ZIGZAG

PE HARTĂ

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane

Timp citire articol: 5 minute
Articol publicat in:

Ideea sa scriu aceste randuri mi-a venit dupa ce zilele trecute am fost sunati de un prieten de-al nostru care s-a hotarat sa mearga pe munte pe unul din traseele pe care l-a gasit pe blogul nostru si s-a ratacit, parcurgand un circuit care nu l-a dus acolo unde si-ar fi dorit.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 8324
Marcajele turistice montane

Telefonic, Dan i-a explicat ca din punctul prin care au trecut, (era o intersectie cu mai multe marcaje pe care Dan a recunoscut-o din poza pe care i-a trimis-o pe whatsapp) trebuia sa mearga spre stanga si nu spre dreapta, dar deja era prea tarziu si s-au intors la masina fara sa ajunga unde isi propusera.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - WhatsApp Image 2026 05 05 at 20.24.20

Intradevar, in articol lipseau cateva detalii care poate i-ar fi ajutat sa ajunga la destinatia dorita, respectiv partea cu directia in care trebuia sa o ia, dar cu aceasta ocazie ne-am dat seama ce simplist sunt privite de unele persoane drumetiile pe munte si cum se poate transforma o plimbare intr-o aventura neplacuta, sau poate in ceva mai grav...

Marcajele turistice montane

Norocul lor a fost ca aveau semnal la telefon, iar Dan le-a transmis ce aplicatii sa-si instaleze ca sa poata se ghideze pe munte.

Noi folosim de foarte mult timp aplicatiile Mapy.cz si Muntiinostri si pana acum nu am avut probleme de orientare. Precizez faptul ca la aplicatia Muntiinostri avem abonament si ne descarcam hartile ca sa ne putem ghida si offline, in conditiile in care nu avem semnal pe munte, cazuri care sunt destul de dese!

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 2780
Marcajele turistice montane

De asemenea, atunci cand alegem sa mergem pe un traseu nou, cautam cat mai multe informatii pe internet cu privire la destinatia dorita, marcajele pe care trebuie sa le urmam, vizualizam harta inainte sa pornim pe traseu si chiar ne facem printscreen-uri cu traseul de parcurs, iar cand suntem pe traseu, pe langa marcajele intalnite folosim si aplicatiile ca sa ne ghidam!

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 7586

Mai jos, postez cateva fragmente din Hotararea nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi, unde sunt precizate elementele de baza cu privire la semnele/marcajele de pe traseele turistice, respectiv, criteriile de clasificare a traseelor turistice montane.

Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele semne:
    a) banda verticală - pe fond alb - pentru marcarea traseelor principale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;
    b) crucea cu braţe egale - pe fond alb - pentru marcarea traseelor de legătură;
    c) triunghiul echilateral - pe fond alb - şi punctul într-un cerc - pe fond alb - pentru marcarea traseelor secundare;
    d) punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele dus-întors.

Marcajele turistice montane
Marcajele turistice montane

 Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru, obligatoriu pe fond alb.

Gradul de dificultate este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:
 
  - trasee cu grad mic de dificultate, cu următoarele caracteristici: durata traseului - 3 - 6 ore; diferenţa de nivel - 300 - 700 m; efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială;
    - trasee cu grad mediu de dificultate, cu următoarele caracteristici: durata traseului - 4 - 8 ore; diferenţa de nivel - 500 - 1.000 m; efort fizic susţinut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o condiţie fizică şi orientare bune;
    - trasee cu grad mare de dificultate,
cu următoarele caracteristici: durata traseului - 5 - 9 ore; diferenţa de nivel - 800 - 1.500 m; efort fizic continuu şi intens, care necesită o foarte bună condiţie fizică şi antrenament înainte de abordarea traseului.

 Timpul de mers se înscrie în fişa tehnică şi pe indicatoare, exprimat în ore, fracţiuni de oră şi, mai rar, în minute şi se va calcula astfel:
    - pe teren plat şi pe pante mici, 4 km/h;
    - în urcuş, pe potecă amenajată, 350 m diferenţă de nivel/h;
    - în urcuş, pe potecă neamenajată, 250 m diferenţă de nivel/h;
    - în coborâre, pe potecă amenajată, 450 m diferenţă de nivel/h;
    - în coborâre, pe potecă neamenajată, 400 m diferenţă de nivel/h.
    La o oră de mers se adaugă 10 minute necesare odihnei. Distanţa în kilometri se utilizează în calcul numai pe traseele cu peste 80% de mers pe plat şi cu maximum 20% de mers pe pantă cu înclinare de maximum 10 grade.”.

