ZIGZAG

PE HARTĂ

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului

Timp citire articol: 5 minute

iulie 2020

Una dintre zilele petrecute în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița a fost dedicată frumuseții apei de pe Valea Beiului, de o culoare unică, cucerindu-ne cu nuanțele de  turcoaz, albastru, verde, etalându-se privirii într-un spectacol dinamic al cascadelor, pragurilor, ochiurilor de apă și al fermecătorului lac Ochiul Bei.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 120313
Ochiul Bei

Nu a fost o zi ușoară, dar a fost  una memorabilă, în care am parcurs pe jos 19 km în 9 ore, drumeție care ne-a purtat prin locuri uimitoare, minunate, ireal de frumoase și care ne-a adus multă bucurie în suflet.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 144701 01

Pentru a avea suficient timp să vedem toată Valea Beiului, Cascada Beușnița și La Tunele, domnul Dorel, gazda noastră de la Pensiunea Dora, ne-a dus cu mașina până la Păstrăvărie, de acolo noi urmând să ajungem prin pădure, pe traseul marcat, la Cascada Beușnița și să ne întoarcem pe jos la Sasca Montana unde aveam cazarea, prin impresionanta porțiune de drum săpată în stâncă denumită La Tunele.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 115902

Valea Beiului a cărei denumire provine de la râul Beu care este afluent al Nerei, se întinde pe o lungime de aproximativ 5  kilometri până la Păstrăvărie, de-a lungul căreia veți putea admira pe lângă numeroasele căderi de apă și renumitele obiective turistice: Cascada La Văioaga și lacul Ochiul Bei din care se formează râul Beu.  

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 151405

Drumul forestier din Valea Beiului este cu numeroase denivelări și gropi, se desfășoară la umbra copacilor în mare parte, de aceea vă recomand să-l parcurgeți pe jos și să admirați salba de cascade iar ochiurile de apă turcoaz vă vor îmbia la scăldat... asta doar dacă faceți față temperaturii scăzute a apei de munte.

Cascada La Văioaga

Pe drumul care urcă spre Păstrăvărie, veți întâlni mai întâi cascada La Văioaga, semnalizată cu un indicator pe marginea drumului, unde veți observa multe mașini oprite. Urmând direcția indicatorului trebuie să coborâți o porțiune scurtă dar destul de abruptă prin  pădure și veți ajunge rapid la cascadă.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 151339
Cascada La Văioaga

Cascada este foarte frumoasă, apa cade de la 6 metri în două trepte, cu repeziciune, căpătând o culoare albă oglindită într-un ochi turcoaz de apă limpede. Imaginea este superbă, culorile sunt fascinante.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 151334
Cascada La Văioaga

Noi am urcat și deasupra cascadei, am fotografiat-o din toate unghiurile posibile după care ne-am continuat excursia. Aici am poposit iar la întoarcerea pe jos...parcă încă o întâlnire cu aceasta ne va ajuta să o memorăm mai bine până la o viitoare revenire în zonă.

Lacul Ochiul Bei

Văzându-l în fotografii mi-am dorit foarte mult să văd acele culori uimitoare pe care le suspectam că ar proveni din editările ulterioare.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 120106
Ochiul Bei

Am ocolit lacul și în funcție de lumină acesta capta divese nuanțe de la turcoaz, albastru, verde. Lacul este ireal de frumos.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 131604
Ochiul Bei

Acesta este foarte limpede, se pot vedea păstrăvii înotând, are o adâncime de maxim 3,6 metri și chiar dacă v-ar trece prin minte să faceți o baie în această oglindă turcoaz, trebuie să știți că este destul de rece, apa având o temperatură constantă de 4-8 grade Celsius și că lacul nu îngheață niciodată.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 120313 1
Ochiul Bei

Lacul Ochiul Bei este declarat monument al naturii iar scăldatul, pescuitul și alte ambarcațiuni pe acesta sunt interzise.

Dacă urcați pe poteca de deasupra lacului veți vedea o altă cascadă, căderi de apă peste praguri de travertin, cu apa limpede care se acumulează în ochiuri de apă turcoaz.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 120231
Ochiul Bei

Este pus anunț că există vipere cu corn și trebuie să aveți grijă când călcați, dar mai ales să păstrați poteca.

Cascadele Beușnița

Ultimele obiective ale traseului sunt cascadele Beușnița.

