februarie 2022
Județul Bistrița - Năsăud, a fost locul în care am descoperit munți pitorești, am urcat pe vărfuri muntose, am văzut cascade, lacuri, flori în rezervații naturale, cazemate și buncăre, monumente medievale, poduri suspendate, am băut apă de la izvorul cu aur și argint coloidal și de la izvoare cu ape minerale recomandate pentru tratamentul sistemului digestiv.
Un weekend de distracție la săniuș prin Munții Suhard din județul Bistrița - Năsăud, a fost ceea ce ne-a pus în mișcare, cu mic cu mare, un grup de copii, mai tineri dar și mai maturi (înțelepți?) , toți mari iubitori de munte și zăpadă.
În acel univers alb al munților Suhard, cu Vârful Omului 1932 metri aflat la o aruncătură de băț de derdeluș, mai precis la o oră și ceva de urcat pe timp de vară, am redevenit copii și ne-am jucat cu bulgării de zăpadă, săniile, tubing, palete de zăpadă, totul organizat de Tinu, proprietarul de la Pensiunea Someșană.
Tinu ne-a urcat cu mașinile în munte pe o distanță de mai mult de 10 kilometri, până în apropierea Vârfului Omului. Acolo el ne-a tras cu sania legată de mașină pe o distanță de 5 kilometri, pe un drum forestier de o frumusețe ca de basm, printre brazii plini de zăpadă.
Tot acolo am admirat un superb apus de soare, cu un cer roșu ca de foc. Imaginea este sublimă, te lasă fără cuvinte. Contrastul unic cu albul dominant este incredibil de frumos.
Vis-à-vis cu Munții Suhard sunt Munții Rodnei. Am admirat în lumina apusului Vârful Cobășel, Vârful Roșu, Vârful Ineuț și Vârful Ineu 2.279 metri, acesta fiind cel mai înalt, vârfuri pe care am fost, aproximativ același grup.
În luna iunie, tot cu grupul nostru am făcut o excursie cu tema principală rododendronii, pe care i-am găsit înfloriți mai abundent la Vârful Ineuț dar și la Lacul Lala Mare.
Acum la plecarea spre casă, am trecut să vizităm un ansamblu de trei monumente medievale din Rodna: Cetatea Rodnei din secolul al XIII, Biserica Veche Românească construită în anul 1825 și Turnul Clopotniță din lemn din curtea bisericii, construit în anul 1859.
În curtea cetății Rodnei am admirat ruinele Bazilicii Dominicane, mănăstire construită în secolul al XIII-lea. Zidurile foarte groase construite din piatră de râu, au fost înălțate pe patru nivele, din care mai putem admira în prezent doar o parte.
Se poate urca până la un nivel parcurgând un coridor cu trepte abrupte din piatră, îngust dar luminat de spațiul zidit pentru destinația ferestrelor. E impresionant cum au reușit să construiască o basilică atât de solidă cu bolovani și piatră de râu.
Turnul Clopotniță din lemn din curtea bisericii construit în anul 1859, încă se mai ține pe picioare, acoperișul cu șindrilă veche este interesant, aici nu am putut intra pentru că este în stare avansată de degradare.
Biserica Veche Românească construită în anul 1825 este de rit greco-catolică, are hramul Sfântului Gheorghe, iar atunci când am fost noi acolo, se oficia slujba. Biserica este mică ca dimensiune, are ziduri groase, iar catapeteasma este interesantă, nu am mai văzut modelul acela altundeva.
Un alt loc în care am poposit un pic tot în drum spre casă, a fost la Sângeoz-Băi din județul Bistrița - Năsăud, stațiunea unde sunt izvoarele cu ape minerale recomandate în curele pentru sistemul digestiv.
Aici am venit ca să admirăm Podurile suspendate, a căror constructie a fost începută anul trecut și care nu este încă definitivată. Arhitectura este interesantă, sunt curioasă cum va arăta proiectul în forma finală. De pe aceste poduri se poate vedea întreaga stațiune, dar din păcate, deocamdată aceasta se află într-o stare avansată de degradare.
În Sângeorz-Băi am fost de două ori în concediu acum mai mult de douăzeci de ani dar între timp s-a distrus aproape totul acolo.
Tot în județul Bistrița - Năsăud, în centrul comunei Maieru este amenajat din anul 2016 Izvorul cu aur și argint care este cu o apă potabilă care conține particule de aur coloidal și este recomandată ca având un efect anti-îmbătrânire, antioxidant și anticancerigen.
Apa izvorului care nu îngheață și îsi menține temperatura constantă, a fost analizată în anul 2011 la Institutul Fresenius din Germania, care a confirmat prezența aurului și argintului coloidal. Apa nu are niciun gust străin, este o apă bazică, cu un PH ridicat.
O plimbare pe Valea Cormaia cu cascade, poate fi de asemenea o opțiune de petrecere a timpului în natură. Noi am vizitat Cascada Cheilor care este un obiectiv turistic spectaculos, cu o succesiune de căderi mai mari sau mai scurte de apă, recent amenajat cu scări și lanțuri pe o lungime de aproximativ 1000 metri.
Fermecată de frumusețea florilor fotografiate de pe net, am început de anul trecut să urmărim perioadele de înflorire a ghioceilor, narciselor, brândușelor, macilor, rododendronilor, bujorilor de stepă - cam acestea au fost florile pe care le-am văzut în spectacolul colorat din natură.
Primăvara vă puteți delecta cu parfumul și peisajul din Rezervația botanică Poiana cu narcise de pe Masivul Saca din Bistrița - Năsăud. Acesta este situată la cea mai mare altitudine din țară, mai exact la 1600 metri, se întinde pe o suprafață de 5 hectare și face parte din Parcul Natural Munții Rodnei.
Peisajul este uluitor, covorul alb de narcise cu piscurile care te înconjoară de jur împejur te transpun instant într-o lume feerică.
Lalaeaua pestriță din Orheiul Bistriței, sau în traducerea denumirii stiințifice “cutie cu zaruri” asemănarea provenind de la petele sub formă de puncte de pe petalele ei, este o specie protejată, pe care o puteți admira la apoximativ 9 kilometri de orașul Bistrița.
Călătorii plăcute!