ZIGZAG

PE HARTĂ

Peștera Bolii

Timp citire articol: 4 minute
Articol publicat in: /

august 2021

În  vara acesta, am vizitat două obiective turistice frumoase, spectaculoase și interesante în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina: Cheile Băniței și Peștera Bolii, aflate la o distanță de doi kilometri una de cealaltă.

Peștera Bolii
Peștera Bolii, Podul Luminilor

Localizarea

Peștera este situată în județul Hunedoara, localitatea Bănița situată între Valea Jiului și Petroșani, la 6 kilometri de Petroșani.

Vizitarea

După achitarea taxei de vizitare, coborâți câteva trepte, traversați un pod și pătrundeți printr-un portal înalt de 10 metri și lat de 20 metri în misterioasa lume subterană a Peșterii Bolii.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000377 01
Peștera Bolii, Portalul

Numele peșterii vine de la numele familiei “Bolia” care a avut proprietăți în zonă.

Înainte de a intra în peșteră, veți observa un panou cu harta celor 15 puncte de vizitare.

Vizitarea peșterii este însoțită de 15 plăcuțe informative amplasate pe toată lungimea ei, asigurându-vă astfel explicațiile necesare.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000378 01

După intrarea în peșteră, imediat după ce cotiți pe culoarul din partea dreaptă, veți observa pe pereții calcaroși ai peșterii, picturile rupestre paleolitice reproduse după modelul din peșterile Altamira din Spania și Lascoux din Franța. Acesta este punctul 2 de pe harta de vizitare.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - GOPR1034
Peștera Bolii, picturi rupestre

Acestea au fost reproduse pe pereții peșterii de către studiourile ZDF din Germania în anul 2007 cu ocazia filmării la Peștera Bolii a filmului Codul Zeilor.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210810 145016
Peștera Bolii, picturi rupestre

Trebuie să fiți vigilenți ca să nu treceți pe lângă picturile rupestre, așa cum am făcut noi și după cum am observat mulți alți vizitatori, care au privirea captată de luminile colorate și nu mai privesc în sus pe pereții peșterii.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210810 141435
Peștera Bolii, picturi rupestre

Noi am văzut picturile abia când am parcurs traseul spre ieșire, adică la a doua traversare a culoarului din spatele scenei.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - GOPR1036
Peștera Bolii, picturi rupestre

Alte picturi rupestre asemănătoare veți observa la punctul 9 de pe harta de vizitare.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000369 01
Podul Luminilor

Peștera Bolii a fost locuită din timpuri străvechi, descoprindu-se aici mărgele, vase din lut, dar și unelte din piatră și os, etc. datând din paleolitic.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - GOPR1038
Peștera Bolii, picturi rupestre

Mie mi-a plăcut foarte mult amenajarea peșterii cu multe poduri, peștera fiind străbătută permanent de pârâul Jupâneasa.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000370 01
Peștera Bolii, Podul Liliacul

În peșteră veți trece peste mai multe poduri, fiecare având câte un nume: Podul Luminilor colorat cu lumini albastre care este o apariție impresionantă, Podul Liliacul, Podul Sabia Dacică care este susținut de cabluri și curbat și este unicat în România și Podul Stalactitelor de Gheață.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000371 01
Peștera Bolii , Podul Sabia Dacică

Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în brațe este o apariție miraculoasă  pe pereții peșterii, datând din vremuri imemorabile.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210810 141643
Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în brațe

Peștera Bolii, cu precădere sala din fața icoanei, se caracterizează printr-o puternică încărcătură energetică, peștera făcând parte din centrul energetic Petroșani – Tismana, înscris în harta zonelor energetice din România.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000375 01
sala de spectacole

Sala liliecilor este o încăpere mare, mai întunecoasă, prin care zboară în voie două specii de lilieci foarte rare. În timpul vizitei noastre liliecii erau cam agitați, cred, pentru că zburau foarte aproape de oameni, făceau slalomuri în viteză printre noi. E un pic înfricoșător să te plimbi printre lilieci.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000367 01
sala de spectacole

Luminile colorate, podurile, sala de spectacole cu o acustică foarte bună, troița, picturile rupestre paleolitice, misterioasa icoană din perete a Maicii Domnului cu Pruncul, energia peșterii, fac ca vizitarea acesteia să fie una relaxantă și interesantă, fără să fie necesare eforturi de strecurare prin spații strâmte ca în alte peșteri.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210810 140555
sala de spectacole

Peștera Bolii se întinde pe o lungime de 466 metri și coboară în adâncime doar trei metri. Aceasta este una dintre puținele peșteri care pot fi vizitate integral pe toată lungimea ei.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - ADL01539
Peștera Bolii

Cu toate că este luminată, pe anumite porțiuni din peșteră, aveți șansa să deveniți exploratori, folosindu-vă de propriile suse de lumină, ca de exemplu lanterne sau telefoane mobile.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - IMG 20210810 140413

Programul de vizitare este cuprins vara între orele 9:30 – 18:30.

Tarifele sunt de  10 lei/adult, iar copii nu plătesc.

Peștera Bolii - Blog de calatorii - ZIGZAG PE HARTĂ - OI000373 01
sala de spectacole

Vizita noastră prin Peștera Bolii a durat o oră, timp în care ne-am plimbat în răcoarea peșterii prin galeriile spațioase și înalte și ne-am bucurat de tot ceea ce descopeream pe parcursul vizitei. Aceasta este o altfel de peșteră amenajată, pe care vă recomand să o vizitați.

Călătorii plăcute către Peștera Bolii!

articole asemănătoare

Muzeul Astra din Sibiu, plimbare pe biciclete
22 februarie 2021
-
0 comentarii
Timp citire: 3 minute
O lume arhaică, estetic creată la Muzeul Astra, un loc magic dincolo de lumea agitată, vă va ajuta să gustați din calmul vremurilor de demult, departe de obsesia cotidiană pentru tehnologie...
Vârful Peleaga 2509m și Vârful Păpușa 2508m
26 ianuarie 2021
-
2 comentarii
Timp citire: 5 minute
Un alt weekend, un alt munte, alte două vârfuri de peste 2.500 metri. De data aceasta am parcurs un circuit prin Munții Retezat, frumosul masiv din Carpați, muntele cu ochi […]
Circuitul versantului stâng din Cheile Vălișoarei și Vârful Data (884 m)
28 februarie 2021
-
2 comentarii
Timp citire: 4 minute
Traseul tematic de pe partea stângă din Cheile Vălișoarei este unul impresionant, pe parcursul căruia aveți posibilitatea să admirați peisajele spectaculoase formate de pereții abrupți ai cheilor...
Izbucul Tăuz, Coiba Mare și Coiba Mică din Casa de Piatră
23 februarie 2023
-
1 comentariu
Timp citire: 4 minute
Cătunul Casa de Piatră din comuna Gârda de Sus, județul Alba, cu toate că nu se întinde pe o suprafață vastă, ne poate oferii spre vizitare foarte multe frumuseți create de natură, printre care Izbucul Tăuz, Coiba Mare și Coiba Mică, Peștera Ghețarul de la Vârtop, obiective turistice care atrag numeroși turiști.
1 2 3 44

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut!

Mă numesc Dana și declar că sunt dependentă de călătorii. Îmi plac ieșirile în natură, ador să descopăr locuri noi și întotdeauna sunt încântată de ceea ce are natura de oferit.

Împreună cu soțul și băiatul meu obișnuim să ieșim la sfârșit de săptămână în drumeții, inspirați fiind de prietenii noștri și de diversele postări de pe net.

Like my Facebook page

Caută pe blog

SUNTEM PE INSTAGRAM
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram