mai 2023
Sovata este un loc tare drag sufletului meu, pe care continui să îl descopăr, deși am fost de foarte multe ori acolo, atât vara la scăldat în Lacul Ursu, Lacul Aluniș, la nămolit în Lacul Mierla, cât și iarna pe pârtiile de schi, toamna și primăvara în circuitul lacurilor, iar acum am aflat că se mai poate face o drumeție scurtă dar plăcută până la Capela 14 Cruci.
Ajungând prin Sovata cu ceva treburi de rezolvat, ne-am hotărât ad-hoc să facem o plimbare până la capelă, deoarece am auzit de la prieteni că este un traseu scurt și ușor, numai bun de introdus în programul unei zile încărcate.
Traseul trece pe lângă secția de poliție din Sovata, respectiv pe lângă Izvorul Maria și continuă pe strada Cerbului.
La capătul acesteia am continuat pe drumul forestier marcat cu triunghi albastru.
În scurt timp am observat pe un copac marcajul triunghi albastru și o săgeată care ne îndrumă să o cotim spre stânga, urmând să urcăm pieptiș pe o potecă prin pădure.
Deși este mai solicitantă urcarea, aceasta nu este lungă. E bine că pe poteca din pădure suntem feriți de soare și de căldură.
La ieșirea din pădure este o poieniță unde observăm un indicator care ne îndrumă spre 14 Cruci sau Stâna de Vale. Scrie că în cinci minute ajungem la destinație, adică la Capela 14 Cruci.
Aici marcajului cu triunghi albastru i se alătură și cel cu punct albastru.
Traversăm poienița de un verde crud, presărată cu flori colorate, unde ne intersectăm și cu marcajele traseului Via Transilvanica, iar mai apoi regăsim borna cu Via Transilvanica amplasată chiar lângă capelă.
Capela 14 Cruci ne-a apărut subit la orizont și am început să râdem surprinși de ușurința cu care am ajuns la destinație.
În spatele Capelei se află un monument dedicat eroului necunoscut, inscripționat în limba maghiară.
Capela de pe Dealul Căpâlna din Sovata are o vechime considerabilă, construcția acesteia fiind finalizată în anul 1888.
Un an mai târziu pustnicul Janos Esztergar care a strâns din donații banii necesari construirii acesteia, a primit permisul de funcționare de la episcop, împreună cu un altar portabil în dar.
Continuăm plimbarea și în câțiva pași ajungem la Capela cu cele 14 Cruci aliniate pe un deal destul de abrupt, pe care noi îl vom coborî ca să facem traseul de tip circuit. Se poate urca și pe partea aceasta, fiindcă sunt mai multe trasee.
Crucile aliniate pe colina din fața capelei au fost amplasate de pustnicul Janos Esztergar mult mai devreme, în anul 1876, ele simbolizând cele 14 stații de pe Muntele Golgota.
Crucile numerotate pe care le vedeți în prezent sunt mai noi pentru că au fost înlocuite, iar la baza fiecăreia se află câte un refector, noaptea imaginea acestora fiind spectaculoasă.
Capela 14 Cruci a fost până în anul 1900 un loc în care veneau mulți pelerini.
În prezent tradiția se păstrează doar cu ocazia a două sărbători, respectiv Găsirea Crucii, în data de 1 mai și Înălțarea Crucii, în data de 14 septembrie. Atunci au loc slujbe în zilele de sâmbătă.
În restul zilelor capela este închisă, dar aceasta poate fi vizitată după ora 17, dacă luați legătura cu Centrul de Informare Turistică.
Capela 14 Cruci este amplasată deasupra stațiunii Sovata, loc în care se deschide o panoramă excepțională de 360 grade, care poate fi contemplată într-o liniște pură.
După ce am trăit momentul, am început coborârea pe lângă cele 14 cruci. Marcajul cu cerc albastru când apărea când dispărea.
Am luat-o la dreapta pe pajiștea plină de flori. Aici am descoperit o specie de orhidee sălbatică care mi-a plăcut foarte mult.
Curând am ajuns pe un teren plin de apă, îngrădit, așa că ne-am întors pentru că nu puteam continua traseul pe acolo.
Ne-am dat seama că nu trebuia să o cotim atât de rapid la dreapta, ci să mai înaintăm și să înconjurăm proprietatea îngrădită.
Am mers intuitiv și am ajuns pe un drum care traversează Herghelia Amenus Ranch. La început am văzut un staul cu capre, apoi un hipodrom, un stabiliment de cai și o vilă mare.
Am trecut de herghelie și în curând am ajuns la locul în care am urcat prin pădure, realizând astfel circuitul spre Capela 14 Cruci din Sovata.
Drumeția este ușoară, frumoasă, cu peisaje pitorești și vă conduce la un obiectiv cu o istorie și tradiție de pelerinaj cu vechime mare.
Ceva asemănător am văzut și la Capela de la Becheci, un loc de pelerinaj, unde pe un deal sunt înșirate în zig-zag cele 14 cruci.
Ca orice obiectiv turistic, am găsit și pentru Capela 14 Cruci o legendă pe care o puteți citi aici: ”În urmă cu mult timp acolo a trăit un pustnic care a ridicat capela respectivă. Acel pustnic suferea mult din cauza singurătății. Zi după zi se ruga la Dumnezeu să-l scape de singurătate și atunci când a împlinit 70 de ani a găsit la ușa capelei sale un coșuleț în care se aflau doi prunci. Pustnicul i-a adoptat cu mare bucurie și s-a mai rugat Domnului să-i mai dea atâta viață câtă va fi nevoie pentru a-i crește pe copii și pentru a-i vedea capabili să se descurce în lume. Pentru fiecare an de viață în plus din acel moment, pustnicul a promis să ridice câte o cruce în fața schitului său. După ce au trecut 14 ani, copiii s-au angajat ucenici la un meșteșugar, moment în care pustnicul a închis ochii pentru totdeauna.”
Călătorii plăcute!