Asa cum observati mai sus, acestea sunt datele oficiale, care de regula sunt inscrise pe indicatoarele montane, dar, bineinteles, timpii sunt relativi, unele persoane fiind mult mai rapide iar altele mai incete. Important este ca fiecare persoana sa inceapa cu drumetii usoare, sa se obisnuiasca cu mersul pe munte si cu orientarea in teren si sa creasca in mod treptat nivelul dificultății drumetiilor si distantele parcurse pe masura ce simt ca pot face fata.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 9414

Desi umblam pe munte de foarte multi ani, aproape in fiecare weekend si in concedii, incercam sa ne alegem traseele cu grija si evitam sa ne punem in situatii in care credem ca am putea avea probleme.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 2554

De exemplu, din varfurile de peste 2500 de metri altitudine nu am ajuns inca pe Varful Cornul Caltunului, despre care am citit ca ar fi mai greu de atins de cei care au probleme cu raul de inaltime, asa cum e Dan, sotul meu.

Odata ajunsi pe Varful Lespezi, la o scurta privire, Dan a hotarat ca nu e cazul sa se expuna si eventual sa dea de lucru salvamontistilor, iar eu, de asemenea am hotarat sa nu trec de pe un varf pe celalalt, considerand ca este mult prea periculos.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG E2637

Desi e o ambitie personala sa bifam toate cele 14 varfuri de peste 2500 de metri din Romania, am considerat ca e mai importanta siguranta noastra, chiar daca pentru unii este foarte simplu sa traverseze respectivul pasaj.

Asadar, oricat de mult ti-ai dori sa ajungi pe varf, daca simti ca este peste puterile tale (fizice sau mentale), sau daca vezi ca se schimba vremea in rau, mai bine renunti si te intorci altadata cand vei fi mai bine pregatit sau vremea va fi prielnica, fiindca muntele va fi tot acolo.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG E2529 1

Înainte să plecați de acasă în drumeție, verificați prognoza meteo, durata traseului, să aveți hărțile traseului descărcate, îmbrăcămintea adecvată tuturor situațiilor meteo care pot surveni pe parcursul drumeției și mai ales să aveți la voi minim 2 litri de apă, un baton proteic, anticârcel, dulciuri, pelerina de ploaie, un tricou de schimb, polar dacă e mai rece și bineînțeles ghete de drumeție.

Marcajele turistice montane și clasificarea traseelor montane - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - 20260809 142838

Dacă e vară neapărat să aveți șapca ca să nu faceți insolație și crema de soare ca să nu vă ardeți pielea.

Nu uitați să vă încărcați telefoanele, iar de asemenea bețele de trekking sunt de un real ajutor.

 Calatorii placute!

articole asemănătoare

12 Apostoli (1760m)- traseul ușor de la Schitul 12 Apostoli
12 februarie 2021
-
4 comentarii
Timp citire: 4 minute
Cel mai scurt și ușor traseu pentru a ajunge în Rezervația geologică 12 Apostoli este...
Vârful Iezerul Caprei, 2417 metri și Lacul Capra
30 august 2023
-
1 comentariu
Timp citire: 3 minute
Vârful Iezerul Caprei 2417 metri se află la mică distanță de Lacul Capra, iar urcarea din Șaua Caprei pe traseul marcat cu bandă roșie nu durează mai mult de 15 minute.
Amfiteatrul Transilvania - T9
14 septembrie 2021
-
2 comentarii
Timp citire: 4 minute
Traseul T9, tip circuit, spre Amfiteatrul Transilvania, marcat cu omuleț portocaliu are 10,5 kilometri, putând fi parcurs în aproximativ 4 ore.
Lacul Braies, Dolomiți
1 septembrie 2022
-
3 comentarii
Timp citire: 3 minute
Prima noastră vizită în superbii Dolomiți a fost la Lacul Braies, situat în Italia, Tirolul de Sud  și care în ultimii ani a fost supranumit “Perla Alpilor”.
1 2 3 40

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram