august 2022
De ce am ales să vizităm Lacul Sorapis din Dolomiți? Răspunsul este foarte simplu, pentru culoarea lui unică, un albastru lăptos cum nu am mai văzut nicăieri până acum, precum și pentru decorul pitoresc cu piscul Dito Di Dio care se oglindește în luciul apei.
Acesta este un obiectiv spre care aș porni oricând fără să stau pe gânduri nicio secundă, nu doar pentru frumusețea Lacului Sorapis ci și pentru traseul spectaculos care trebuie parcurs pe jos până acolo.
Pentru a ajunge la punctul de pornire pe traseul spre Lacul Sorapis trebuia să parcurgem cu mașina doar 12 kilometri de la Campingul Rocchetta din Cortina d’Ampezzo.
Ne-am învârtit o vreme până am descoperit de unde pornește traseul spre Lacul Sorapis din pasul Tre Croci, pentru că indicatorul era amplasat pe marginea drumului, destul de discret. Este destul de greu de găsit un loc de parcare pe marginea șoselei, astfel că am lăsat mașina ceva mai departe.
Am să vă dau câteva repere ca să puteți localiza locul de pornire al traseului 215 din pasul Tre Croci.
În primul rând trebuie să ajungeți lângă Hotelul Tre Croci B&Bistrot, unde sunt și câteva locuri de parcare. De acolo coborâți cam 100 de metri și pe aceeași parte a drumului cu hotelul, veți descoperi indicatorul spre Lacul Sorapis cu marcajul 215, lângă o barieră pe care o ocoliți și intrați pe traseu.
Am ales urcarea spre Lacul Sorapis pe traseul 215 despre care am citit că ar fi cel mai ușor, cu o lungime de 5,5 km. Am urcat aproximativ 200 metri diferență de nivel în două ore, iar la coborâre am făcut o oră și jumătate.
De pe partea cealaltă a drumului pornește traseul mai dificil spre Lacul Sorapis, marcat cu 216.
Refugiul Vandelli situat la altitudinea de 1926 metri, în apropierea Lacului Sorapis apărea pe indicatoarele de pe traseu.
Normal că am fost curioasă să îl văd și am trecut și pe acolo, iar de la terasa acestuia am admirat o panoramă superbă de unde am văzut în vale Lacul Misurina, masivul Cadini di Misurina, Monte Cristallo și Tre Cime.
Drumeția începe lejer pe o potecă lată prin pădure, pe la baza masivelor Marcoira și Ludo, care după aproximativ o oră se transformă într-una îngustă de stâncă și bolovani care urcă și coboară destul de abrupt de mai multe ori.
De asemenea încep să apară porțiunile expuse, care din loc în loc sunt prevăzute cu cabluri, de care eu am zis initial că nu am nevoie, până în momentul în care am călcat pe o stâncă udă și piciorul mi-a alunecat.
Pe partea cealaltă a cărării este un hău adânc, așa că m-am convins că nu sunt montate degeaba lanțurile în anumite locuri unde poteca este îngustă și stânca alunecoasă.
Un alt loc expus de pe traseu a fost cel cu podul din lemn suspendat peste o prăpastie peste care curgea apa. L-am trecut cu emoții ca să nu alunec, pentru că era ud pe o porțiune, deși acolo erau de asemenea montate cabluri. Eu nu am rău de înălțime, îmi plac prăpăstiile, dar no, mai alunec, mă mai împiedic, mă mai casc la peisaj…
Pe două urcări mai abrupte sunt montate poduri și scări metalice, care ne ajută să trecem mai ușor.
Pe întreg traseul era plin de oameni care se deplasau în ambele direcții, adică unii urcau iar alții coborau și ne opream din când în când pe porțiunile înguste și expuse pentru a permite trecerea din sens opus.
Primul contact vizual cu Lacul Sorapis situat la baza masivului Monte Cristallo cu a lui pisc Dito Di Dio, a fost de dragoste la prima vedere, acesta m-a cucerit insantaneu cu culoarea lui unică de un albastru lăptos.
După căteva fotografii, am hotărât să pornim în circuitul Lacului Sorapis, pentru că voiam să ajung și pe partea opusă.
Circuitul l-am început în sensul invers al acelor de ceasornic, printre jnepenii și stâncile mari, destul de greoi de parcurs, dar a meritat din plin efortul.
Odată ce am ajuns acolo, am lăsat rucsacul de pe umeri și am rămas căteva ore în contemplare și relaxare. Am vrut să mi se întipărească cât mai bine peisajul acela în memorie și să rămân căt mai mult în acea stare de beatitudine.
Vedeam pe partea cealaltă un vacarm continuu, cum ajung oamenii de pe traseu la Lacul Sorapis, se fotografiază și se întorc, grăbindu-se să coboare, pe când aici, în partea opusă erau puțini oameni, era atâta liniște.
Mă felicitam în gând că am plecat de acolo, eram în alt univers, aveam acea intimitate cu peisajul, îl savuram în tihnă… am stat cam două ore, dar pe la ora 17 lumea a început să dispară și am realizat că e timpul să ne întoarcem.
Ne-am întors pe același traseu, pentru că am observat cât de greu se traversa lacul pe malul opus, care este abrupt.
Traseul 215 este unul ușor spre mediu, presărat cu ucușuri și coborâșuri abrupte, porțiuni expuse prevăzute cu cabluri, care persoanelor cu rău de înălțime le-ar putea creea unele dificultăți, dar cu toate acestea am văzut în mulțimea vizitatorilor persoane de toate vârstele.
Călătorii plăcute!
Date tehnice: Lacul Sorapis
Distanța totală – 11 km
Durată – 3:30 ore
Diferență de nivel – aproximativ 200 m
Dificultate – ușor/mediu cu porțiuni expuse prevăzute cu cabluri.