ZIGZAG

PE HARTĂ

Domeniul schiabil Șureanu

Timp citire articol: 5 minute
Articol publicat in:

Să schiez pe Domeniul schiabil Șureanu a fost o dorință de-a mea destul de veche, mă așteptam să descopăr acolo cele mai frumoase pârtii din România, că doar nu degeaba merge președintele țării să schieze acolo.

Domeniul schiabil Șureanu

Accesul Domeniul schiabil Șureanu

Dinspre Sebeș, Șugag, pe DN 67C,  în dreptul podului pe partea dreaptă, observați indicatoare spre Luncile Prigoanei.

Așadar, se urcă pe un drum forestier, pe lângă lacul Oașa spre Mănăstirea Oașa, Luncile Prigoanei (12 km), Poarta Raiului, Domeniul schiabil Șureanu. În total 18 km.

Când am fost noi, în weekendul 9-10 ianuarie 2021, drumul era acoperit de zăpada proaspătă și mărginit de brazii cu cetina încărcată de zăpadă, parcă eram într-un basm, departe de civilizație...dar, parcă în basme drumurile nu sunt pline de găuri și mașinile nu cad în șanț! Acum, datorită ninsorilor, gropile nu mai erau atât de adânci.

Noi am urcat cu un Duster cu tracțiune integrală și nu am folosit lanțurile. Aderența era destul de bună după ninsori și nu era gheață. Cu toate acestea am văzut cum au ajuns în șanț 4 mașini, dintre care o Toyota Land Cruiser și un Duster. Toate au ieșit fără a fi nevoie de intervenție specializată.

Dacă ajungeți cumva în șanț, continuați urcarea, pentru că în scurt timp șanțul se micșorează fiind înfundat cu zăpadă. Așa am văzut că au ieșit mașinile derapate.

Noi am început urcarea la ora 8:30 și la ora 9 am fost în parcarea Domeniului schiabil Șureanu.

Părerea mea este ca că faceți tot posibilul să urcați cât mai devreme, când nu coboară nicio mașină, și să coborâți la sfârșitul programului de schi când nu mai urcă decât puține mașini.

Parcarea

Domeniul schiabil Șureanu - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210110 093815 1

Înainte e a ajunge în parcare este o barieră la care se achită taxa de parcare de 10 lei.

Pe la ora nouă este loc suficient în parcare, după care se ocupă rapid și trebuie să vă lăsați mașina pe marginea drumului.

Casa de bilete

Domeniul schiabil Șureanu - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210109 092752 1

Din parcare se urcă niște trepte, pentru a ajunge la casa de bilete. În dreptul treptelor se află toaletele, care sunt curate, au hârtie igienică.

Programul casei de bilete este de la ora 9 – 17:30

Tarife

Se pot cumpăra cartele cu puncte și abonamente. Garanția pentru o cartelă este de 20 lei, sumă care se restituie odată cu înapoierea acesteia.

O urcare cu telescaunul este 2 puncte.

Suma minimă de achizitionare a punctelor este de 60 lei, ceea ce semnifică 10 puncte, adică 5 coborâri.

Dacă vreți să coborâți de 10 ori, aveți nevoie de 20 de puncte și achitați 110 lei ori un abonament de o zi care este valabil doar în ziua respectivă, ori vă luați puncte care pot fi folosite și în zilele următoare, până la sfârșitul sezonului de ski.

Din spatele casei de bilete se poate urca cu teleschiul, unde va trebui să decontați un punct pentru o urcare.

Localizare

Domeniul schiabil Șureanu este situat la limita județelor Alba și Hunedoara, într-un cadru natural feeric, în M-ții Șureanu, înconjurat de Vârful Șureanu, Vf. Pătru, Vf. Aușel și Vf. Curmătura.

Programul instalațiilor de cablu este între orele 10-17.

Din parcare pornește instalația Telescaun Aușel, cu telescaune de trei locuri.

Acesta pleacă de la altitudinea de 1650 metri și ajunge la altitudinea de 2010 metri.

Aici se ajunge de pe pârtiile A1, A2, și A3 pentru a urca în vârful acestora.

Durata urcării este de 12 minute.

Pârtiile

A1 se află în partea dreaptă cum coborâți de pe telescaun. Lungimea acesteia este de 1100 metri. Categoria pârtiei este albastru spre roșu zic eu.

Suprafața acestei pârtii prezintă multe denivelări, movile de relief, care la prima oră sunt nivelate cât de cât de ratrack. Această nivelare nu a reușit să reziste mai mult de două coborâri.

Pe această pârtie am coborât de fiecare dată la început, două ture, de încălzire și diversitate, pentru că apoi se strică.

A2

Este prima pârtie pe stânga, cu o lungime de1430 metri, de categorie neagră, eu spun că e mai mult roșie, nu e abruptă și o recomand datorită lățimii acesteia și terenului nivelat.

