30 ianuarie 2021
Cuvintele nu pot exprima frumusețea naturii care se dezvăluie privirii odată ajunși pe platoul Scaunul Domnului.
După parcurgerea unui traseu de dificultate medie, care trece prin pădure, cu porțiuni plate, cu mici poieni de o frumusețe de poveste alternând cu pante abrupte, cu bolovani și cu bușteni căzuți de-a curmezisul. Trecând de pe un bolovan pe altul prin apa unui pârâu în prima parte a drumului, la final, după aproximativ 3 ore, veți fi încercați de o bucurie imensă care vă inundă sufletul și fericirea vă răzbate din toți porii.
Scaunul Domnului este cel mai cunoscut punct de atracție al defileului Mureșului, deasupra satului Bistra Mureșului, cu o înălțime de 1.381 m, un vârf care se observă la orizont, pe tot traseul Reghin-Deda, atât de pe șoseaua națională DN15, Reghin -Toplița, cât și din tren... da am circulat mult cu trenul în tinerețe când nu aveam mașină.
Este un versant teșit care atinge cerul, asemănător unui scaun.
Acesta se află în partea sud-vestică a Munților Călimani, rocile muntelui sunt din andezit, platoul formând-se prin eroziune.
Suprafața rezervației este de 71 ha, conform datelor de pe un panou informativ amplasat pe traseul din pădure.
Traseul
La Scaunul Domnului se ajunge pe patru trasee, unul de la Pastravaria Bistra (pe care am fost noi), mai este un traseu care urcă de la gara din Deda, unul din apropierea confluentei văii Bistrei cu Donca (punct albastru, pe langa o cabana recent renovata) și încă un traseu care urcă din Gălăoaia, marcat tot cu cerc albastru, acesta fiind cel mai lung traseu.
Traseul Păstrăvăria Bistra Mureșului - Scaunul Domnului și retur are aproximativ 14 kilometri lungime, iar diferența de nivel este de aproximativ 800 m.
Noi am parcurs cu mașina 6 km pe drumul asfaltat impecabil care străbate Valea Bistrei, până la Păstrăvărie.
De la Păstrăvărie se urcă spre Zăpodia Ursului (prin Valea Zăpodia cu Cale) urmând marcajul triunghi albastru, aproximativ o oră jumătate, iar din Zăpodia Ursului până pe Scaunul Domnului se merge pe marcaj bandă albastră încă o oră jumătate.
În partea dreaptă este un pârâu care coboară din pădure. Atentie, nu este râul Bistra care este pe partea stângă. Acolo este un indicator spre Scaunul Domnului. Lăsați mașina acolo și începeți să urcați. Trebuie să vă luați apă la voi, pentru că pârâul dispare de pe traseul de urcare și veți mai găsi apă doar la un izvor amenajat pe platoul de la Scaunul Domnului.
Drumul în prima parte este de-a lungul pârâului, printre bolovani, bușteni căzuți, fiind destul de solicitant.
După un timp apare un indicator care vă abate de la râu pe partea dreaptă. Totul se desfășoară în pantă, că doar vrem să ajungem la cer, pe Scaunul Domnului. Apoi apar poienile, care alternează cu urcușurile solicitante. Arbuștii cu fructele lor parfumate și energizante vă ademenesc să vă opriți pe traseu ca să vă alintați papilele gustative. Ultima parte a urcușului este cea mai grea, vegetația dispare, picioarele resimt efortul urcării și de obicei pe când ajungeți aici este amiază și soarele vă arde. Atunci vă întrebați ce căutați acolo?
După ce ați parcurs și aceasta ultimă porțiune solicitantă, ajungeți într-o poiană minunată, cu izvor amenajat, cu câțiva bușteni din lemn pentru odihnă, zmeuriș și sunteți la maxim zece minute de vârful Scaunul Domnului.
Odată ajunși pe Scaunul Domnului am mâncat sandvișurile, la umbră, am băut apă rece, am admirat panorama uimitoare și am fotografiat peisajul. Ne-am bucurat de frumusețea locului, este minunat tot ce se observă de acolo.
Sunt mai multe puncte de belvedere, de pe Stâncile Vestice și de pe Stâncile Estice.
Vârfurile din Munții Călimani privite de la această înălțime, sunt minunate. Vârful cel mai înalt este Pietrosul 2100m.
De pe Stâncile Estice se observă toate localitățile până la Reghin.
De data aceasta am avut și o dronă, astfel am văzut pentru prima dată ce frumoase sunt coloanele de andezit de sub platoul Scaunul Domnului.
Durata coborârii a fost aproape la fel de lungă ca și cea de la urcare. E mai dificil să cobori prin grohotiș, pietrele se rostogolesc sub picioare, presiunea pe vârfurile degetelor din ghete devine dureroasă... eu prefer să urc în loc să cobor. Se mai cade, se mai alunecă, oboseala se simte tot mai tare și foamea la fel.
După ce vă veți odihni, veți dori să urcați iar la Scaunul Domnului.
Așa cum se vede din poze, noi am urcat de mai multe ori de-a lungul timpului și vom mai urca de câte ori vom avea ocazia. Am fost în toate anotimpurile, dar iarna doar soțul meu cu prietenii au urcat prin zăpada mare până la brâu, pentru că eu nu mă încumet la un asemenea efort.
Recomandarea
Frumusețea peisajului unic, bucuria pe care o încercați făcând această drumeție, vă va determina să o repetați iar și iar...
Distanța totală – 14 km
Durată – aproximativ cinci ore fără pauze
Diferență de nivel – aproximativ 800 m
Marcaj – triunghi albastru și bandă albastră
Dificultate – mediu
Accesul – de lângă Păstrăvăria Bistra Mureșului.
[…] drumeții la cazematele de la Sălard, la punctul de Belvedere de la Vârful Tarnița dar și la Vârful Scaunul Domnului sau Vârful […]
[…] drumeții la cazematele de la Sălard, la Peștera de mulaj Căsoaia lui Ladaș dar și la Vârful Scaunul Domnului sau Vârful […]
[…] După mult timp, în care ne-am tot făcut planuri să ajungem pe Vârful Cindrel și la Iezerul Mare (Cindrel), iată că acum, a sosit și vremea lui. Având câteva zile de concediu, ne-am planificat mai multe drumeții, inclusiv pe Vârful Șureanu, Vârful Aușel, Vârful lui Pătru, Iezerul Șureanu și pe Scaunul Domnului. […]
[…] asemenea, tot de la păstrăvărie pleacă și traseul spre Scaunul Domnului, un traseu care vă oferă imagini spectaculoase deasupra Văii […]
Buna,
Permiteti sa fac o mica observatie.
Scaunul Domnului poate sa aiba denumirea si venind de la idee ca "scaun" inseamna un teritoriu care ar putea fi a Dumnezeului.
Scaun, in ungureste "szék".
Vezi Udvarhely-szék, Csíkszék, Háromszék, etc, (au fost 7 scaune secuiesti) poate si si Istenszék
Ca o idee.
Cu stimă,
Mikó István