiatrie, picturile din biserică au fost acoperite cu vopsea neagră la indicația autorităților sovietice.

În anul 1998 când bisericile au fost retrocedate Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au descoperit aceste portrete votive pictate, care au fost înlăturate definitiv sub presiunea forțelor poltice.

În anul 2008, la indicația comuniștilor din Rep. Moldova, a fost distrusă inscripția ctitoricească din marmură de deasupra ușii, chiar dacă aesta era în stare bună, iar valoare istorică a acesteia este incontestbilă.

Pe aceasta era inscripționat: “Această Sfântă Biserică cu hramul Nașterea Maicii Domnului, zididu-s-a în anul 1864 pe locul vechii biserii a monahului Ioan Curchi, ctitorul mănăstirii. Năvălind însă păgânii bolșevici în anul 1940 peste Basarabia au pustiit mănăstirea și au dat foc acesteia... biserica a fost reînnoită, pictându-se pe de-a-ntregul în zilele MS Regele Mihai I, conducătorul statului fiind Mareșalul Ion Antonescu... Anul mântuirii, 1943, septembrie 8. ” (http://alionagrati.net/regele-mihai-i-al-romaniei-si-basarabia/)

Complexul monastic Curchi este compus din cinci biserici, lucru pe care nu îl regăsim în mănăstirile din România. Călugărul ne-a spus că sunt mănăstiri cu mult mai multe biserici decât au ei.

Nouă ne-au fost prezentate trei biserici: Biserica Nașterea Maicii Domnului, Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Biserica Sfântului Ierarh Nicolae.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 171024 1

Biserica Sfântului Ierarh Nicolae, construită în anul 1937 și sfințită doar în anul 2005, este o construcție joasă, fără turle, foarte frumos decorată cu picturi, altar din lemn sculptat ca o dantelă, cu icoane aurite.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost construită între anii 1843 – 1844, este o biserică din piatră, mult mai joasă, fiind cea mai veche biserică de pe teritoriul actual al Mănăstirii. Aici se păstrează pe peretele altarului o icoană veche a Sf. Dumitru.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 170507 1

Acesta este biserica de iarnă și locul în care se roagă călugării zilnic.

Parcul dendrologic al Mănăstirii Curchi este amenajat cu multe specii rare de brazi, arbori, arbuști și a fost relizat sub îndrumarea academicianului Alexandru Ciubotaru, fost director al Grădinii Botanice din Chișinău.

Cînd am fost noi acolo, era în derulare o ședință foto cu mireasă, mire și nuntași.

În curte este și o frumoasă fântănă arteziană din marmură albă.

Recomandarea

Îmbinarea istoriei, a măiestriei arhitecturii bisericilor, cu piceperea decorării parcului dendrologic nu are asemănare cu nici un alt loc.

Da, acest Complex monastic Curchi, merită cu prisosință a fi vizitat.

Complexul monastic Curchi din Orhei, Republica Moldova - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20191011 171748

articole asemănătoare

Circuit Cheile Borzești
20 martie 2021
-
8 comentarii
Timp citire: 5 minute
Duminică dimineața 14 martie 2021, la ora 9 am intrat pe traseul Cheilor Borzești în compania primelor raze de soare ale zilei. Graba noastră s-a bazat de prognoza meteo nefavorabilă...
Stejarul Secular de la Mercheașa, peste 930 de ani de existență
14 mai 2023
-
2 comentarii
Timp citire: 3 minute
Stejarul Secular de la Mercheașa, cunoscut și sub denumirea de Gorunul Secular sau Bătrânul Carpaților este un obiectiv turistic ușor de ratat, așa cum am pățit și noi, pentru că traseul spre acesta deși este marcat cu cruce albastră, nu este semnalizat la șosea cu indicatoare.
Cetatea Trascăului sau Cetatea Colțești
7 februarie 2021
-
3 comentarii
Timp citire: 3 minute
februarie 2019 si septembrie 2020 Accesul spre Cetate se face pe drumul DJ 107M, Buru- Rimetea- Valișoara- Aiud, din satul Coltești, jud.Alba, vedeți indicatoare spre aceasta. Dacă doriți să faceți […]
Grota Studenților (Portalul Koluk), din Colțești, Alba
4 februarie 2021
-
2 comentarii
Timp citire: 3 minute
03 ianuarie 2021 O drumeție scurtă, ușoară, cu peisaje spectaculoase, iarna, într-o zi cu soare și fără zăpadă pe traseu, într-un loc drag nouă, în masivul Piatra Secuiului, a fost […]
1 2 3 24

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram