Vârful Pietrosul Rodnei 2303 metri

7 august 2024

În sfârșit i-a venit rândul și celui mai înalt pisc din Carpații Orientali, Vârful Pietrosul Rodnei 2303 metri, să ne testeze puterile și ambiția de a ajunge la el.

Imposibil să nu-ți dorești să ajungi pe Vârful Pietrosul Rodnei atunci când vezi fotografiile cu acesta și cu căldarea pe fundul căreia strălucește ca o nestemată, apa cristalină a Lacului glaciar Iezer.

Versanții abrupți care te înconjoară atunci când admiri peisajul, fascinat de acesta și de claritatea apei lacului Iezer, creează unul dintre cele mai spectaculoase și incredibil de frumoase peisaje pe care le-am văzut pe munte.

Deoarece am citit că traseul durează aproximativ 9 ore, ne-am cazat în Borșa și astfel am intrat pe traseu la ora 9 dimineața, cu presiunea că trebuie să avem ritm bun ca să nu ne prindă seara.

Drumeția am început-o din dreptul Mănăstirii Pietroasa din Borșa, la care am ajuns pe un drum asfaltat, în stare foarte bună.

Lângă mănăstire, pe partea dreaptă, este o parcare generoasă, unde ne-am lăsat mașina, fără a fi taxați.

Marcajul pe care-l vom urma în toată drumeția este cel cu bandă albastră.

Eu aș împărții traseul în două părți, astfel, prima parte care se derulează prin pădure la umbră și partea a doua, cea care urcă de la Lacul Iezer până la Vârful Pietrosul Rodnei.

Analizând traseul parcurs, prima parte prin pădure mi s-a părut a fi cea mai grea deoarece în timp de două ore și jumătate am parcurs câțiva kilometri buni și am urcat o diferență de nivel de aproximativ 900 de metri.

Fiind dimineață și cu bateriile încărcate nu am realizat ce traseu abrupt am urcat, decât atunci când am coborât, după amiază, când eram deja obosiți... aveam impresia că nu se mai termină odată coborârea, ba chiar mă întrebam cum de-am urcat așa mult și repede.

Ce mi-a plăcut la această primă parte din traseu, a fost umbra permanentă și răcoarea asigurată de pădure.

Drumul forestier este lat, urcă șerpuit, de la mănăstire până la Stația Meteo Iezer.

Cu toate că am făcut pauze destul de dese, nu ne-a depășit nimeni pe traseul greoi de urcare, cu toate că erau surprinzător de mulți oameni.

Eu nu am crezut că vom întâlni atât de mulți pasionați de drumeții pe traseu, pentru că era miercuri, așadar nu-mi imaginez ce aglomerație este în week-end.

Persoanele pe care le-am întâlnit în drumeție erau de toate vârstele, de la copii mici, la bunici, români și mulți străini, iar cu câțiva chiar am și conversat pe traseu.   

Da, pe munte nu ești singur, ești împreună cu iubitorii de natură din multe țări și trebuie să ne comportăm civilizat.

Mie îmi place foarte mult să schimb câteva vorbe cu oamenii de pe traseu, să glumesc și să ajut cu ce este nevoie, când este cazul.

De la Stația Meteo până la Lacul Iezer traseul durează aproximativ 10  minute și se derulează pe o potecă îngustă care trece prin pajiști pline de flori și jnepeniș.

Aici peisajul se deschide și versanții îți etalează măreția, copleșindu-te cu maiestuozitatea lor.

Lacul Iezer nu se vede de la început, numai după mai multe minute de mers.

Lacul glaciar Iezer care are forma harții României, se află la altitudinea de 1825 metri, adâncimea maximă este de 2,5 metri iar apa cristalină este rece ca gheața, iar  eu mi-am băgat mâna un pic în lac ca să mă răcoresc.

O limbă de zăpadă în miezul verii, așternută la poalele versantului care străjuiește Lacul Iezer, a fost de asemenea o surpriză plăcută și o pată de culoare în căldarea Zănoaga Iezerului.

Am făcut o pauză de masă la Lacul Iezer pe o lespede, de unde încercam să văd parcursul ce urmează, pe versantul care se înălța până la cer.

Nu reușeam să zăresc decât prima parte a urcării, pe unde se derulează traseul, acesta fiind încărcat de mici oameni în haine colorate, după care oamenii colorați dispăreau în zare și nu mai observam pe unde e urcarea.

Mă simțeam ca o furnică, în căldarea imensă creată de natură și nu reușeam să mă lămuresc pe unde voi urca, dacă voi fi în stare să mai parcurg traseul, pe acel versant abrupt.

Sincer mă speria măreția naturii, pe care credeam că îmi trebuie superputeri, ca să o cuceresc.

De acum totul se derulează în plin soare și parcă mă epuiza doar gândul că mai am de urcat aproximativ 500 de metri în altitudine, trecând de acel perete vertical, care apăra ca un zid, calea spre Vârful Pietrosul Rodnei.   

După ce am mâncat un baton de cereale, am început să urc pe poteca din partea stângă a lacului, la început, nu cu prea mult avânt.

Am observat apoi că traseul prin căldare care străbate peretele versantului, urcă în zig-zag destul de ușor, am prins aripi și voia bună mi-a cuprins ființa, cu gândul că în curând voi ajunge, pe cel mai înalt pisc al Carpaților Orientali.

Da, nu este atât de greu precum mi-am făcut eu filmul privindu-l, ba chiar am avut ocazia să mă relaxez în urcare, pentru că urcarea e foarte lină după ce faci bucla sinuoasă, unde întoarcerea pare un pic mai  abruptă.

Și tot răsucindu-ne în urcarea în tip zig-zag, în timp ce admiram și fotografiam Lacul Iezer, după o oră și un sfert am ajuns în vârful căldării, la un par de fier.

De acolo am urmat apoi poteca pe partea dreaptă, care timp de 10  minute ne conduce la Vârful Pietrosul Rodnei. În total, cu toate pauzele incluse, am ajuns pe vârf în mai puțin de 4 ore jumătate.

Suntem uluiți de peisajul care se deschide acolo sus, o lume nouă, fascinantă, ascunsă iscusit deasupra căldării.

Noi, am privit de la lac, cu puțin timp înainte, căldarea, ale cărei creste dantelate împungeau bolta cerească, fără să bănuim ce surpriză plăcută ne așteaptă dacă ajungem dincolo de căldare.

Munții Rodnei se întâlnesc cu Munții Maramureșului creând valuri de piscuri și văi care se întrepătrund acaparându-te într-o vrajă hipnotică minunată.

Muntele e magic, măreț și suveran, iar noi mici cuceritori ai piscurilor sale.

Vârful Pietrosul Rodnei nu este chiar atât de greu de atins precum pare, frumusețea peisajului încărcându-te cu suficientă energie pentru a ajunge la destinație.

Am văzut un adăpost chiar în vârf, dar din păcate era plin de gunoaie.

Oricât de frumos ar fi acolo sus cu capul în nori la propriu, trebuie în cele din urmă, să ne adunăm gândurile și să plecăm spre casă.

Nu am scos mare diferență de timp la coborâre, pentru că trebuia să fim atenți să nu cădem, pentru că stăncile de pe traseu ne cam împiedicau picioarele obosite.

Cu mare bucurie în suflete, cu satisfacția împlinirii unei dorințe și cu zâmbete pe chipurile obosite, înainte de a ne urca în mașină, trecem pe la biserica Mănăstirii Pietroasa, ca să mulțumim bunului Dumnezeu, pentru ziua binecuvântată de care am avut parte.

Nouă ne-a plăcut foarte mult acest traseu pe care ne-am spus că-l vom mai repeta cândva.

Traseu spre Vârful Pietrosul Rodnei

Distanța totală – 18 km

Durată – 9 ore cu pauze incluse (din care aproximativ 30 de minute pauză la lac si 45 de minute pauză pe vârf)

Diferență de nivel – aproximativ 1.350 m

Marcaj – bandă albastră

Dificultate – mediu

Accesul –  Mănăstirea Pietroasa din Borșa

Traseul nu are porțiuni expuse.

Călătorii plăcute!