ZIGZAG

PE HARTĂ

Obiective turistice din Băile Olănești

Timp citire articol: 6 minute
Articol publicat in:

noiembrie 2021

Da, la Băile Olănești, ai ce face, pe lângă curele terapeutice cu apele minerale premiate cu aur la Expoziția Internațională de la Viena din anul 1873, vă puteți relaxa plimbându-vă pe aleea izvoarelor, pe la mănăstiri vechi, la Lacul cu nuferi sau făcând drumeții prin pădure spre Piatra Scrisă.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 101900 01
Aleea izvoarelor din Băile Olănești

Noi am ales să petrecem câteva zile de concediu dintr-un noiembrie 2021 călduros, la  Băile Olănești unde am vizitat atât stațiunea plimbându-ne pe aleea frumos amenajată cu Grupul Central de Izvoare, prin Parcul Central cu fântâna arteziană cu lumini și muzică, frumos renovat și modernizat, la Biserica lui Horea, Mănăstirea Comanca, am făcut o drumeție la Piatra Scrisă, dar și în locuri ceva mai îndepărtate, la Schiturile Pahomie, Pătrunsa, Iezer și Peștera lui Antonie.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 101739 01
Aleea izvoarelor din Băile Olănești

Am mai fost la Băile Olănești acum 14 ani și mi-au rămas în amintire plimbările lungi pe Aleea Izvoarelor. Atunci am stat acolo10 zile într-un concediu de octombrie, timp în care am vizitat multe obiective turistice din proximitate.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 124847 01
Spre Piatra Scrisă

Acum, împreună cu băiatul nostru, am mai adăugat noi obiective turistice și am revăzut câteva din cele pe care le știam.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 101142 01
Poduri pe Aleea izvoarelor din Băile Olănești

Așa cum ne cunoaște băiatul nostru Andrei pe noi, foarte plimbăreți, i-am promis de acasă că voi căuta o cazare cu piscină, vom juca ping-pong, vom avea și plimbări relaxante prin stațiune și doar o zi mai solicitantă pe la schiturile din Buila.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 131855 01
Piatra Scrisă

Cazarea de care am fost foarte mulțumiți, a fost la Hotel Tisa, cu piscină, saună și masă de ping-pong, curățenie, amabilitate, mâncare multă, variată și gustoasă  la micul dejun inclus în tariful de cazare.

Drumeție la Piatra Scrisă

Din stațiunea Băile Olănești am plecat într-o frumoasă drumeție spre Piatra Scrisă. Traseul trece pe lângă Biserica lui Horea, pe drumul care urcă abrupt spre pădure, în capătul căruia veți ajunge lânga cimitirul din stațiune, în fața căruia este construită o troiță. Pe troiță veți vedea un indicator pe care scrie strada Podișor, ca reper de orientare.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 124210 01
Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 125415 01
Spre Piatra Scrisă

Continuați să urcați pe cărarea care trece prin partea stângă a cimitirului și în curând veți observa pe copaci marcajul cu punct galben.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 131852 01
Piatra Scrisă

Urcarea prin pădure este destul de abruptă, dar scurtă, de circa un kilometru, care se parcurge în aproximativ 20 de minute.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 130438 01
Spre Piatra Scrisă
Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 131754 01

Piatra Scrisă este un punct de belvedere care vă permite să admirați un peisaj de vis cuprinzător asupra Băilor Olănești. Piatra Scrisă este o rocă moale pe care turiștii au făcut scrijelituri, dar această este mai valoroasă din punct de vedere peisagistic.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 131100 01
Piatra Scrisă

Biserica lui Horea 1746

Când am coborât de la Piatra Scrisă, ne-a prins o ploaie deasă, așa că ne-am oprit la Biserica lui Horea, care oricum era în lista de obiective de vizitat. Aceasta are hramul Sf. Pantelimon și Nașterea Maicii Domnului, a fost înălțată în anul 1746 în satul Albac și a fost adusă în Băile Olănești după ce a fost salvată de la distrugere de mari personaltăți ca Nicolae Iorga, Ion I.C. Brătianu și așezată în cele din urmă în locul în care se află azi, de câtre patriarhul Iustinian, în anul 1958.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 134048 01
Biserica lui Horea

În acestă biserică Horea a învățat primele slove și aceasta este prima biserică din România salvată ca monument istoric.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 140310 01

E atât de frumoasă acestă biserică veche din făcută din bârne de lemn prin tehnica îmbinării, cu un brâu împletit din lemn sculptat care o înconjoară, ușa mică de acces în biserică este meșteșugit încrustată, acoperișul este acoperit cu lemn în stilul coadă de rândunică, iar lumina pătrunde timid prin puținele ferestre mici.

Pictura este nouă, ea fiind refăcută odată cu mutarea bisericii la Băile Olănești.

Am intrat în biserica mică și un sentiment de liniște și de emoție a pus stâpânire pe mine - mă simțeam atât de bine acolo.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 141600 01

Am și rămas mult timp contemplând acest monument istoric deosebit de valoros, cu o istorie tumultoasă pe care o puteți lectura, acesta fiind expusă la intrarea în biserică.

