Mighindoala, satul parăsit

octombrie 2020

În căutarea bisericilor fortificate din zona Biertan – Richiș - Agnita, unde urma să ne petrecem câteva zile împreună cu prietenii, am dat din întâmplare pe internet de câteva poze din satul Mighindoala, loc cunoscut și sub denumirea de Valea Îngerilor. Imaginile cu satul situat intr-o vale îngustă, mărginită de dealuri înalte și clădirile năpădite de vegetație ne-au convins ușor să îl punem pe lista “de vizitat”.

Mighindoala este un sat din comuna Șeica Mare din județul Sibiu, care a fost menționat în documente pentru prima dată în anul 1381 cu numele Engental (Valea Îngustă). Aici locuiau peste 200 de locuitori, români, sași și maghiari. În anul 1975 satul avea peste 50 de case, dar în urma plecării sașilor și a unor alunecări de teren, localitatea s-a depopulat.

Așa s-a ajuns ca astăzi, singura persoană care locuiește din când în când în Mighindoala să fie pictorul Tara von Neudorf (Sorin Tara), care a recondiționat două case și parțial Biserica evanghelică.

Am ajuns într-o zi ploioasă de octombrie în satul Buia, unde am lăsat mașina și am pornit pe jos pe un drum abrupt și înnoroit.

Vremea era posomorâtă, iar ploaia deasă și rece a fost singura care ne-a însoțit în cei patru kilometri, până am ajuns deasupra satului.

Ca un făcut, odată ajunși aici, ploaia se oprește și în fața noastră apare un curcubeu. Încurajați de schimbarea vremii, începem să coborâm spre sat, dar pe cărare observăm că nu suntem singuri în zonă, fiind plin de urme recente de urși.

Mergem înainte și în curând intrăm în satul părăsit, călcând pe urmele fostelor ulițe, de-a lungul cărora au mai rămas doar ruine.

Prima casă, în fața căreia vedem o bicicletă, a fost transformată în atelier de Tara von Neudorf, iar imediat lângă vedem ceea ce a mai rămas din Biserica ortodoxă, rămasă fără acoperiș și în care natura și-a recuperat teritoriul, copacii crescând liberi între ziduri.

În unele case mai vedem mobilier vechi, care ne amintește de casa bunicilor. De fapt, gândurile mele au zburat spre copilăria mea, pe care am trăit-o parțial într-un sat asemănător, dar care era plin de viață și de copii care se jucau pe stradă.

Nu poți să nu te gândești că acum câțiva ani și pe aici copiii băteau mingea, tinerii munceau la câmp, vacile se intorceau seara de pe deal, bătrânii povesteau de la poartă și duminica mergeau toți la biserică.

Tăcuți, ne îndreptăm spre Biserica evanghelică săsească din Mighindoala, construită în secolul al XV-lea, care este încă în stare destul de bună. Pe pereții acesteia, pictorul Tara von Neudorf vrea să picteze istoria sașilor din Transilvania.

Pentru că începea să se însereze, am hotărât să ne întorcem în Buia, unde voiam să vedem Castelul Bolyai – Mihai Viteazul.

Pe drumul de întoarcere, înainte să ajungem în Buia, ne-am întâlnit cu Sorin Tara care ne-a povestit puțin despre intențiile lui și căruia i-am spus că vom reveni în Mighindoala.

Castelul Bolyai – Mihai Viteazul, construit în secolul al XIV-lea, a fost inițial reședință a familiei Bolyai, acum este în ruină, pentru că se pare că sătenii au furat tot ce au putut pentru a-și repara propriile locuințe.

Zidurile acestuia l-au găzduit pentru o scurtă perioadă de timp pe Mihai Viteazul și familia lui, după bătălia de la Șelimbăr.

 Legenda spune că aici, Mihai Viteazul ar fi ascuns bijuterii de aur învelite într-o piele de bivol, care l-ar îmbogății pe cel care le va găsi.

Altă legendă este cea legată de turnul castelului, unde erau aduse persoanele condamnate la moarte. În acest turn exista o trapă pe care cei condamnați erau obligați să calce, moment în care aceasta se deschidea iar oamenii cădeau în gol pe pământ în care erau fixate coase. Tot lângă turn există și un tei despre care se spune că ar fi fost folosit pe post de spânzurătoare.

Legendele mai spun că în zidul castelului erau zidite călugăriţele care cădeau în păcat, dar şi că acest castel era legat printr-un tunel lung de 4 kilometri de satul Mighindoala.

 În anul 1920, în incinta castelului s-a amenajat un dispensar iar în anii ‘70 a fost abandonat.

Din păcate și din acest castel au rămas doar legendele, așa cum se vede și din imagini.

Mult timp după ce ne-am întors din această drumeție, gândurile noastre au zburat înapoi spre Valea Îngerilor, Mighindoala, cu poveștile și legendele care o înconjoară, dar și cu prezentul trist care o marchează.