Durata – aproximativ 12 ore cu pauze incluse
Lungime – 27 km
Diferență de nivel – aproximativ 1750 metri
Dificultate – mediu (urcare), greu (coborâre)
Tip traseu - parțial circuit
Marcaje- triunghi roșu, bandă roșie, cerc roșu
Apa este doar la Cabana Sâmbăta.
Traseul este foarte bine marcat și semnalizat cu indicatoare, fără porțiuni expuse.
Ce vârfuri de peste 2500 metri ne-au mai rămas de făcut? Așa începem programarea drumețiilor. Ne-am zis, hai la Dara că vom completa dintr-un drum două vârfuri de 2500 metri și traseul nici nu este cu porțiuni expuse.
Traseul este unul de anduranță, mediu la urcare spre greu, dar și mai greu la coborâre prin lungimea și abruptul munților.
Diferența de nivel a fost cea mai mare pe care am făcut-o până în prezent, voiam să facem traseul, dar nu știam dacă putem urca aproximativ 1750m și să rezistăm 12 ore pe drum... plus ca și ziua este mai scurtă. A, un alt stres a fost ursul mare din traseu, pe care l-am văzut într-un filmuleț postat de un grup de tineri pe youtube.
Nici nu vă imaginați ce de scenarii s-au derulat în mintea noastră până am terminat drumeția, variante de acțiune în cazul în care va avea loc întâlnirea. Noi am fost doar noi doi, așa umblăm noi pe munți în drumețiile grele, respectiv pe vârfurile de peste 2500 metri. Soțul meu a emis ipoteza că îl vom sacrifica pe cel mai slab... adică pe mine!
Ne-am făcut socotelile astfel: dacă la ora 19 e noapte și punem o durată de 13 ore drumeția, cu o marjă de siguranță, trebuia să intrăm pe traseu la ora 6. Asta însemna să pornim de la pensiunea unde eram cazați pe la ora 5,45. De trezit ne-am trezit, sau mai bine zis nu am prea dormit de gânduri și am văzut că afara este beznă. Nu prea îmi surâdea ideea de a intra pe întuneric pe traseu doar eu cu soțul... așa că am mai tras de timp ca să se lumineze un pic.
Cu o seară înainte am fost în recunoaștere ca să cronometrăm durata parcurgerii drumului forestier cu mașina până la barieră. Am făcut cam 20 de minute.
Dimineața l-am făcut mai repede, dar vă atenționez că drumul este rupt pe alocuri, dar cu grijă se poate trece.
Am ajuns la barieră la ora 6,45 min. dar surpriză, alții au fost mai matinali și soțul a trebuit să întoarcă mașina pentru a o parca mai jos. Venise un grup organizat mai mare, cu mașini și încă două grupuri de mai mici... URAAA!!! nu suntem singuri pe munte. Dar să știți că aceste grupuri cu care am interacționat în anumite momente, au fost singurii pe care i-am întâlnit pe traseu deși a fost o zi de sâmbătă.
Grupul mare a urcat pe punct roșu prin Valea Bândei, noi am citit de acasă că trebuie să urcăm prin Fereastra Sâmbetei, pe triunghi roșu, apoi să urmăm traseu de creastă pe bandă roșie iar la coborâre să ne încadrăm pe punct roșu.
Să vă spun câte ceva și despre vreme. La meteo era anunțat soare cu nori iar între orele 12-16 era soare curat cu 12grade Celsius.
Ce a fost în realitate – atât la urcare cât și la coborâre am avut parte până la Fereastra Sâmbetei de o ceață densă, vânt puternic, frig... mi-au înghețat mâinile pe bețe, mă simțeam ca și cum au fost zero grade, fața îmi era gheață, capul cu șapca de soare îmi vâjâia. Soțul mi-a spus că nu are sens să ne luăm gecile în timp ce urcăm pentru că oricum eram uzi din cauza efortului și ne vom îmbrăca după ce ajungem în Fereastră.
În tot timpul urcușului mi-am spus că nu se poate să fac un efort atât de mare și să nu mă pot bucura de peisajul minunat al piscurilor din Făgăraș, de pitorescul lacului Urlea, de frumusețea pe care am văzut-o în fotografii și pentru care ne aflam acolo. Muntele te pune la încercare nu numai fizic ci și emoțional, am trăit sentimente de la supărare la exuberanță, de la deznădejde la o împlinire sufletească greu de explicat, poate o rezultantă a efortului depus și a reușitei.
Traseul
Să sintetizez un pic traseul.
De la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus se merge pe un drum forestier, pe lângă păstrăvărie aproximativ 4 kilometri, până la o barieră.
De la barieră se urcă pe jos pe un traseu marcat cu triunghi roșu, prin pădure până la Cabana Sâmbăta. Urcarea este susținută, diferența de nivel 400 metri, timpul o oră. Să știți că la coborâre am zis că înjumătățim timpul... ce credeți? Mi s-a părut interminabil, am făcut o oră și un sfert, mă împiedicam des de rădăcinile copacilor, întrucât oboseala cumulată își spunea cuvântul.
Odată ajunși la Cabana Sâmbetei ne-am mâncat sandvișurile și ne-am continuat traseul. Un pic mai sus se află cabana Salvamont. Pe cărare este un indicator care ne informează că până în Fereastra Sâmbetei avem de parcurs 2,1/2 ore, marcaj triunghi roșu. Noi am reușit să ajungem în două ore și un sfert. Nu am mâncat afine, era ceață deci nu am „pierdut” timpul cu poze și admirarea peisajului.
În Fereastra Sâmbetei veți vedea un indicator care vă îndreaptă în stânga spre lacul Urlea, marcaj bandă roșie. De aici până la Vf. Hârtopul Darei am făcut 2,30 ore. Aceasta a fost partea minunată a traseului, efortul este mult mai mic pentru că traseul de creastă urmează o traiectorie liniară, cu mici coborâri si urcușuri. Peisajul este fantastic, piscurile Făgărașului întrecându-se să ajungă cel mai sus, spre cer. Pe tot parcursul traseului de creastă puteți admira Trapezul Moldoveanu – Viștea, Vf. Lespezi cu versantul alb în lumina soarelui, Vf. Negoiu, etc.
Am coborât greu, pe ceață și singuri prin Căldarea Bândei, punct roșu, o coborâre pe un versant abrupt, dar cu multe porțiuni cu iarbă și pământ, printre afini și jnepeni.
Concluzia mea este că traseul este minunat, unul dintre cele mai frumoase pe partea de creastă, în rest nu l-am văzut din cauza ceții.
[…] drumeția noastră din toamna trecută spre Vârfurile Dara și Hârtopul Darei am parcurs același traseu în partea de […]
Hartopul Darei nu are 2506m?... in poza de pe varf tineti indicatorul pe care scrie asa!
Pe indicatorul vechi scrie 2506 m, pe cel nou 2504… la fel și pe hărți, sunt date diferite. La multe vârfuri pe care am fost există cel puțin două altitudini diferite - ma gândesc că măsurătorile mai recente sunt mai precise. Oricum o să inserez o fotografie să se vadă ambele măsurători. Oricum, bună observația, mulțumesc!