24 iulie 2023
Ștrandul Praid este situat în stațiunea turistică Praid din județul Harghita, la o distanță de 200 metri de salină.
Vinerea am fost cu soțul meu la Lacul Ursu din Sovata, aflat la o distanță de 9 kilometri față de Ștrandul Praid. Prietena mea a spus că vrea să meargă și ea la Lacul Ursu, dar i-am propus să mergem la Ștrandul Praid de care mie îmi era dor și la care ea nu a mai fost niciodată.
Lunea am plecat din Târgu Mureș împreună cu ea ca să prindem câteva ore de bălăceală în ștrandul cu apă caldă și sărată din Praid. Planul a fost să ajungem pe ora 16 și să stăm până la ora 20 când se închide. De la ora 16 intrarea în ștrand este la tarif redus.
Am intrat în ștrand la ora 16:30 și am avut noroc că era afișat la intrare că mai sunt șezlonguri libere, altfel nu ne era permis accesul. Temperatura apei este afișată pe un panou electronic atât în ștrand cât și la intrare.
Apa este caldă și își menține temperatura 2-3 zile, chiar dacă afară e rece și plouă. Când am fost, apa avea 26 grade Celsius iar afară erau 24 grade Celsius și ploua.
Acum, cu toate că era o zi de luni, Ștrandul Praid era plin de oameni și am stat pe banca de lângă vestiare un timp, pentru că a durat destul de mult până am găsit libere două șezlonguri alăturate.
Ștrandul Praid are o istorie veche, prima atestare documentară a băilor sărate din Praid datând din anul 1715, dar anul 1932 este considerat anul în care au fost înființate băile sărate moderne de la Praid, pentru că atunci a fost construit primul bazin de 4x4 metri cu o suprafață de 16 metri pătrați.
Actualul Ștrand Praid a fost modernizat și inaugurat în anul 2014, acesta fiind cel mai mare și modern ștrand sărat în aer liber din țară, cu sisteme de recirculare și de filtrare ale apei sărate.
Ștrandul Praid se întinde pe o suprafață de 5200 metri pătrați din care bazinele ocupă 2000 metri pătrați.
Ștrandul Praid te cucerește de la primul contact, începând cu ordinea și curățenia, amenajările moderne cu panouri electronice, vestiarul cu dulăpioare cu cheie (pentru închiderea cărora trebuie să introduci o fisă de 50 de bani), utilitățile care sunt foarte curate, ornamentele cu ghivece suspendate cu mușcate roșii, albastrul bazinelor încadrat în decorul verde al pădurii care se vede din ștrand, terasa de la etaj amenajată cu șezlonguri și umbrele, un restaurant cu servire asistată, muzică bună, barul din piscina adulților, etc.
Așadar după trei zile mă bălăceam iar într-o apă foarte sărată care îmi demonstra practic și într-un mod jucăuș Legea lui Arhimede, mai exact, în Ștrandul Praid plutești efectiv, fără să înoți.
Apa are proprietăți curative, fiind indicată în tratarea reumatismului poliarticular, gutei, în tulburări de circulație periferică, are efect de liniștire, anti-stres, dermatoze, paralizii periferice, etc.
Aceasta este contraindicată în cazul tensiunii arteriale ridicate stadiul I și II, boli tumorale, insuficiență cardiacă, hepatică și renală, boli acute și contagioase, etc.
Ștrandul este compus din două bazine cu apă sărată care comunică între ele, trecerea dintr-un bazin în altul făcându-se pe sub un pod.
Bazinul mai mic este împărțit în două părți, care comunică între ele, intrarea făcându-se pe trepte separate. Aici în partea mai îngustă, apa este mai mică, locul fiind destinat copiilor. Adâncimea apei crește treptat de la 0,5m - 0,9m – 1,2m.
În bazinul mare adâncimea maximă este de 1,5 m. În acest bazin funcționează un aqua-bar cu băuturi răcoritoare, apă și bere.
Am observat că, poate de la apă, ne era foame, ne trebuia mereu ceva de mâncat, sau doar ne era poftă?
Ca să mâncăm, am urcat la restaurantul în aer liber, de la etaj.
De aici de sus, priveliștea asupra ștrandului mărginit de pădure, este minunată.
Tot la acest nivel, după restaurant pe partea dreaptă, este amenajat un spațiu mare pentru plajă, cu șezlonguri și umbrele de plajă. Cu siguranță aici nu veți fi stropiți cu apă sărată.
Programul de funcționare și tarifele le puteți consulta pe pagina oficială a Ștrandului Praid.
Ștrandul Praid este modern, curat, civilizat, iar scăldatul în apa sărată și caldă care te împinge la suprafață și te face să plutești și chiar să te rostogolești dacă nu stai în echilibru, este foarte plăcut și amuzant totodată, te simți ca un copil care se joacă și nu-i mai vine să iasă din apă. Aici este un loc plăcut care îmbină tratamentul cu distracția și relaxarea, pe care îl voi mai frecventa de câte ori am ocazia și pe care vi-l recomand.
În apropierea ștrandului Praid noi am vizitat și poate doriți să vedeți și voi obiectivele următoare: Casa Fluturilor Exotici - care zboară și se așază pe tine, Salina Praid, Muzeul Pălăriilor de Paie, Lacul Ursu și traseele tematice din jurul acestuia și să mâncați la Păstrăvăria de la Câmpu Cetății într-un decor natural cu multe bazine pline de păstrăvi care fac salturi acrobatice.
Călătorii plăcute!
Ma bucur foarte mult de călătoriile voastre.
Poveștile sunt simple și cuceritoare. Îmi place faptul ca puneți descrieri de logistica care sunt importante.
Am sa ma inspir din călătoriile voastre pt a crea un traseu de vizitare in August. Eu am plecat din țara acum mulți ani și am cu mine in vacanța un oaspete special care nu a fost niciodată in România.
Mulțumesc de inspirație.
Xxx♥️♥️♥️
Bună, Maria!
În primul rând îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase și pentru aprecierile tale!
Mă bucur că pot fi o sursă de inspirație pentru călătoriile tale. Dacă te interesează o destinație anume sau un obiectiv pe care vrei să îl vizitezi îți ofer tot sprijinul. Nu ezita să mă întrebi dacă ai vreo nelămurire în legătură cu o destinație descrisă de mine.
Concediu plăcut! Pa!