13 aprilie 2025
În Săptămâna Patimilor, ne-am pornit, întreaga familie: eu, Dan și Andrei, ca să parcurgem segmentul Bucovina din traseul Via Transilvanica, care trece în prima parte a traseului pe la bijuteriile arhitecturale incluse în patrimoniul UNESCO: Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița.

Astfel, în duminica Floriilor, de onomastica mea, am ajuns la Mănăstirea Putna, punctul de pornire pe traseul Via Transilvanica. După ce am parcat mașina, am intrat în mănăstire trecând și fotografiind borna nr.1 de pe Via Transilvanica.

Ne-am îndreptat pașii direct spre Muzeul Mănăstirii Putna, unde am citit că se pune ștampila cu Via Transilvanica, pe carnetul de drumeție.


Am participat apoi la una dintre cele mai frumoase rugăciuni la care am fost vreodată, la Mănăstirea Putna, unde călugării cântau Dumnezeiește rugăciunea. Parcă participam la un concert coral de muzică sacră al filarmonicii, care mi-a umplut sufletul cu o stare de liniște.


Credința că mă aflu exact în locul potrivit de Florii, a pus stăpânire pe ființa mea. A fost cel mai frumos cadou pentru suflet, faptul că soțul meu m-a dus la Mănăstirea Putna, de onomastica mea.


Mănăstirea Putna cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este o mănăstire de călugări, de rit ortodox, din comuna Putna, jud. Suceava.

Printre icoanele și picturile din Mănăstirea Putna se pot observa momente din istoria Moldovei.

Observăm tabloul votiv în care Ștefan cel Mare și Sfânt împreună cu familia și alături de Fecioara Maria dăruiește spre închinare Domnului Isus Hristos, Sfânta Mănăstire Putna.

Al doilea ctitor al Mănăstirii Putna este considerat Mitropolitul Iacob Putneanul, care s-a îngrijit de refacerea mănăstirii în întregime și a donat pe cheltuiala lui iconostasul în stil baroc, operă monumentală aurită, sculptată în lemn de tei și ulm. El a înființat mai multe școli și a tipărit în anul 1755 Bucvarul, primul abecedar din Moldova.

Picturile sunt foarte frumoase, iar iconostasul realizat în anul 1733, te lasă fără cuvinte.
Observăm în biserica de la Putna icoana Sfântului Ierarh Iacob Puteanul și baldachinul cu racla moaștelor acestuia, așezat în paraclisul Sfinților Petru și Pavel, ctitorie a sfântului mitropolit.

Pe lângă tabloul votiv, îl putem observa pe domnitorul Ștefan cel Mare prezentat în mai multe picturi murale, călare pe cal, neînfricat în timpul bătăliilor.

În biserică se află gropnița bisericii, unde vedem mormântul lui Ștefan cel Mare, al Mariei Voichița, ultima soție a domnitorului, al Mariei de Mangop, cea de-a doua soție a domnitorului, ale fiilor lui Petru și Bogdan, Ștefăniță Vodă și alți descendenți.

Ansamblul mănăstiresc Putna este format din: Biserica Voievodală, Paraclisul Sfinților Apostoli, ruinele chiliilor de la 1500, Fântâna lui Iacov Putneanul veche de peste 250 ani, Casa Domnească, zidurile de apărare, turnurile fortificate: Turnul Eminescu, Turnul Clopotniță, Turnul Tezaurului (singura construcție care datează din 1481, de pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare), Muzeul mănăstiresc, Arhondaricele, Casa Sfântului Ierarh Nicolae și Portalul memorial Golgota Neamului – Fântâna Albă.

Mănăstirea Putna a fost un important centru cultural și educațional în care se copiau manuscrise, funcționa o școală unde se învăța cititul și scrisul în limba greacă și slavă, logica, retorica, muzică bisericească, astronomie, etc. centrul de la Putna fiind al doilea ca valoare după Școala Patriarhală de la Constantinopol.

La Muzeul Mănăstirii Putna, pe lângă obiecte de artă religioasă, manuscrise vechi, icoane, obiecte liturgice, artefacte istorice, țesături, argintărie, veți vedea și cea mai importantă colecție de broderii bizantine din secolul al XV din Europa, realizată cu fire de aur și argint.

Muzeul adăpostește o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare, originalul fiind la Palatul Topkapî, din Istanbul.

O replică a coroanei a domnului Moldovei realizată în anul 2018 din argint aurit și 8 fleuroni, decorată cu pietre prețioase: perle, rubine, smaralde, turmaline și granate, o puteți admira la muzeul mănăstirii.

Veți recunoaște copia picturii lui Ștefan cel Mare, prezentată în manualul de istorie de la școală.

În curtea mănăstirii Putna vedem bustul lui Mihai Eminescu, realizat în perioada interbelică, poetul național poposind două nopți la Mănăstirea Putna, de aceea din ansamblul mănăstiresc face parte și Turnul lui Eminescu. Observăm trei clopote mari, istorice, expuse vizitatorilor lângă zidul de la intrarea în mănăstire.

Pentru că era seară, am întrebat dacă ne putem caza și mânca la mănăstire, așa cum am citit în prealabil și am primit răspunsul afirmativ la ambele întrebări, cu indicațiile unde să mergem.

Astfel, ne-am cazat într-o clădire mare, numită Arhondaricul ,,Sfântul Nicolae’’, cu spații de cazare destinate pelerinilor, situată mai jos de Mănăstirea Putna, la 30 de metri de zidul de incintă.

Acesta are 220 de locuri de cazare cu trei tipuri de camere. Noi am ales o cameră de 6 paturi, cu baia pe hol și dușuri, iar pentru că am fost familie, în cameră am fost doar noi.
Mai sunt două variante de cazare cu baia în cameră. Totul este foarte curat, atât in clădire cât și în curte.
Lângă clădirea în care ne-am cazat, este clădirea în care se prepară și servește masa. Sala de mese este foarte mare.

Pentru că am ajuns în Duminica Floriilor, era dezlegare la pește, astfel călugării au pregătit pește pane cu cartofi piure și mujdei de usturoi, ciorbă de legume cu urzici și sirop. Totul a fost delicios. Pentru că nu se plătește mâncarea, am făcut donație în cutia cantinei.

Liniștea, slujba, rugăciunile, frumusețea florilor, ordinea și curățenia, atmosfera de smerenie, m-a făcut să intru într-o stare de calm profund.

Vă recomand să experimentați aceste trăiri spirituale pe care doar la mănăstiri le puteți simți în profunzimea lor autentică.













[…] parcurs în două zile 42 kilometri de la Mănăstirea Putna la Vatra Moldoviței, în condiții nu prea prietenoase, dar am plecat spre casă fericiți și […]
[…] la Mănăstirea Putna am pornit înainte pe asfalt, cam un kilometru, până am ajuns la Primărie, unde am întâlnit […]
[…] parcurs în două zile 41 kilometri de la Mănăstirea Putna la Vatra Moldoviței, în condiții nu prea prietenoase, dar am plecat spre casă fericiți și […]