De la Salina Praid ne-am îndreptat spre Câmpu Cetății ca să mâncăm preparate gustoase din păstrăv și pentru a ne plimba în jurul lacurilor populate cu pești.
Hanul Pescăresc Câmpu Cetății se afla la circa 18 km distanță față de Sovata, pe drumul care leagă Sovata de Reghin.
Am văzut la televizor pe un post național, un reportaj de la Câmpu Cetății, cu patronul Hanului Pescăresc care povestea ca păstrăvăria este o afacere de familie, moștenită din tată în fiu. Popularea cu păstrăv se face din crescătoriile proprii.
Aici, pe brațul mare al râului montan Niraj, inițiatorul păstrăvăriei, Lokodi Gerghely, a creat mai multe lacuri pe care le-a populat cu păstrăv curcubeu. Păstrăvăria a suferit mari pagube în timpul celui de-al doilea război mondial. În anul 1995 a fost construită prima clădire a Hanului Pescăresc.
Actualul Han Pescăresc datează din anul 2009. Hanul este format din restaurant, terase, 8 căsuțe cu câte două camere și 2 căsuțe tip apartament, dotate modern și exigent, cu toate utilitățile.
Aici se poate pescui în cele trei lacuri destinate acestui sport, cu echipamente care se închiriază de la o terasă unde sunt expuse mai multe undițe și plase de pescuit. De acolo se poate achiziționa peștele prins, care ulterior este cântărit.
Lacurile destinate pescuitului sunt populate cu crap, caras și amur.
Noi am mâncat fileuri de păstrăv somonat și păstrăv prăjit, cu garnitură de cartofi prăjiți și mujdei cu smântână.
Pe lângă preparatele din pește, veți găsi în meniu: ciorbe, grătare, tocănițe din pui, porc și vită.
Servirea este promptă și cu amabilitate.
Restaurantul este deschis de luni până duminică, între orele 8:00 - 21:00.
Pe lângă mâncarea garantat bună, nouă ne place mult plimbarea pe care o putem face în jurul lacurilor. În curte sunt multe specii de arbori decorativi, tunși frumos, un loc de joacă pentru copii, leagăne, foișoare, bănci, iar întreg ansamblul este înconjurat de dealurile Nirajului.
Vă recomand Hanul Pescăresc de la Câmpu Cetății, un loc etalon la noi în județul Mureș și nu numai, pentru preparatele din păstrăv.