De la păstrăvărie vă încadrați pe un traseu marcat, cu o durată de ½ ore, pe o distanță de cca. 1 kilometru, pe o potecă care trece prin pădure.

Cascada Beușnița este spectaculoasă cu o cădere a apei de la înălțimea de 15 metri, peste peretele stâncos acoperit cu mușchi verde.

Din păcate cascada seacă vara, de aceea vă recomand să o vizitați primăvara sau după perioade ploioase.

Salba de cascade de pe Valea Beușnița sunt praguri și căderi de apă succesive peste pragurile de travertin.

La Tunele

De la Cascada Beușnița ne-am întors pe jos până la cazarea din Sasca Montană, prilej cu care am admirat frumusețea Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița. Am întâlnit foarte mulți fluturi mov, am văzut o salamandră, diverse flori, etc.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 161312
La Tunele

La Tunele a fost o porțiune care m-a impresionat și mi-a plăcut foarte mult.

Cele 6 tuneluri săpate manual în stâncă au dimensiuni diferite, cel mai lung este de 40 metri, iar altele sunt doar o boltă. Aici aveți șanse să vedeți vipere, deci e bine să aveți lanterne la voi.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 161329
La Tunele

Traseul este marcat cu bandă roșie și stăbate și o pajiște pe lângă pereții albi calcaroși și abrupți ai Munților Aninei.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 164053
Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 162125
La Tunele

Aceste tunele datează conform legendelor din perioada ocupației otomane și au fost săpate de către localnici cu scopul de a scurta legătura dintre localitățile de pe malul drept al Nerei. Ele leagă Podul Bei de Sasca Română.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 162338 01

La ieșirea din tunele urmează o porțiune prevăzută cu cabluri de susținere, pentru că trecerea este pe o potecă săpată în stâncă, aflată la 15 metri deasupra Nerei.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200727 165103 1

Lacul Dracului

Unul dintre cele mai frumoase lacuri văzute de mine, Lacul Dracului, este situat tot în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200729 125648 01
Lacul Dracului

Acesta l-am vizitat în două zile diferite, o dată când am parcurs Cheile Nerei și în altă zi când am făcut rafting pe Nera.

Acest lac situat în Munții Locvei își schimbă culoarea în funcție de lumină, o dată l-am văzut indigo iar în cealaltă zi era de smarald.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200729 125741

Vă recomand să nu-l ratați pentru că peisajul este unul spectaculos, lacul apărând la suprafață după prăbușirea tavanului unei peșteri fiind mărginit de pereți abrupți.

 Lacul este monument al naturii și este cel mai mare lac carstic din România.

Lacul Ochiul Bei, Cascada Văioaga, Cascada Beușnița, La Tunele și Lacul Dracului - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200729 125814
Lacul Dracului

În concluzie pot spune că am fost într-un ținut de basm, frumusețea Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița este unică și vă invit să vă convingeți singuri că am dreptate.

Călătorii plăcute!

articole asemănătoare

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, 2291 metri
4 decembrie 2023
-
0 comentarii
Timp citire: 7 minute
Din copilărie, în drumurile cu părinții spre litoral, aceștia îmi arătau pe geamul mașinii Crucea Eroilor de pe Caraiman. La fel am făcut și continui să fac și eu, cu Andrei băiatul meu, de câte ori trecem prin Bușteni.
Izbucul Tăuz, Coiba Mare și Coiba Mică din Casa de Piatră
23 februarie 2023
-
1 comentariu
Timp citire: 4 minute
Cătunul Casa de Piatră din comuna Gârda de Sus, județul Alba, cu toate că nu se întinde pe o suprafață vastă, ne poate oferii spre vizitare foarte multe frumuseți create de natură, printre care Izbucul Tăuz, Coiba Mare și Coiba Mică, Peștera Ghețarul de la Vârtop, obiective turistice care atrag numeroși turiști.
Vârful Piatra Mare 1844 metri
29 august 2022
-
1 comentariu
Timp citire: 4 minute
Vârful Piatra Mare situat la altitudinea de 1844 metri fiind cel mai înalt pisc din masivul omonim.
Cheile Siloșului din Munții Trascăului
3 martie 2023
-
0 comentarii
Timp citire: 3 minute
Rezervația naturală geologică Cheile Siloșului este situată în nord - estul Munților Trascăului, pe creasta estică a Masivului Bedeleu.
1 2 3 43

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram