27 august 2022
De câțiva ani, Dan îmi tot propunea să facem o drumeție pe Vârful Piatra Mare, iar eu am refuzat constant ideea de a mă aventura într-o drumeție care are traseul în proximitatea locului numit Prăpastia Ursului. Toate acestea pentru că în anul 2018 am fost în Masivul Piatra Mare pe un traseu nemarcat și am auzit foarte aproape și puternic urletul unui urs, fără însă să îl vedem în desișul pădurii.

Aceasta a fost cea mai apropiată întânire cu ursul de când batem potecile munților, cel puțin din câte știu eu...


Atunci am vizitat spectaculosul Canion 7 Scări, după care am continuat drumeția prin Masivul Piatra Mare, spre Peștera de Gheață, Șirul Stâncilor, Culmea Arsă, Poiana Bunloc și Cabana Bunloc.

Așadar, zilele trecute, când a sosit iar propunerea lui Dan, mi-am zis că trebuie să merg, pentru că altfel nu mai scap de insistențele lui... poate avem noroc de data asta și nu vom avea întâlniri neprevăzute.

Am intrat în traseu devreme, pe la ora 8:30, grăbindu-ne să prindem un loc de parcare lângă Domeniul Dâmbu Morii din Timișu de Jos și să ajungem mai apoi acasă pe lumină.


Parcarea era aproape goală la ora aceea, temperatura de 14 grade Celsius, numai bună pentru urcare, cu o prognoză fără ploi și maxime de 20 grade Celsius.

Am ales ca de fiecare dată, acolo unde există posibilitatea, să parcurgem traseul de tip circuit, spre Vârful Piatra Mare din Masivul Piatra Mare care face parte din Munții Bârsei, în cadrul Carpaților de Curbură.

Traseul este foarte bine marcat, este curat, bine întreținut, nu ai cum să te rătăcești dacă îl urmezi cu atenție.

Noi am pornit pe marcajul bandă galbenă până la Canionul 7 Scări, după care am urmat marcajul cu punct roșu care urcă prin pădure în dreptul casei de bilete și ocolește canionul, care era închis la ora la care am ajuns noi.



După ocolirea canionului am revenit la marcajul bandă galbenă, care ne conduce prin pădure, printre stănci și bolovani uriași.


Urcarea spre Cabana Piatra Mare, situată la altitudinea de 1629 metri, este una destul de solicitantă, având o diferență de nivel de aproximativ 900 metri, care se parcurg în circa trei ore, în funcție de antrenamentul fiecăruia.



Ajunși la Cabana Piatra Mare, pe un platou cu privelișiti splendide, am făcut o pauză mai lungă, ne-am cumpărat renumitul și gustosul salam de biscuiți, ne-am hidratat cu o bere fără alcool, după care am continuat parcurgerea traseului.




Urcarea spre Vârful Piatra Mare de la cabana cu aceeași denumire, durează aproximativ 45 minute, marcajul este cu bandă roșie, are doar câteva porțiuni mai scurte și abrupte, una cu bolovăniș și pietriș, completată ulterior cu un traseu ușor de creastă.



Odată cu ieșirea din pădure, am început să observăm lanțuri de munți la orizont: Bucegi, Ciucaș, Postăvaru, Zăganu.




De asemenea, am admirat pe lângă forma stâncilor uriașe ivite ici-colo, localitățile care se așterneau la baza muntelui, iar noi eram deasupra tuturor, Vârful Piatra Mare situat la altitudinea de 1844 metri fiind cel mai înalt pisc din masivul omonim.



Eram, ca de fiecare dată, obosiți dar extrem de fericiți, de încântați, de toată splendoarea care ne înconjura, pe care o savuram cu zâmbetul larg așternut pe față, cu bucuria că am reușit și de acestă dată să mai urcăm pe un vârf și să ne umplem sufletul cu acea sălbatică și pură frumusețe a naturii.



Coborârea am făcut-o pe același traseu până la Cabana Piatra Mare, după care am continuat pe marcajul cu bandă roșie al Drumului Familiar care ne-a condus prin pădure până la Cabana Dâmbu Morii.


Pe Drumul Familiar era trafic mare, lumea urca și cobora pe acest traseu, acesta fiind mai ușor decât cel marcat cu bandă galbenă.



Noi dacă am repeta urcarea, am urma același circuit parcurs acum, cu toate că am fost singuri tot timpul.

Traseul spre Vârful Piatra Mare se desfășoară în cea mai mare parte prin pădure, pe la umbră, fiind o alternativă foarte bună pentru zilele căluroase de vară.


Pentru cei care nu au vizitat Canionul 7 Scări, le recomand să parcurgă traseul spre Vârful Piatra Mare prin canion, fără să îl ocolească pe marcajul punct roșu. Pe oriunde ați încerca să urcați, merită întotdeauna efortul depus pentru o ieșire în natură.
Călătorii plăcute!
Date tehnice:
Distanța totală – 17 km
Durată – 7 ore
Diferență de nivel – 1.200 m
Dificultate traseu - mediu
Marcaje – Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări - bandă galbenă
Accesul – Timișu de Jos, Dâmbu Morii.













[…] pierdem ocazia să facem fotografii de jur împrejur, având în față Piatra Craiului, Bucegii, Piatra Mare și multe alte creste, enumerate pe cele două hărți amplasate pe partea vestică și pe cea […]