A3

Aceasta este cea mai lungă pârtie, are 1650metri, de categorie roșie.

Pe acesta am schiat cel mai mult, deși are porțiuni înguste, de legătură și de ocolire a muntelui, care mie nu-mi plac.

Dar totuși plusul acesteia o reprezintă cele două locuri cu alunecări pe pante cu lățime foarte mare, fără denivelări.

Timpii de așteptare

Mereu mi-am spus că nu voi merge în weekend ca să stau minute bune la rândul de îmbarcare la instalațiile de transport pe cablu...dar nu a fost așa.

Dacă prietenii merg în weekend la Șureanu la ski de tură și pot să mă ducă cu mașina, mi-am zis că e o ocazie să ajung acolo, să văd cum este la Șureanu, contrar convingerilor mele.

Sâmbătă

Soare, cer senin, peisaje minunate, fără vânt, minus 12 grade Celsius.

Primele trei urcări cu telescaunul au decurs în timpi normali, fără prea multă așteptare la rând.

Apoi rândurile se măreau de la tură la tură, astfel am ajuns să aștept 45 de minute la minus 12 grade, să urc cu telscaunul 12 minute și să cobor în 7 minute.

Nu am reușit să cobor decât de 8 ori, deși aveam abonament pe toată ziua și era doar ora 15. Aveam frisoane, eram înghețată bocnă. Oricât de bine ai fi îmbrăcat pentru schi, dacă nu te miști o oră la minus 12 grade, îngheți.

Duminică

Cer acoperit, ninsoare, ceață densă în valuri, minus 7 grade Celsius.

De dimineață nu a mai fost multă lume adunată la telescaun așteptând ca acesta să pornească.

Chiar dacă vizibilitatea nu era bună pe anumite porțiuni de pârtie, mie mi-a plăcut mult mai mult duminica pentru că erau momente în care eram singură pe pârtie, dar mai ales că am stat puțin la rând la telescaun și nu am mai înghețat.

Instalațiile de teleschi

Acestea funcționau, adică cele cu litera C, trei la număr, dar eu prefer telescaunul.

Lungimea pârtiilor deservite de teleschi este mai mică, decât a celor la care se ajunge cu telescaunul. adică între 650 - 830 metri

În concluzie, nu am fost interesată să merg pe acestea.

Atenție!

Nu corespund marcajele pârtiilor de pe panouri cu cele de pe pârtie, de aceea am scris mai detaliat despre acestea.

Domeniul schiabil Șureanu - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210109 142331

La Apreschi nu se servește mâncare, doar băuturi.

La 2010 metri, vis -a- vis de Apreschi este toaletă ca la țară, fără apă, bună în caz de urgență.

Semnal nu este în Orange, doar la Vodafone.

Domeniul schiabil Șureanu - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210110 154536

Concluzii

Ce mi-a plăcut:

Peisajul este superb, pârtia cea mai bună este A2, cea clasificată negru/roșu. Pârtiile sunt pregătite cu ratracul, la deschidere fiind perfect nivelate. Noi nu am prins gheață pe pârtie.

Pârtia A3 are două porțiuni de alunecare foarte late.

Ce nu mi-a plăcut:

Pe pârtia A1 puteți coborî lejer doar în prima oră de la deschidere când este nivelată, după care se dezgolesc movilele de relief.

Pârtia A3 pe care am coborât cel mai mult are două porțiuni înguste, ca niște șanțuri unde cristianele se fac mai greu și o parte de final, care este un drum care înconjoară muntele.

articole asemănătoare

Ski pe Ghețarul Hintertux, Zillertal, Tirol est, Austria
15 ianuarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 8 minute
Acum mi s-au îndeplinit simultan două dorințe foarte vechi: să văd Alpii și să schiez pe pârtiile din străinătate, care mi-au fost lăudate mereu... tânjeam ca un copil mic după […]
Pârtia de schi Băișoara, jud. Cluj
15 ianuarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 4 minute
Stațiunea se află în nord-estul munților Apuseni, pe teritoriul comunei Băișoara, jud. Cluj. Accesul: din Băișoara parcurgeți 10 km. până satul Muntele Băișorii și încă 7 km. până în stațiunea […]
Complexul de schi Speranța , din Borsec
19 ianuarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 4 minute
La o distanță de 119 km. de Tg. Mureș, se află localitatea Borsec, în județul Hargita. Drumul este bun, l-am parcurs în aproximativ 2 ore și un sfert, pe DN15 […]
Domeniul schiabil Poiana Brașov, schi în trei zile
15 ianuarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 8 minute
Ne-am cazat în Râșnov ca să fim pe pârtie la ora deschiderii, adică la ora 9. Noi am făcut 20 min.cu mașina până la casa de bilete din Poiana Brașov, […]

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Visit our network

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram