14 octombrie 2023
Muntele, acest mister care ne atrage și ne face dependenți de el, ne-a oferit prilejul să îi cunoaștem în primăvară pe Mari, Erno și Florin, trei drumeți care urcau spre Platoul Vârtoapelor în căutarea ghioceilor bogați, cu care am intrat în vorbă și am rămas împreună întreaga drumeție.
Atunci am primit invitația din partea lor să mergem la ei în Lupeni, ca să facem o drumeție împreună la Piatra Iorgovanului, în Munții Piule – Iorgovanul cunoscuți ca Munții Retezatul Mic, deoarece acolo sunt cele mai frumoase priveliști cu munții care te înconjoară și cu vizibilitate până departe.
În acest weekend de octombrie care se anunța foarte frumos din punct de vedere al prognozei meteorologice, ne-am reîntâlnit cu ei și cu mare veselie am făcut drumeția spre Vârful Piatra Iorgovanului promisă în primăvară.
La recomandarea lor, ne-am cazat la Complexul Turistic Cheile Buții, o cazare frumoasă cu mâncare delicioasă și servicii de calitate, pe care o recomand și eu la rândul meu, dacă doriți să înnoptați în zonă, aceasta este situată la patru kilometri de orașul Câmpu lui Neag.
Dimineața la ora 8:30 am plecat de la Complex cu mașinile pe DN 66A asfaltat în stare bună, de la Câmpu Mielului către Câmpușel, cam douăzeci de minute, pe valea Jiului de Vest, până am observat pe partea dreaptă un pod peste Jiul de Vest și un stâlp cu un indicator spre Stâna Scorota - două ore.
Aici este intrarea în traseul marcat cu punct galben, pe o potecă lată prin pădure.
Urcarea prin pădure este ușoară, pe Valea Scorota, prin Cheile Scorota, cu distanțe lungi relaxante cu înclinație mică, intercalate de porțiuni scurte mai înclinate.
Drumeția în acordurile ciripiturilor cristaline ale păsărilor, ascunse printre copacii care ne asigură răcoarea, în zilele însorite, așa cum a fost a noastră, este ideală.
La ieșirea din pădure, în Poiana Scorota, privirile noastre sunt acaparate de frumusețea peisajului.
Pereți stâncoși, piscuri, munți de jur împrejur, capre negre care înaintau cu ușurință prin grohotișul abrupt al Vârfului Biserica 1458 metri, ne-au transpus instantaneu într-o feerie și ne-au transformat în super eroi care cu zâmbete pe chip și cu aripi magice au străbătut tărâmul de vis al Munților Piule - Iorgovanu fără a mai simți oboseala celor 17 kilometri parcurși cu o diferență de nivel cumulată de aproximativ 1.200 metri, în mai puțin de 9 ore.
Înaintăm pe iarba alpină, care dansează în bătaia vântului, sub un soare strălucitor pe cerul senin albastru, care ne face să rămânem în tricouri, urcând spre Stâna Scorota pe care o zărim la orizont.
Aici facem un mic popas, drumeția de acum încolo va fi doar în soare, așadar ne adaptăm îmbrăcămintea, ne fotografiem, mâncăm, admirăm Șaua Oslea, imagine care ne va însoți mult timp de aici încolo și pe care ne-am programat următoarea drumeție cu prietenii noștri.
Vârful Piule 2081 metri, cel mai înalt din Munții Piule - Iorgovanu, ne apare pe partea dreaptă zgâriind cu creasta-i stâncoasă bolta cerului.
Continuăm urcarea susținută pe partea stângă pe o potecă îngustă nemarcată, cunoscută ca drumul oilor și cu urme lăsate de acestea pe cărare.
De pe această potecă am observat multe capre negre care stăteau pe stânci, nemișcate la soare și le-am fotografiat în liniște.
După un timp ne facem loc printre jnepeni și urcăm abrupt întreg versantul până la orizont prin Șaua Drăgșanu 1839 metri, marcată cu bandă roșie.
Ajungem pe platoul culmii Drăgșanu și ne îndreptăm spre Vârful Albele 2013 metri.
Începem să vedem Retezatul Mare cu vârfurile sale de peste 2500 metri, Peleaga și Păpușa, Munții Parâng cu Vârful Parângul Mare, Vârful Piatra Iorgovanului, Vârful Albele, Munții Godeanu, o nebunie de creste și munți semeți care ne însoțesc cu imaginea lor spectaculoasă ore bune de drumeție.
Ținutul pietrelor albe care ies din pământ sub forma unor stânci strălucitoare în bătaia razelor soarelui, de dimensiuni diferite, este impresionant.
Urcăm la Vârful Albele 2013 metri, ne bucurăm de priveliște, de jur împrejur numai piscuri și munți semeți pe care îi recunoaștem din alte drumeții.
Vârful Piatra Iorgovanului 2014 metri pare atât de aproape de Vârful Albele, parcă e la o aruncătură de băț.
Am ales să coborâm de pe Vârful Albele direct, ca să nu mai ocolim, dar nu am fost prea inspirați... coborârea pe aici trebuie făcută cu grijă pentru că stâncile ascuțite care ieșeau din pământ peste tot ne pot împiedica cu ușurință, și uite că ceea ce părea a fi foarte aproape, se dovedește a ne consuma aproape o oră cu urcarea până pe Vârful Piatra Iorgovanului.
Am urmărit apoi marcajul cu triunghi roșu care ne-a purtat pe o potecă îngustă pe partea dreaptă a masivului stâncos până la Vârful Piatra Iorgovanului.
Bucuria că am ajuns acolo ne-a umplut sufletele și da, chiar dacă nu este un pisc de peste 2500 metri, Vârful Piatra Iorgovanului de 2014 metri din Masivul Retezatul Mic, a fost o experiență minunată datorată peisajelor de o frumusețe unică și grupului de prieteni cu care am urcat.
Panorama din Vârful Piatra Iorgovanului te lasă fără cuvinte, iar sentimentul că ești acolo sus, te face să te simți un învingător.
Coborârea am făcut-o pe marcajul cu triunghi roșu, apoi bandă roșie, am ocolit Vârful Albele și ne-am întors pe același traseu pe care am urcat.
Aceasta a fost o drumeție memorabilă pe care o recomand din tot sufletul, peisajele din Retezatul Mic sunt spectaculoase, fiind încărcate de stânci albe în diverse forme și mărimi, iar aici muntele este mai colorat, cu pajiști, jnepeni, vegetație endemică iar deschiderea peisajului către toate masivele înconjurătoare te face să simți o stare de beatitudine. O binecuvântare că ești acolo!
Date tehnice
Distanța totală – 17 km
Durată – 9 ore cu multe pauze incluse
Diferență de nivel – aproximativ 1.200 m
Marcaj:
Dificultate – mediu
Accesul – DN66A – Uricani – Câmpu lui Neag spre Casa de Vânătoare Câmpușel.
Călătorii plăcute!