Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet

29 aprilie 2018

Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței, a fost primul obiectiv turistic planificat a fi vizitat în Maramureș, deoarece am citit că durează foarte mult parcurgerea acestuia.

Trebuie să spun din start, că după ce am vizitat Memorialul, orice altceva părea lipsit de importanță, fără sens. Dacă veți face ca noi, să programați la începutul zilei vizitarea acestui obiectiv, restul obiectivelor vor păli, sub emoția și suferința generată de empatia cu victimele comunismului.

Am intrat într-o stare de supărare profundă, un șoc emoțional dureros, care a durat întreaga zi.

Mi-a fost greu, foarte greu, să încep să scriu aceste rânduri. Ieri am vizionat fotografiile făcute acolo, am citit despre victime... și m-am ridicat de la birou... nu puteam să mai continui.

Azi mi-am spus că voi fi tare și am să vă povestesc câte ceva, nu intru în amănunte, pentru că Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet trebuie văzut cu proprii ochi, simțit cu sufletul și să empatizați cu fiecare victimă în parte, care a sperat și s-a sacrificat pentru ceea ce trăim noi azi, LIBERTATE.

Este istoria reală a poporului nostru, extrem de dureroasă, dar cu care, cred eu, că ar trebui să avem un scurt contact, atât cât durează vizitarea Memorialului, ca să înțelegem trecutul, falsificat în timpul dictaturii comuniste, dar și prezentul.

"Cea mai mare victorie a comunismului - o victorie relevată dramatic abia după 1989 - a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să își amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.

Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective. "

Citatul aparține scriitoarei Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman numele la naștere), fiică a unui deținut politic (tatăl ei a fost preot, considerat dușman al poporului), ea este cea care a inițiat și predat în ianuarie 1993, proiectul Memorialului la Consiliul Europei.

În anul 1998 Consiliul Europei a așezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet are și menirea de păstrare a "Memoriei continentului" - pentru că în interiorul Memorialului, între cele 87 de încăperi sunt câteva dedicate: Revoltei din Berlinul estic sovietizat, în iunie 1953, în sala 81; mișcărilor de rezistență din Cehoslovacia, în sala 82; Revoluția din Ungaria cu lista nesfârșită de victime ale luptei anticomuniste, în sala 83.

Noi am ajuns la ora 9:30, chiar la deschiderea activității muzeului.

Muzeul Memorialul Sighet activează într-o fostă închisoare politică situată pe str. Corneliu Coposu, nr. 4, din Sighetu Marmației

Pe str. Gheorghe Sincai, perpendiculara pe str. Corneliu Coposu, chiar în spatele muzeului, există o parcare gratuită pentru vizitatorii Memorialului Sighet.

După ce am achiziționat biletele, am intrat în prima încăpere, Auditorium, unde mai mulți oameni așteptau să pornească înregistrarea audio ghid despre Memorial.

Am ascultat și ochii mi s-au umplut de lacrimi. Mă străduiam să nu plâng, banda continua înșirând atrocități, victime, numere, orori, pe mine a început să mă strângă ceva de gât tot mai tare, lacrimile au început să-mi curgă... și cel mai horror film a început să ruleze în fața ochilor mei înecați de lacrimi.

De aici am intrat pe un hol lung, unde se află Galeria foștilor deținuți și deportați politici, capitonat cu fotografiile acestora, 2000 de portrete care te privesc în timpul vizitei celulelor de detenție.

În fiecare celulă este amplasat un audio book. Informațiile scrise sunt traduse în limba engleză și germană. Am văzut și turiști străini, un grup din Germania care au primit audio book, cred că în limba lor.

Am privit în jur, surprinsă de reacția mea de supărare profundă, care a pus stăpânire pe mine, și am văzut alte zeci de fețe triste, chipuri apăsate de durere ieșind și intrând dintr-o încăpere în alta a muzeului. Era o stare generală de priveghi. Dar tristețea era cu mult mai apăsătoare pentru că victimele nu erau doar bătrâni sau bolnavi care își așteptau un sfârșit firesc, natural.

Am trecut pe lângă sala numărul 7, sala de proiecție filme documentare. Nu am intrat, din ușă am urmărit câteva minute documentarul programat a rula toată ziua. Era despre femeile decedate în acea epoca de aur, ca urmare a avorturilor provocate clandestin, în mare parte din cauza sărăciei.

În starea aceasta am stat mai mult de o oră, până când a trebuit să măresc viteza de vizitare, nu mai puteam nici să fotografiez, nu mai aveam puterea să mai văd atâta cruzime, trebuia să ies în curtea interioară... am crezut că acolo la aer, o să-mi mai treacă din durere.

Greșit! Și în curte este tot închisoare!

Un zid negru, imens, cu plăci de andezit pe care sunt trecute numele a aproape opt mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România, îmbracă peretele opus ieșirii în curte.

În partea stângă este Cortegiul Sacrificaților, un grup statuar de 18 oameni conduși de un om fără cap, care se îndreaptă spre un zid care le închide orizontul.

Acest grup statuar a devenit imaginea simbol a Memorialului.

În curtea interioară 2, se găsește Spațiul de Reculegere și Rugăciune, loc în care se pot aprinde lumânări și medita, ruga, după parcurgerea ororilor represiunii comuniste din muzeu. Aici veți vedea pe pereții culoarului de acces la Altar, inscripționate alte mii de nume ale victimelor.

Eu am rămas profund marcată de ceea ce am văzut. Amintiri despre viața în dictatura comunistă mai am, revoluția m-a prins la vârsta de 13 ani și jumătate, în clasa a opta. Am defilat cu ocazia vizitelor președintelui Ceaușescu prin orașul nostru, venea la Castelul regal (ulterior, de vânătoare) de la Lăpușna, am participat la dansurile tematice de pe stadion cu ocazia zilei de 23 august, am ascultat Radio Europa Liberă care scotea niște bârâituri și acute și nu înțelegeam de ce ascultă părinții mei programul acela care nu se recepționează bine. Totul era secret și nu trebuia să vorbim cu nimeni nimic.

Pe lângă activitatea de muzeu, la Memorialul din Sighet se desfășoară activități de învățare a memoriei cu ocazia Zilei Porților Deschise și a Școlii de Vară.

În fiecare an, de Ziua Eroilor, care se suprapune cu Înălțarea Domnului, la Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, cu ocazia Zilei Porților Deschise, vin în pelerinaj, foști deținuți politici, familiile și urmașii lor din toată țara. Este o impresionantă zi de sărbătoare a memoriei, când se organizează multe activități.

Începând cu anul 1998, Fundația Academică Civică, organizează în prima săptămână după bacalaureat, o săptămână de conferințe dedicată elevilor de 15-18 ani.

Școala de Vară a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet este locul în care tinerii învață memoria pe care nici școala, nici părinții nu au reușit să o transmită atât de detaliat. Este o instituție a memoriei care transmite noilor generații adevărurile istorice fără de care nu se poate înainta, prin care se încearcă înțelegerea istoriei reale prin vizionarea de filme, de dezbateri, de documente, de analize, fotografii, vizualizarea obiectelor personale ale deținuților etc.

La final, am să închei articolul cu recomandarea de a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, chiar dacă nu este confortabil emoțional, să observați ororile făcute în numele doctrinei comuniste: "Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi" (versetul 32 din cap. 8, Evanghelia după Ioan), tablou grafic expus si tradus în 33 de limbi în sala de la parter.