Pentru că am rămas mai mult timp pe acolo, doamna care are grijă de biserică, ne-a povestit despre slujbele care au loc cu ocazia hramului bisericii, cum se umple toată curtea cu pelerini și vin aici să slujească mai marii prelați ai bisericii.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 143611 01

Lângă biserică s-au construit camere care pot fi închriate de la biserică, este și o sală de mese, o bucătărie, asta dacă vreți să stați în stațiune la un preț mai mic, în condiții modeste, dar decente.

În altă zi am pornit pe aleea de promenadă pe lângă izvoarele cu apă minerală, care m-a cucerit cu romantismul ei, cu bănci și felinare, cu podețe, cu tonete de unde putem să cumpărăm produse naturiste gen dulcețuri, siropuri preparate după rețete tradiționale.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 100709 01
Aleea izvoarelor din Băile Olănești

Aleea are o lungime de circa 2 kilometri presărată cu izvoare, dar din păcate majoritatea izvoarelor sunt închise. Persoanele care fac tratament au un card și pot să pornească cu el apa de la izvoarele care sunt prescrise pentru tratament.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 101117 01
Aleea izvoarelor din Băile Olănești
Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 113831 01

La un moment dat, pe alee, veți observa o construcție futuristă, sub forma unui OZN de unde vă puteți aproviziona cu apă minerală. Eu am consumat apă de la acel izvor, dar Andrei și Dan au refuzat-o datorită mirosului neplăcut.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 101739 01 1

De pe aleea de promenadă am urmat indicatorul spre mănăstirea Comanca.

Mănăstirea Tuturor Sfinților Comanca 1736

Mănăstirea este situată la o distanță de doi kilometri de Băile Olănești, distanță pe care am parcurs-o într-o plimbare lejeră, plăcută  în timpul căreia am avut ocazia să vedem cea mai mare turmă de oi, peste o mie de capete ziceau ciobanii că ar fi, care cobora de pe munte pentru iernat.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 114202 01

Ajunși la Mănăstirea Comanca, am intrat în curte, am admirat micuța biserică albă și clădirea chiliei tot albă.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 105316 01 1
Mănăstirea Comanca

Biserica a fost construită din bolovani de râu și cărămidă, nu are turlă, are formă de corabie iar acoperișul este din șindrilă.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 105355 01
Mănăstirea Comanca

Mănăstirea se află într-un cadru pitoresc, fermecător, înconjurată de păduri, care toamna părea a se desprinde dintr-un tablou cu o cromatică caldă. Am citit tot ce era afișat pe panourile informative și am aflat că aceasta este un monument istoric cu pictura realizată între anii 1775 – 1786.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 111010 01
Mănăstirea Comanca

Cei doi ctitori ai bisericii s-au călugărit, sub numele de Pahomie iereomonahul și de Teodosie ieromonahul.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20211102 111034 01
Mănăstirea Comanca

La întoarcere, am trecut prin Parcul Central din Băile Olănești.

Parcul Central

Parcul Central din Băile Olănești a fost recent modernizat cu fonduri europene și are un aspect foarte plăcut și relaxant.

Parcul are loc de joacă pentru copii, loc pentru jucătorii de șah, loc cu aparate de fitness, mese de ping-pong, leagăne, tobogane, bănci, Wi-Fi gratuit, un ceas decorativ din plante, dar ce ne-a atras cel mai mult a fost fântâna cântătoare cu lumini. Am ascultat melodii foarte frumoase și am privit fascinați jocul colorat al fântânii arteziene. 

În mini-vacanța noastră la Băile Olănești, am vizitat Cascada Lotrișor, Schiturile Pahomie, Pătrunsa, Iezer și Peștera lui Antonie, iar la întoarcerea spre casă, am vizitat Biserica fortificată Cisnădioara.

Obiective turistice din Băile Olănești - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - GOPR2092 1636214632540 01
Biserica Fortificată Cisnădioara

Nouă ne-au plăcut zilele petrecute la Băile Olănești și în împrejurimile acesteia și vă invit să descoperiți o stațiune care are multe de oferit, pe lângă cadrul natural deosebit de  frumos.

Călătorii plăcute!

articole asemănătoare

Castelul Corvinilor
15 august 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 6 minute
Vă recomand să vizitați Castelul Corvinilor, frumos și înspăimântător deopotrivă, un loc unde noi vom reveni cu siguranță!
Circuit Cheile Borzești
20 martie 2021
-
6 comentarii
Timp citire: 5 minute
Duminică dimineața 14 martie 2021, la ora 9 am intrat pe traseul Cheilor Borzești în compania primelor raze de soare ale zilei. Graba noastră s-a bazat de prognoza meteo nefavorabilă...
Stejarul Secular de la Mercheașa, peste 930 de ani de existență
14 mai 2023
-
2 comentarii
Timp citire: 3 minute
Stejarul Secular de la Mercheașa, cunoscut și sub denumirea de Gorunul Secular sau Bătrânul Carpaților este un obiectiv turistic ușor de ratat, așa cum am pățit și noi, pentru că traseul spre acesta deși este marcat cu cruce albastră, nu este semnalizat la șosea cu indicatoare.
Cascada Lotrișor
27 ianuarie 2022
-
2 comentarii
Timp citire: 2 minute
Plimbarea spre Cascada Lotrișor este una plăcută, ușoară, traseul fiind presărat cu panouri informative foarte interesante despre fauna și flora din zonă
1 2 3 23

Comentarii

3 comments on “Obiective turistice din Băile Olănești”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram