ZIGZAG

PE HARTĂ

Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei

Timp citire articol: 3 minute
Articol publicat in:

Numele pârtiei sună înfricoșător, mintea asociază imediat "Pârtia Dealu negru"= pârtie neagră, băiatul meu începe a se smiorcăi că el nu merge, că vrea tot la Pârtia Veverița, că îi este frică... profesorul ne spune că nu este o pârtie grea, are doar mici pante mai abrupte, în rest este destul de plată pe multe porțiuni, unde va trebui să ne împingem cu bețele.

Ne urcăm echipați în autocar și coborâm pe o stradă de unde urcăm destul de multe scări care fac legatura cu baza de plecare a telescaunului, situată pe adresa: strada Negrești, nr. 48.

Pârtia Dealu Negru
pârtia de schi Dealu Negru

Pentru că am ajuns primii acolo și încă nu era deschisă casa de bilete, am citit toate panourile informative, de pe care vă redau niște informații tehnice.

1. Pârtia de schi Telescaun sau Drumu Negru, începe coborârea de la altitudinea maximă de 1268m și ajunge la altitudinea minimă este de 840m, lungimea pârtiei este de 3080m, diferența de nivel este de 428m, gradul de dificultate este mediu, înclinarea medie este de 18°, traiectoria pârtiei este sud-nord.

Durata de urcare cu telescaunul este de aproximativ 20-25 minute.

Pârtia nu dispune de nocturnă și de instalații pentru zăpadă artificială.

Am mai citit un panou informativ unde sunt schițate pârtiile de schi Dealu Negru și traseul de tubing cu bandă transportatoare. Am scris pârtiile pentru că este o variantă de coborâre marcată ca fiind pârtie grea, pe o lungime de 282m, care taie ocolirea pe care o face pârtia de nivel mediu, care este mai lungă.

Ambele variante pornesc coborârea, după ce se ajunge cu telescaunul, din același punct, iar la final se unesc din nou pentru a ajunge la baza de urcare cu telescaunul.

2. Caracteristicile pârtiei de schi Dealu Negru traseul greu, sunt: altitudinea maximă este de 1256m., altitudinea minimă este de 1163 m., lungimea este de 282 m. și diferența de nivel este de 93m.

Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - 25917 76129 9

Instalația de telescaun este destul de veche, scaunele și spătarele nu sunt capitonate, se stă pe scânduri din lemn.

Programul de funcționare a instalației de telescaun este cuprins în intervalul orar 10:00 - 17:00. La ora 17 se face ultima îmbarcare. Telescaunul pornește la un număr minim de 15 persoane prezente.

După ce am cumpărat biletele ne-am îmbarcat într-o călătorie de vis, lungă, plăcută, printre brazii plini de zăpadă. Peisajele care se dezvăluie privirii sunt fascinante, conturul munților care ne însoțesc ne fac să îi imortalzam pentru amintiri de neuitat. Zâmbetul ne-a îngheațat pe fața care emană o bucurie imensă. Sufletul se topește de plăcere la zărirea imaginilor greu de descris în cuvinte. Natura era îmbrăcată alb, pentru a sărbătorii cu confeti de nea gradele cu minus ale domnului Gerar.

La sosire, la altitudinea de 1268 m., observăm niște cai frumoși înhămați la două sănii acoperite cu țesături din lână pentru confortul turiștilor doritori ce o plimbare scurtă.

Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - 25917 76129 13
traseul de tubing

Am făcut cu toții poze și am intrat să ne încălzim la Pensiunea Restaurant Telescaun**.

Coborârea pe Pârtia Dealu Negru

Am pornit să schiem pe pârtia Dealul Negru, cu emoții, pentru că nu puteai anticipa ce te așteaptă pe traseul lung de 3km. A fost foarte frumos, se coboară printre brazi, cu imaginea munților la orizont, pârtia când e lată, când îngustă, când plată, când abruptă. Am întâlnit de asemenea o porțiune din pârtie mai îngustă, cu câteva pietre și cetină pe jos, unde stratul de zăpadă era mai mic, cred că din cauza brazilor mari care acopereau ca o umbrelă pârtia.

Nici nu am realizat că au fost 3km. pentru că ne-am oprit de câteva ori pentru poze și pentru câte un copil din grup care cădea. E o experiență foarte plăcută, chiar merită să o încercați. Pârtia nu este grea.

Pe când am ajuns la bază, am realizat, că, deși majoritatea mai doream încă o coborâre, nu mai era timp. Se făcuse un rând mare la îmbarcare, plus durata urcării... nu ne mai încadram în program. Așadar am plecat la masă și în curând am pornit spre casă.

Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - 25917 76129 17 2

Concluzie

Ce mi-a plăcut a fost drumul lung și peisajul superb, am alunecat ca într-o poveste de iarnă.

Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că nu este o pârtie lată, nu era batută cu ratracul și nu era curățată de cetină, conuri de brad. Urcarea cu telescaunul vechi este destul de lentă.

articole asemănătoare

Buscat ski Resort din Cluj
15 ianuarie 2021
-
1 comentariu
Timp citire: 4 minute
Zona Buscat se află la 54 km. de Cluj, în partea estică a Apusenilor, în Muntele Băișorii. Vârful Buscat cu înălțimea de 1677m. este unul dintre cele mai înalte vârfuri […]
Pârtiile de schi din Toplița
15 ianuarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 4 minute
Am început sezonul de schi! Mai cu bucurie, mai cu griji că nu e bună pârtia că-i prea cald și că-i aglomerat pentru că lumea e liberă, am pornit spre […]
La schi pe pârtiile de la Arena Platoș din Păltiniș
19 februarie 2023
-
0 comentarii
Timp citire: 3 minute
Pentru că am fost pentru prima dată la Arena Platoș și am citit că sunt scurte pârtiile, am întrebat totuși la casierie care este cea mai lungă variantă ca să știu ce teleschi să iau.
Livigno… un paradis al schiorilor
7 aprilie 2022
-
0 comentarii
Timp citire: 5 minute
Pârtiile din domeniul schiabil Livigno sunt foarte late, perfect pregătite, nu se așteaptă la instalațiile de cablu

Comentarii

2 comments on “Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram