1 august 2023
Fascinați de frumusețea plajelor Insulei Lefkada, scăldate de Marea Ionică într-un curcubeu de nuanțe azurii, ne-am propus să-o vedem și pe cea mai mare și lăudată Insulă Kefalonia, din arhipelagul Ionicelor.
Mi-am pregătit un clasament și un top de acasă cu plajele din Kefalonia, pe baza articolelor citite pe net despre acestea și un must see, cu câteva plaje aflate în topurile respective, dar care era destul de variat în funcție de gusturile fiecăruia.
Noi, adică eu, Dan și Andrei, ne-am cazat pe insulă 9 nopți, așadar am avut la dispoziție 9 zile întregi, timp în care am vizitat 14 plaje, din șiragul plajelor care conturează Insula Kefalonia.
Au fost plaje la care ne-am reîntors de mai multe ori, iar Plaja Myrtos emblema Kefaloniei, am vizitat-o zilnic, câteodată și de două ori pe zi, pentru că era cea mai aproape plajă de cazarea noastră.
În urma căutărilor pe care le-a făcut Dan pe net, a optat pentru portul Kyllini pentru a ajunge pe Insula Kefalonia, cu feribotul, acesta având cea mai mică șansă de a anula cursa, în caz de vreme nefavorabilă.
Noi ne-am cazat în portul Kyllini pentru a prinde cursa de dimineață, astfel că pe la ora 5 eram prin port, cu biletele cumpărate online, dar care trebuiau să fie eliberate de la ghișeul din port.
Am așteptat aproape două ore până a plecat feribotul, așadar la ora 9 dimineața eram în Kefalonia, în Poros, al doilea port ca importanță al insulei, aflat pe partea sud – estică a insulei.
Așadar dimineața eram pregătiți să descoperim cele mai frumoase plaje ale insulei Kefalonia.
Clasamentul meu este următorul:
1Plaja Myrtos
2 Plaja Fteri la egalitate cu plaja Myrtos
3 Plaja Antisamos
4 Plaja Petani
5 Plaja Avithos
6 Plaja Kiriaki
7 Plaja Makris Gialos
8 Plaja Amidi
9 Plaja Emplisi
10 Plaja Vouti
11 Plaja Pessada
12 Plaja Assos
13 Plaja Paraskievi
14 Plaja Xi
Descrierea detaliată a plajelor, în ordinea în care le-am vizitat, o puteți citi în cele ce urmează.
Prima plajă la care ne-am oprit, a fost Plaja Pessada, după ce am ratat intrarea la multe alte plaje de pe drumul din Poros.
Plaja Pessada nota 7/8
Este o plajă sălbatică, situată în sudul insulei, la care se coboară pe scări, este îngustă, cu nisip fin auriu dar cu mulți bolovani, lespezi și stânci atât pe plajă cât și în apa cristalină turcoaz. Aveți nevoie de papuci de baie pe această plajă.
Am reținut că Plaja Pessada merită vizitată pentru golful la care ajungeți mergând pe bolovanii și stâncile de pe mal, cam 10 minute de la scările pe care ați coborât la această plajă, pe partea dreaptă.
Golful este de vis, chiar merită să îl vedeți și să rămâneți la plajă acolo. Acesta este cu o plajă de nisip fin auriu îngrădită de pereți stâncoși, dar nu este mare ca suprafață.
Apa este cristalină, culorile ei trec de la incoloră, la verde smarald, turcoaz, creând un mic paradis.
Mie mi-a plăcut mult golfulețul, am făcut o primă baie, după care am plecat spre următoarea plajă. Voiam ceva mai spațios.
Plaja Avithos nota 8/9
Acesta este o plajă Blue Flag, amenajată cu vestiare, duș, toalete, șezlonguri, umbrele, două taverne, beach bar, liniștită, fără muzică pe plajă, situată în sudul insulei Kefalonia.
Plaja Avithos este îngustă dar lungă, acoperită cu nisip fin maro, nu sunt necesari papucii de baie, apa este potrivită pentru copii pentru că nu este adâncă la mal, ea se adâncindu-se treptat în larg.
Când am fost noi nu au fost valuri deloc. Plaja nu este aglomerată deloc, acesta întinzându-se pe o suprafață mai mare, iar după zona amenajată cu șezlonguri, urmează o zonă pentru cearceafuri, destul de goală.
Culoarea apei la plaja Avithos mi-a plăcut foarte mult, este în nuanțe de albastru deschis, o culoare superbă, pe care nu am mai întâlnit-o ulterior la alte plaje.
Plaja Myrtos nota 10
Imaginea ei fotografiată de sus, de pe stâncile de la șoseaua care merge spre satul Assos, este una dintre cele mai mediatizate și cunoscute fotografii în lumea întreagă.
Plaja este sub forma unui țărm alb în formă de arc de cerc, cu o lungime de un kilometru și jumătate, acoperit cu pietricele mici albe spălate de valurile mării în nuanțe de turcoaz, străjuit de pereții abrupți împăduriți intercalate cu porțiuni goale de stâncă calcaroasă.
La această plajă se coboară cu mașina, doi kilometri pe serpentine înguste ac de păr dispuse într-o înclinație mare, străbătând muntele împădurit în zig-zag.
Myrtos este o plajă mare, amenajată parțial cu șezlonguri și umbrele, dușuri pe plajă, salvamar, cu un beach-bar, dar în mare parte plaja este goală, neaglomerată.
Deoarece noi am fost de mai multe ori, uneori chiar în aceeași zi, în cele 9 zile cât am stat în Kefalonia și am văzut Plaja Myrtos în mai multe momente ale zilei, de la răsărit până la apus, vă ilustrez mai jos un apus superb.
Culorile Mării Ionice care scaldă țărmul alb al Plajei Myrtos se schimbă în funcție de lumina zilei, de la albastru închis, la albastru electric și turcoaz, panorama acestei plaje lăsându-te fără cuvinte de fiecare dată, într-o contemplare prelungă.
Într-o după-amiază am prins marea foarte învolburată, pietrele mișcate de valurile uriașe, scoțând un zgomot foarte puternic.
Nu am mai luat parte niciodată la o astfel de dezlănțuire sălbatică a mării. E spectaculos!!! Unic!
Era după furtună, apa se răcise, iar valurile uriașe după ce se spărgeau la țărm, formau spumă albă consistentă care se revărsa pe o parte mare din plajă.
Pe plaja Myrtos aveți nevoie de papuci de apă pentru că sunt multe pietricele, unele chiar mari, ovale.
Există și porțiuni din plajă cu nisip și pietricele mai mici, dar atunci când intrați în apă veți da cu siguranță de pietre mai mari.
Apa se adâncește rapid de la mal, în claritatea ei se văd peștișorii cum înoată.
Plaja Antisamos nota 9
Această plajă largă, onorată cu Blue Flag, este una dintre cele mai frumoase plaje ale Kefaloniei, amplasată într-un golf ale cărui dealuri sunt îmbrăcate în verdele crud al pinilor, în partea de estică a Insulei Kefalonia.
Plaja este cu pietre albe mari, acoperită cu șezlonguri cu umbrele, care aparțin tavernelor, cu toalete și dușuri.
Intrarea în apa cristalină smarald la țărm, apoi turcoaz iar în larg albastră, este abruptă și dificilă pentru că apa este adâncă la mal iar pietrele se răstogolesc sub tălpi, îngreunând ieșirea din apă. Aveți obligatoriu nevoie de papuci de apă pe această plajă.
Apa este foarte limpede, iar peștii se pot observa cu ușurință cum înoată pe lângă picioarele voastre.
Există în partea dreaptă cum intrați o parcare gratuită dacă ajungeți devreme, în spate la Antisamos Beach Bar ,sau dacă nu, sunt spații suficiente pentru parcare gratuită dacă faceți consumație la anumite taverne de care aparține parcarea.
Mâncarea la tavernele Myrthos, Acron, Antisamos Beach Bar, este gustoasă, în porții mari și nu este scumpă.
Imaginea golfului verde cu păduri de pini care coboară până pe plajă și înconjoară marea colorată într-un albastru imperial, văzută de la înălțimea șoselei care urmează a coborî spre Plaja Antisamos, este o imagine pitorească care se imprimă în memorie, de o frumusețe care îți taie respirația.
La această plajă am fost de două ori, o dată apa a fost caldă și a fost plăcut, am făcut snorkeling.
Aveți grijă că sunt multe albine pe plajă și la terase, deoarece în pădurile de pini din golf sunt stupi.
Altă dată când ne-am întors la , apa mării a fost foarte rece, cu valuri mari.
În acea zi am fost și la Plaja Myrtos, unde am văzut marea dezlănțuită, ceea ce ne-a confirmat că a fost furtună în larg.
Plaja Assos nota 7/ 8
Satul Assos și Fiskardo situate în partea de nord – vest a insulei Kefalonia sunt două localități care vă vor cuceri cu pitorescul lor cu iz venețian, datând de pe vremea ocupației Venețiene.
Ambele sunt mici porturi care fac legătura cu insulele învecinate.
Am citit de acasă că cele două localități sunt un ,,must see’’, adică obligatoriu de văzut, dar în momentul în care am ajuns în Assos , nu-mi venea a crede, aveam impresia că sunt în Italia pe Coasta Amalfi.
Mergeți să vedeți clădirile vechi colorate care coboară până în micuțul golf cu ambarcațiuni, acoperite de vegetație luxuriantă.
Plaja în sine nu este deosebită, e îngustă, acoperită cu pietriș gri, apa este foarte limpede și caldă, fără valuri și nu e adâncă la mal.
Sunt două golfuri în Assos, unul mai mic și sălbatic, neamenajat, iar celălalt mai mare, cu terasă, aproape de centru localității.
Parcarea este gratuită și se află deasupra plajei neamenajate din golful sălbatic, înainte de a ajunge în centrul satului la plaja amenajată.
Papucii de baie sunt necesari pe această plajă cu apă turcoaz.
Ce mi-a plăcut a fost să înot admirând peisajul cu clădirile construite în stil Venețian.
Se pot închiria șezlonguri, sunt terase chiar lângă plajă.
Vă recomand să vă plimbați neapărat pe străduțele strâmte și pietruite printre clădirile vechi, să admirați leandri înfloriți care parfumează și colorează decorul cu roșu, alb, roz.
Am văzut o placă comemorativă din anul 1953 pentru victimele cutremurului devastator, scrisă și în Italiană.
Assos a fost capitala administrativă a Kefaloniei în perioada ocupației Venețiene.
Există și un Castel fortăreață Assos construit de venețieni, între secolele XIII - XVIII- lea, situat sus pe un deal la care trebuie să urcați mai multe trepte pentru a vedea ruinele acestuia dar și panorama superbă asupra golfului Assos.
La plecare, în drum spre Plaja Myrtos, pe șosea am oprit pe mai multe alveole, de unde am admirat și fotografiat de sus satul Assos și Plaja Myrtos.
Plaja Fteri nota 10
Pentru a ajunge la Plaja Fteri situată în partea de vest a Insulei Kefalonia, mai exact în nordul peninsulei Paliki, trebuie să vă îndreptați spre localitatea Zola, aflată la 1,9 kilometri de plajă.
Am parcat mașina gratuit în parcarea de unde am luat taxi-boat, altfel costă 5 euro parcarea. Pentru șalupa taxi am achitat 20 euro/persoană.
La Plaja Fteri am ajuns cu taxi – șalupa, pe care am luat-o de la a doua firmă de taxi, care se află un pic mai departe decât prima.
Accesul la golful care adăpostește plaja sălbatică Fteri, de o frumusețe naturală autentică, se poate face doar pe apă.
În momentul în care șalupa a înconjurat o latură muntoasă și s-a îndreptat către Plaja Fteri, am înțeles de ce am găsit pe net aprecierea că este mai frumoasă decât plaja Myrtos.
Dacă ați ajuns în Kefalonia și nu ați văzut această plajă sălbatică, cu apa cristalină de culoare turcoaz vibrant la țărm, cu nisip fin auriu amestecat cu pietricele mici, pe care câteva stânci uriașe albe sunt așezate pitoresc pe capetele golfului pe nisip și în apă, cu decorul verde intens al munților cu păduri de pini în fundal, ați pierdut o frumusețe autentică a insulei.
Nu este o plajă aglomerată, este largă, lată, este perfectă.
Intrarea în apă se adâncește destul de repede de la mal, dar se poate sta mai aproape de țărm, sunt necesari papucii de apă pentru că pe țărm și în apă sunt pietre mai mari albe.
Când am fost noi, nu erau valuri. Există o porțiune mică cu umbră naturală pe lateralul plajei.
Trebuie să vă aduceți toate cele necesare pentru plajă, inclusiv umbrela de soare și neapărat apă de băut.
Șalupa aduce turiști la interval de timp regulat, astfel, puteți pleca de pe plajă oricând doriți. Din port am făcut 10 minute până la Plaja Fteri.
Nouă ne-a plăcut foarte mult această plajă sălbatică, neaglomerată și oarecum intimă, ascunsă de ochii lumii.
În proximitatea portului am văzut alte trei plaje, la care am mers cu mașina, la întoarcerea de la Plaja Fteri: Plaja Ammididi, Plaja Vouti și Plaja Kyriaki.
Plaja Ammidi nota 8/9
După ce ne-am umplut sufletele cu frumusețea incontestabilă a Plajei Fteri și soarele a devenit prea puternic pentru a mai rămâne la plajă, ne-am îmbarcat în taxi – boat care tocmai sosise, ca să ne întoarcem în port, la mașină.
Deodată cu noi mai era încă o familie care trebuia să ajungă în următorul golf la Plaja Ammidi și am fost anunțați că vom trece pe la această plajă și apoi ne vom deplasa spre port.
Noi ne-am bucurat că vom merge mai mult cu șalupa pe marea în culoarea cernelii și vom mai vedea bonus încă o plajă.
Plaja Ammidi este sălbatică, asemănătoare plajei Fteri, doar că este mai mică, cu pietricele, apa este turcoaz în nuanțe vibrante la țărm, fără niciun pic de umbră naturală.
Pe această plajă izolată și intimă, aflată în nordul peninsulei Paliki, în partea de vest a Insulei Kefalonia, la care se ajunge cel mai comod pe calea apei, nu era nicio persoană când am fost noi.
Noi nu am coborât dar așa cum am văzut-o din șalupă, era foarte frumoasă.
Plaja Vouti nota 8
Plaja Vouti se vede din portul de unde am luat taxi- boat, este foarte aproape, dar ca să ajungem la ea cu mașina, am urmat șoseaua care ne-a scos în vârful pantei, după care ne-a coborât abrupt și sinuos iar spre țărm pe o un drum foarte îngust.
Plaja se află în nord-vestul insulei Kefalonia, la 700 metri de centrul localității Zola, mai precis, în nordul peninsulei Paliki.
Parcarea se face gratuit pe șoseaua de deasupra plajei.
Mai bine mergeți cu taxi – boat pentru că mai puțin de cinci minute, cred că ajungeți, pe calea apei.
Când ne-am întors în port de la plajă, am întrebat cum se numește plaja cu acele culori vibrante turcoaz și după ce mi-a spus numele de Plaja Vouti, mi-am amintit că o aveam pe listă la recomandările din clasamentele cu cele mai frumoase plaje.
Plaja este lungă și îngustă, cu pietricele, amenajată cu șezlonguri cu umbrele, restaurant pe plajă, toalete, dușuri.
Noi am făcut baie în porțiunea cu stâncile uriașe unde apa este mică, iar pe fundul apei era o lespede mare. Aici pe lespede puteți sta liniștiți cu copii, pentru că adâncimea apei este doar până la genunchi.
Aici apa este caldă, liniștită, limpede, se văd cu ușurință peștii cum înoată pe lângă voi.
Am intrat în mare și în partea de lângă restaurant, unde am coborât câteva scări pentru a ajunge pe plaja cu nisip. Aici există o porțiune de plajă unde malul este cu nisip foarte fin.
Intrarea în apă se adâncește treptat iar fundul mării este cu nisip în porțiunea acesta.
Plaja Kyriaki nota 9
Plaja Kyriaki se află în apropierea portului din localitatea Zola, în partea de nord-vest a Insulei Kefalonia, în nordul peninsulei Paliki.
Cadrul natural este impresionant, versanți muntoși împăduriți care se scufundă în azurul apei formând golfuri mai largi sau mai mici, acoperite cu nisip și pietriș alb.
Parcarea este mare și gratuită. Prețurile la șezlonguri sunt mici pe această plajă.
Mie mi-a plăcut foarte mult culoarea albastră a apei cu toate nuanțele de la deschis până la intens.
Plaja Kyriaki este liniștită, neaglomerată, deoarece se află într-un golf larg.
Plaja este acoperită cu porțiuni cu nisip pe partea de început și cu pietricele pe măsură ce vă îndepărtați spre partea cu șezlonguri, deci aveți nevoie de papuci de apă.
În apă este nisip și din această cauză, apa nu este atât de limpede.
Marea, când am fost noi acolo, ne-a dezmierdat cu apa caldă, liniștită, fără valuri.
Acesta este o plajă amenajată cu șezlonguri cu umbrele, restaurant, vestiare, dus, toalete, salvamar, teren de volei pe plajă.
Nouă ne-a plăcut mult și am fost de două ori la această plajă.
Plaja Petani nota 9
Plaja Petani se află în nord-vestul Insulei Kefaloniei, în partea vestică a peninsulei Paliki, în Golful Petani scăldat în apa turcoaz a mării Ionice, de o claritate foarte mare.
Plaja este lungă, acoperită cu nisip granulat, care la țărm face ca picioarele să se afunde până mai sus de gleznă în acesta.
Apa este caldă, se adâncește rapid la mal, iar când am fost noi nu erau valuri deloc.
Plaja este semi amenajată cu șezlonguri, taverne, parcare (dacă rămâneți pe partea dreaptă, puteți parca gratuit, dacă nu, contra cost), vestiare, dușuri, toalete.
Marea la Plaja Petani este foarte periculoasă dacă sunt valuri, pentru că sunt curenți foarte puternici în acest golf.
Pe plajă și în apă sunt stânci uriașe care înfrumusețează peisajul.
Plaja este mai aglomerată, mai ales că aceasta este catalogată ca făcând parte din top trei plaje din Kefalonia.
Dacă treceți de stâncile mari aflate chiar în partea unde coboară drumul spre plajă, veți descoperi un golf drăguț, micuț, acoperit cu pietre mari.
De la punctul de belvedere aflat deasupra plajei, putem admira frumusețea incontestabilă a Golfului Petani.
Plaja Xi nota 7
Plaja Xi am citit că este cu nisip roșu și cum eu nu am mai văzut plajă cu nisip roșu, am trecut-o pe lista cu plajele obligatoriu de văzut.
Plaja Xi se află în vestul Insulei Kefloniei, în sudul peninsulei Paliki, la 20 minute de Plaja Petani.
Am parcat mașina gratuit pe un câmp unde ne-a îndrumat indicatorul pe care scria parcare.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o plaja Xi a fost de dezamăgire.
Plaja este o fâșie îngustă de nisip lipicios cărămiziu închis, nicidecum roșu, apa mării este tulbure, ai impresia că te murdărești dacă intri în apă, prin urmare nu am vrut să intru decât cu gleznele, care oricum se udau pentru că plaja îngustă era acoperită de valurile mării din loc în loc.
Nu aveți nevoie de papuci de baie pe această plajă.
Apa este mică și e potrivită pentru copii.
Nu prea aveai pe unde să treci pe nisip uscat pentru că apa ajungea până la șezlongurile cu umbrele, înșirate pe plajă.
Ne-am tot dus pe plajă ca să ajungem și la renumitele stânci compuse dintr-un material care se dizolva cu apă și cu care turiștii se ungeau ca să facă un tratament.
Am dizolvat și eu o parte din materialul stâncii gri doar din curiozitate, nu am uns cu el.
Pereții gri deschis de pe marginea plajei contrastează cu nisipul fin maro creând o imagine frumoasă.
Mai în capătul plajei este loc și pentru plajă pe prosoape.
De asemenea găsiți două taverne și muzică dată tare, vestiare, duș, toalete.
Am plecat destul e repede pentru că era foarte cald, aglomerat și nici nu ne-a plăcut.
Plaja Makris Gialos nota 8/9
Parcarea mare, pe pământ, la umbra copacilor, de deasupra plajei Makris Gialos, este gratuită.
Am coborât din parcare, spre Plaja Makris Gialos și am întrat pe plaja acoperită de un culoar din scânduri care trecea peste nisipul fin foarte încins de razele soarelui.
Eu am vrut să merg desculță prin nisip dar am renunțat rapid pentru că mă ardea foarte tare. Și pe această plajă aveți nevoie de papucii de baie pentru că nisipul fin este încins.
Am trecut pe lângă dușurile amenajate pe plajă, toalete și cabine de schimb, situate în dreptul Taverna Costa-Costa care avea plaja aferentă terasei amenajată cu șezlonguri și umbrele. Aici există și un post de salvamar.
Taverna Costa-Costa funcționează în regim de servire asistată de tipul împinge tava, cu mâncare gustoasă, porții mari și prețuri mici.
Plaja lată și lungă Makris Gialos cu apa cristalină turcoaz și nisip fin, este situată sud – vestul insulei Kefalonia.
Mie mi s-a părut culoarea apei mai mult verde, ca în Thassos.
Apa caldă, limpede și calmă a mării Ionice se adâncește la distanță mare de mal, fiind o plajă potrivită pentru copii.
Este loc suficient și pentru prosoape pentru plajă.
