ZIGZAG

PE HARTĂ

Vârful Becheci 1080m

Timp citire articol: 2 minute
Articol publicat in: /

iunie 2021

De fiecare dată când traversăm cu mașina dealul care leagă localitatea Măgherani de Sărățeni, soțul meu îmi arătă cele două vârfuri ale clădirilor din zona vârfului Becheci, ca două piramide argintii.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210416 180807 158
Capela construită la Vârful Becheci

El a urcat de două ori până acolo cu bicicleta și a fost foarte încântat de priveliștea pe care a admirat-o din vârful Becheci, motiv pentru care ne-a dus și pe noi acolo cu mașina.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20170715 122138
Capela construită la Vârful Becheci

De atunci am mers cu mașina de mai multe ori, iar o dată am găsit biserica deschisă și am intrat să vedem cum arată. Chiar pastorul ne-a invitat să o vizităm și ne-a răspuns cu multă amabilitate la mai multe întrebări despre aceasta.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20200628 181327 01

Capela ecumenică este construită în amintirea unei capele distruse în secolul al 18- lea. Aceasta a fost sfințită în anul 2011 și are hramul Sfintei Cruci.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - org dcbe298a92fe2975 1593356500000 01

 Aici are loc o procesiune anuală începând din mai 2012, pe Drumul Crucii care urcă in zig-zag spre capelă pe o pantă abruptă.

Din fața capelei se poate urca la un balcon de unde aveți o priveliște foarte frumoasă cu dealurile și localitățile din Valea  Nirajului și ValeaTârnavei Mici.

Vârful Becheci

Aproape de vârful Becheci este un izvor cu apă potabilă numit Zeama Becheciului.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - org a8631c7965d1b217 1593356716000 01
Capela construită la Vârful Becheci

Localizarea

Vârful Becheci se află în Muntele Becheci care face parte din Munții Gurghiului din județul Mureș.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - Photo 6554065 DJI 465 jpg 4365749 0 2021110115752 photo original 01
Dealul dintre Măgherani și Sărățeni

Accesul se face din centrul localității Măgherani, trecând prin satul Șilea Nirajului.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20201108 150525

Se poate urca până la capelă cu mașina, nu neapărat cu gardă înaltă, dar e bine să știți că urcarea este abruptă pe o lungime de 6 kilometri, pe un drum de țară nivelat cu pietriș.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20170715 120502
Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210612 172603

Dacă doriți să urcați pe jos într-o drumeție sau cu bicicleta, trebuie să țineți cont de faptul că urcarea este în mare parte fără umbră și cu mult praf dacă trec mașinile pe lângă voi.

Vârful Becheci 1080m - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20201108 145200

De asemenea se poate ajunge aici în circa trei ore și din localitatea Săcădat prin Valea Isuica, dacă urmați marcajul cruce albastră.

Recomandarea

Indiferent dacă ajungeți pe jos sau cu mașina la Vârful Becheci, priveliștea superbă și liniștea pe care le veți descoperi aici vă vor transpune într-o altă stare, diferită de agitația cotidiană.

Călătorii plăcute spre Vârful Becheci!

articole asemănătoare

 Circuit prin Cheile Vârghișului
1 mai 2023
-
1 comentariu
Timp citire: 8 minute
Multe dintre cele 122 de peșteri din Cheile Vârghișului au fost locuite de omul preistoric încă din paleolitic, apoi în epoca cuprului și bronzului
Parcul Plitvice, Croația
14 octombrie 2022
-
0 comentarii
Timp citire: 4 minute
Parcul Plitvice cu superbele lui cascade și lacuri, prezentat des în mediul on-line în fotografii de vis, mi-a furat și mie inima și mi-a aprins dorința de a ajunge cândva acolo.
Peștera Poarta lui Ionele
28 noiembrie 2022
-
2 comentarii
Timp citire: 2 minute
Peștera Poarta lui Ionele se află la mică distanță de Peștera Scărișoara, ambele putându-se vizita în aceeași zi, fiind localizate în comuna Gârda de Sus, din județul Alba.
Cheile Turenilor – circuitul versanțior
29 aprilie 2021
-
2 comentarii
Timp citire: 3 minute
De aici, înaintând câțiva zeci de metri vă puteți încadra pe traseul marcat cu triunghi albastru, care o cotește la dreapta și astfel veți ajunge în defileul Cheilor Turenilor
1 2 3 33

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram