Via Transilvanica, Bucovina, ruta 2: Sucevița – Vatra Moldoviței

15 aprilie 2025

După prima etapă a Viei Transilvanica ne-am trezit nerăbdători și cu o dorință imensă de a parcurge etapa a doua, care ne stătea oarecum în cârcă, după tot ce am citit, că acesta ar fi cea mai dificilă din întreaga Via Transilvanica, atât datorită lungimii traseului cât și diferenței mare de nivel de aproximativ 1200 metri.

Voiam să ne testăm și validăm puterile cât mai repede, realizarea acestei etape Sucevița - Vatra Moldoviței, ar fi adus încredere în noi, aceasta însemnând că nu vom mai avea nicio reținere în capacitatea noastră de a parcurge celelalte etape din traseul Via Transilvanica.

Cu toate că am citit în ghidul Via Transilvanica că ar fi bine să ne cazăm cât mai aproape de Poiana Mărului ca să mai reducem din lungimea de 24 kilometri și timpul traseului aferent parcurgerii etapei a doua, Sucevița – Vatra Moldoviței, eu am insistat să ne petrecem restul zilei și să dormim la Mănăstirea Sucevița, foarte dragă sufletului nostru, de care ne leagă amintiri frumoase. 

Astfel dimineața am pornit de la Mănăstirea Sucevița situată în Obcinile Bucovinei, pe șoseaua asfaltată urmărind bornele Via Transilvanica, pe o distanță de trei kilometri până la intrarea propriu zisă pe porțiunea etapei a doua.

Nu-mi prea place să merg pe asfalt, dar de data aceasta am avut noroc pentru că am trecut pe lângă o alimentară, de unde ne-am cumpărat câte ceva de mâncare și apă multă, 4 litri /persoană, pentru că am citit că aceasta ar fi cantitatea recomandată pentru hidratarea optimă pe această etapă dificilă.

După trei kilometri ajungem la Poiana Mărului.

Părăsim drumul asfaltat și ne încadrăm pe partea stângă pe drumul forestier Poiana Mărului, schimbarea direcției este foarte bine semnalizată. 

Trecem pe o lungime de aproximativ doi kilometri pe lângă multe pensiuni, case de vacanță, hoteluri, construcții destul de înghesuite, noi și mari, care mi-au pus semne de întrebare în privința cererii de cazare, care trebuie să fie foarte mare în zonă și se mai construiește mult!

După un timp ajungem la o exploatare forestieră, unde în apropiere ne oprim la un foișor ca să luăm micul dejun și să ne pregătim forțele pentru urcarea solicitantă care ne așteaptă în curând.

Atenționările dese cu privire la prezența urșilor în zonă, ne-au însoțit și în această etapă.

Continuăm să ne deplasăm încadrându-ne pe partea dreaptă, trecem de o barieră și începem, pe partea stângă, prima urcare solicitantă a traseului, pe un drum de TAF, cu noroi și pietre.

Psihic eram pregătiți pentru multe urcări pieptișe, astfel că noi nu am fost surprinși de urcarea lungă, continuă și grea, pe o distanță de aproximativ 800 de metri.

Intrăm în adâncul pădurii unde urcăm de mai multe ori, dar nu atât de solicitant, până ajungem în Poiana Ovăzului.

Drumul marcat este plin de noroi și apă de care încercăm din răsputeri să ne ferim și ocolim călcând pe iarba de lângă drum, îmbibată și aceasta în apă.  Am aflat ulterior că ninsese 15 centimetri cu trei zile în urmă, iar acum zăpada s-a topit și apa era prezentă peste tot. La un moment dat curgea apa pe drum ca un pârâu. Alunecam, urcam și înaintam greu și pentru că aveam talpă dublă, triplă... de noroi.

Urmează o altă porțiune cu urcare solicitantă pe o distanță de aproximativ doi kilometri și jumătate.

În această parte a traseului au trecut pe lângă noi mai mulți călăreți. Aceștia au fost singurii oameni pe care i-am întâlnit pe tot parcursul acestei etape.

Urcarea prin pădurea cu porțiuni noroioase este destul de lungă și greoaie, dar odată ajunși pe culme, un peisaj impresionant, larg se deschide privirii.

Suntem observatorii fericiți, răsplătiți din plin de frumusețea naturii, unde după borna Via Transilvanica cu numărul 25, traversăm o poieniță în care descoperim gingașele brândușe, care acoperă o suprafață destul de mare. Facem fotografii și ne bucurăm de florile întâlnite pe traseu.

Traversăm apoi o porțiune scurtă și umbrită acoperită de zăpadă, în care ne adâncim destul de mult, ceea ce ne-a făcut să ne bucurăm ca niște copii.

Urmăm marcajele ne îndrumă pe partea stângă pe poteca marcată care ne conduce în coborâre, prin pădurea deasă. Începe o ploaie măruntă și deasă, dar înaintăm pe sub umbrela naturală a crengilor copacilor.

La un moment dat observăm crucea din lemn, după care observăm marcajul cu bandă  roșie, despre care am citit în ghid.

Noroiul rămas în urma topirii zăpezii.

Mai și cădem pe noroiul alunecos...

Drumul forestier care urmează este foarte frumos și ușor. Am întâlnit izvoare și ne-am reîmprospătat rezervele de apă.

Suntem pe culmea pădurii unde înaintarea devine relaxantă pe o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate.

Urmăm marcajele, o cotim la dreapta și începem să coborâm spre Poiana Calului, o poieniță mică unde pasc mai multe vaci.

Continuăm deplasarea prin pădure și ajungem în Poiana Rija.

Noi ne-am așezat să ne odihnim și hidratăm la Popasul La Cosma din Ciumârna, situat între bornele numărul 30 - 31.

În scurt timp, a ieșit domnul Cosma în stradă împreună cu fiica, ginerele și nepoții ca să ne întâmpine, cu toate că ploua mărunt și des.

Am fost serviți de bun venit, cu țuică de prune făcută de casă și au povestit cu noi, domnul Cosma arătându-ne câteva jocuri de logică.

Am mâncat un platou rece cu brânzeturi, legume, sărmăluțe cu păsat, sirop de casă, prăjitură.

Dânșii au insistat să ne cazăm la ei, dar i-am refuzat politicos, pentru că noi aveam un plan de făcut pe Via Transilvanica, trebuia să parcurgem întreaga etapă fără întrerupere.

Ne-au recomandat să ne cazăm când ajungem în Vatra Moldoviței la Pensiunea Myky și așa am făcut. Am primit numărul de telefon ca sa ne anunțăm sosirea.

Am plecat bucuroși de interacțiunea pe care am avut-o cu localnicii foarte ospitalieri și prietenoși și cu energia refăcută pentru continuarea traseului. E foarte bine să găsești pe traseu popasuri la care să poți mânca.

Ne continuăm drumeția pe un drum de țară care o cotește la dreapta și înainte și urcă ușor.

Traseul care urmează este pe lângă un gard care desparte gospodăriile de pădure ieșim din poiană și intrăm în pădure pe o lungime de aproximativ trei kilometri, pe culme, până în Poiana Lupoaia.

Urmează doi kilometri care ne poartă pașii prin Stoișta și Plaiul Rotunda. Întâlnim la un moment dat o salamandră pe care o fotografiem.

Înainte să ajungem în Vatra Moldoviței, unde este localizată Mănăstirea Moldoviței, trebuie să mai parcurgem o coborâre lungă, abruptă și mocirloasă pe care eu am alunecat și căzut.

De acum eu cu Andrei eram plini de noroi până la gât.

Observăm Mănăstirea Moldovița în vale, dar odată ajunși la pod, o cotim în direcția opusă, adică la stânga, de unde mai înaintăm pe șosea încă trei sute de metri până la Pensiunea La Myky.

Nu făcusem rezervare în prealabil, Dan sunând-o doar când am ajuns la pod în Vatra Moldoviței, ea confirmându-ne că are locuri de cazare. Numărul de contact al pensiunii La Myky îl găsiți în Ghidul Drumețului.

Aveam emoții că atunci când ne vede plini de noroi va spune că nu putem intra așa murdari la ea. Dar nu a fost cazul, doamna Mihaela primindu-ne cu bucurie, ea fiind o persoană ultra atentă și ospitalieră cu turiștii. Ea ne-a spălat hainele pline de noroi, pe care dimineața ni le-a adus uscate la ușă, pentru că i-am spus că avem nevoie de ele pentru a continua ziua următoare traseul Via Transilvanica.

Am mâncat o pizza delicioasă la Pizzeria Colosseum din Moldovița, unde ne-a dus fratele gazdei cu mașina. Pizza este preparată pe loc, coaptă pe vatră și este ieftină și v-o recomand.

Ne-am odihnit foarte bine în paturile confortabile ale pensiunii nou construite. Dușul a fost o altă dorință care ne-a fost îndeplinită după 3 zile. 😊 Toate consumabile ne-au fost asigurate și prosopele.

Dimineața gazda ne-a pregătit micul dejun, după ce seara i-am comunicat cum vrem să prepare ouăle, ce vrem să mâncăm și ora.

Vă recomand să vă cazați la pensiunea La Myky când ajungeți în Vatra Moldoviței pentru că sunt condiții foarte bune, pensiunea fiind o construcție nouă, iar doamna Mihaela este foarte amabilă.

La pensiunea La Myky vă puteți pune ștampila în Carnetul Drumețului.

Concluzia, la fârșitul parcurgerii acestei etape dificile este că aceasta este o experiență deosebită din toate punctele de vedere: cu peisaje minunate care îți încarcă sufletul cu bucurie, de anduranță cu testare fizică și psihică, acest traseu având multe urcări și coborâri solicitante pe poteci pline de mocirlă, dar cu voință se poate face, noi cărând în spate și rucsacii cu o greutate cuprinsă între 12 - 16 kilograme fiecare.

După acestă etapă ne-am convins că nu mai avem niciun obstacol în traversarea Viei Transilvanica. 😊

Pentru zilele următoare se anunțau iar ploi în Bucovina, astfel că ne-am hotărât să nu mai continuăm acest segment pe ploaie și mocirlă și să mergem pe Segmentul Terra Siculorium, aproape de casă, unde vremea era fără precipitații și mai caldă.

În ziua următoare am vizitat Mănăstirea Moldovița și Mănăstirea Voroneț, urmând să ne reîntoarcem ulterior în zonă ca să continuăm traseul Via Transilvanica, de la ruta a treia din segmentul Bucovina.

Am parcurs în două zile 41 kilometri de la Mănăstirea Putna la Vatra Moldoviței, în condiții nu prea prietenoase, dar am plecat spre casă fericiți și mulțumiți de noi, chiar dacă planul de acasă era să parcurgem tot segmentul Bucovina.  

Mulțumim din suflet organizației Tășuleasa Social pentru traseul Via Transilvanica ,,Drumul care unește''.😊

Date tehnice traseul de desfășoară în mare parte prin pădure, cu urcări abrupte și izvoare cu apă potabilă

Via Transilvanica, ruta 2: Sucevița – Vatra Moldoviței

Distanța totală – 24 km

Durată – 10,30 ore

Diferență de nivel –  1180 metri

Dificultate – dificil

Cale bună!