Aici puteți experimenta mai multe sporturi nautice jet – ski, canoe, snorkelig, scufundări, dar și plimbări cu banana, salteaua trasă de barcă, etc.
Plaja lungă a golfului, privită din apă, este foarte frumoasă, acesta fiind mărginită de pădurea verde.
Mie mi-a plăcut mult această plajă largă și bucuria copiilor care se jucau veseli cu nisipul fin auriu sau în apa turcoaz a mării.
Plaja Makris Gialos se află în apropierea capitalei insulei Kefalonia, Argostoli, în care noi am fost pentru a ne aproviziona de la Lidl.
Plaja Paraskievi nota 7/ 8
La această plajă mică situată în vestul Insulei Kefalonia, am ajuns de două ori.
Ce ne-a plăcut mult la Plaja Paraskievi este locul cu gazon amenajat la umbra copacilor, unde poți sta liniștit toată ziua pe șezlonguri. Mâncarea aici este în regim katering.
Parcarea este gratuită dacă închiriezi șezlonguri.
Plaja Paraskievi este cu pietricele, accesul la aceasta făcându-se după coborârea câtorva trepte de la locul amenajat cu gazon.
Pe plajă puteți sta gratuit, fără șezlong și să admirați conturul Insulei Ithaca care este poziționată atât de aproape la orizont, pe fondul azuriu al Mării Ionice.
Pe plaja micuță cu pietriș grosier sunt câteva stânci care înfrumusețează peisajul.
Intrarea în apa mării cristalină turcoaz se face destul de abrupt, acesta adâncindu-se rapid de la mal.
Aici mi-am plăcut cel mai mult spațiul amenajat cu gazon, decorat cu statui, amfore, bănci, car pictat, vase ceramice mari, fântână arteziană, etc.
Plaja Emplisi nota 8
Plaja Emplisi poziționată în nord estul insulei Kefalonia, în proximitatea satului port Fiscardo, a fost o surpriză plăcută pentru noi.
Parcarea este gratuită, noi am parcat mașina sub un copac chiar la limita plajei.
Plaja este de mărime medie, acoperită cu pietricele albe, mărginită de stânci și lespezi pe care se poate face plajă.
Apa turcoaz a mării este caldă, fără valuri, cu foarte mulți pești colorați, pe care-i puteți vedea pe lângă stâncile ce mărginesc plaja dacă faceți snorkeling.
Intrarea în mare se adâncește rapid de la țărm.
Plaja nu este amenajată. Există un snack bar, dar pentru a mânca trebuie să vă deplasați până în Fiskardo.
Noi am făcut snorkeling, ne-am bălăcit și ne-a plăcut această plajă poziționată într-un mic golf.
Deoarece trebuia să părăsim Insula Kefalonia din Portul Fiskardo în direcția Lefkada, am trecut pe acolo ca să vedem la fața locului care sunt condițiile de îmbarcare pe feribot.
Cu această ocazie am vizitat frumosul și pitorescul port Fiskardo, am mâncat recomandata înghețată cu iaurt, am admirat construcțiile în stil Venețian decorate cu plante ornamentale luxuriante, am văzut foarte multe ambarcațiuni acostate la țărm, am intrat în apă să ne răcorim și am făcut o mulțime de fotografii.
De asemenea noi am vizitat ruinele anticului Cimitir Roman, unde vizita este gratuită și există explicații în limba engleză pentru ceea ce vedem.
Vă recomand să treceți si pe la Cimitirul Roman acolo dacă ajungeți să vă plimbați prin superbul sat Fiscardo.
Nu este o insulă sufocată de turiști, Kefalonia având o suprafață atât de vastă, pe țărmul căreia sunt înșirate mai mult de 50 de plaje scăldate în apele cristaline și azurii ale Mării Ionice.
Călătorii plăcute!
Cât de fascinantă este Insula Kefalonia! Descrierea detaliată a plajelor mă face să îmi doresc să le vizitez pe toate. Totuși, mă întreb, care ar fi cea mai potrivită alegere pentru o familie cu copii mici, având în vedere că unele plaje par să aibă intrări abrupte în apă? Ar fi Plaja Avithos sau poate Plaja Makris Gialos o opțiune mai sigură și mai prietenoasă pentru cei mici?
Salutare Lucas! Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri! Ambele plaje sunt cu nisip, dar cei mai mulți copii i-am văzut la plaja Makris Gialos, unde apa mică se întinde până departe de țărm. Călătorii plăcute!